Ikarie XB 1 (Cehoslovacia, 1963)

Ikarie XB 1

(Cehoslovacia, 1963)

Regia: Jindrich Polák

Cu: Zdenek Stepánek, Frantisek Smolík, Otto Lackovic

Rating: 3.5/5

Într-un viitor îndepărtat, 40 de oameni se îmbarcă pe naveta spațială Ikarie XB 1, cu destinația Alpha Centauri, unde speră să găsească o planetă pe care există viață. Călătoria este însă presărată cu evenimente stranii. O întâlnire cu o navetă din secolul XX eșuată în afara sistemului solar evocă două dintre flagelele acestei epoci: gazul letal și armele nucleare. În apropierea destinației, naveta și echipajul intră în sfera de influentă a unei Stele Întunecate, iar odată scăpați de aceasta, unul dintre membrii echipajului înnebunește și pune în pericol viața tuturor colegilor săi.

Într-o vreme în care SF-ul american era relegat seriei B, iar filmele ieftine din această categorie erau foarte rar mai subversive decât simpla exploatare a unei spaime ale epocii (de exemplu, criza rachetelor cubaneze), cehii răspund cu această alegorie politică acidă deghizată în aventură spațială, de o inventivitate vizuală impresionantă (filmat în Cinemascope, într-un alb-negru care profită de contrastele puternice ale luminilor din interiorul navei și întunericul spațiului, plus câteva filmări din mână care accentuază tensiunea și delirul unor scene). Nu este un film perfect. Calitatea efectelor speciale lasă de dorit, viziunea asupra viitorului este simplistă (sau cel puțin indecisă), dar regretul cel mai mare pe care îl am este că nu este corect din punct de vedere științific și, în consecință, greu de luat în serios în anumite momente (orice imagini în care naveta spațială se mișcă ca legată de sfori prin spațiu, robotul defectuos etc.)

”Ikarie XB 1” explorează alienarea, agresiunea omului împotriva omului, este un studiu al comunităților aflate în izolare și o condamnare a practicilor politice ale vremii, a totalitarismului și a genocidului. Este ca o combinație dintre ”Solaris”, ”Silent Running” sau ”Alien”, cu mențiunea că le precede pe toate acestea. Până și ”2001” pare să se fi inspirat din anumite scene, ceea ce nu poate decât să crească fascinația pe care acest film o provoacă.

Triptic Juraj Herz

Acum câteva luni, când am văzut The Cremator, nu știam nimic despre acest Juraj Herz. Am încercat să repar această greșeală, așa că în ultimele zile am văzut trei dintre filmele sale, ca să pot avea o părere mai informată despre acest regizor (ceho-)slovac. Acestea sunt cele trei filme, în ordinea în care le-am văzut:

Morgiana
(Cehoslovacia, 1972)

Cu: Iva Janzurová, Josef Abrhám, Nina Divísková

Rating: 3.5/5

După o nuvelă de Alexander Grin, este povestea a două surori (interpretate de aceeași actriță, senzaționala Iva Janzurová), care moștenesc averea tatălui lor decedat. Convinsă că sora ei stă în calea fericirii sale, Viktoria (cea brunetă) se hotărăște să o otrăvească pe Klara. Este filmat superb, în culori vii și se remarcă folosirea de efect, dar moderată, a obiectivelor cu unghi larg, în special cele care reprezintă punctul de vedere al pisicii Viktoriei, care dă și titlul filmului - Morgiana. Ca toată opera lui Herz, este un film de atmosferă mai degrabă decât o poveste filmată, dar parcă sunt folosite, până la urmă, câteva artificii stilistice mai puțin inspirate. Oricum, reușește să te țină cu sufletul la gură până la final, încât astfel de critici parcă nici nu contează.

Upír z Feratu
(Cehoslovacia, 1981)

În engleză: Ferat Vampire

Cu: Jirí Menzel, Dagmar Veskrnová, Jana Brezková

Rating: 2/5

Cel mai slab și cel mai puțin potrivit (din punct de vedere) tematic cu restul tripticului. Aici este vorba despre un medic care bănuiește că o mașină se curse funcționează cu cumbustibil biologic pe care îl preia direct de la șofer (adică sânge, deci este vorba de o mașină-vampir). Filmul are un ușor substrat anti-comercialism, care pare un pic forțat și dintre caracteristicile lui Herz păstrează parcă doar umorul negru. Totuși, este ocazia unică de a-l vedea pe marele regizor ceh Jirí Menzel într-un rol în care nu credeam că o să-l văd vreodată (deși pare o variațiune pe rolul său din ”The Cremator”). Singura secvență remarcabila a filmului este coșmarul protagonistului, în care acesta este efectiv vampirizat de automobilul în cauză. 

Panna a netvor
(Cehoslovacia, 1978)

În engleză: Beauty and the Beast / The Virgin and the Monster

Cu: Zdena Studenková, Vlastimil Harapes, Václav Voska

Rating: 4/5

Bazat pe basmul clasic ”Frumoasa și bestia”, Herz creează un film fantastic superb, din nou mai mult un film de atmosferă decât o relatare a poveștii bine-cunoscute. Bestia lui Herz este o creatură înaripată, acvilină (spre deosebire de mult mai mamifera încarnare a acesteia din filmului lui Cocteau). Această înfățișare este parcă mult mai înspăimântătoare și mult mai penetrantă în conștiința privitorului.

Este dificil să pui o etichetă pe opera lui Juraj Herz. Cu atât mai mult cu cât a lucrat sub supravegherea unui regim opresiv. Acesta reunește filmul fantastic cu filmul romantic și cel de groază, rezultatul fiind întotdeauna surprinzător, terifiant și fascinant. Prin îngemănarea basmului cu filmul horror, Herz se relevă drept un văr (nu foarte) îndepărtat al lui Terry Gilliam (dar și al lui Walt Disney, fiindcă lumea uită adesea că acele desene animate clasice nu duc lipsă de momente de teamă și teroare autentice, chiar dacă happy-end-ul nu lipsește niciodată).

Imaginile sale sunt (aproape) unice, seducătoare, aducând a picturi. Într-un interviu, Herz îl numește pe Gustav Klimt ca principală sursă de inspirație artistică. Acest lucru nu pare evident, dar coafura Viktoriei în ”Morgiana” sau modul în care două personaje (de obicei doi amanți) sunt filmați într-o îmbrățișare evocă imagini create de Klimt. Dacă nu este un maestru al povestirii, Herz știe însă să folosească cu măiestrie decorurile și muzica, iar important nu este atât de multe ce se spune, ci ce te face acest ceva să simți.

Recurent în opera lui Herz este motivul dublului, în multiple reîncarnări: surorile din ”Morgiana” interpretate de aceeași actriță, sora geamănă a unei șoferițe din ”Upír z Feratu” sau chiar copia mașinii-vampir din același film, chipul Juliei din ”Panna a netvor” reflectat în portretul mamei sale etc. Acestui motiv i se adaugă schizofrenia personajelor: Rudolf Hrusínský în ”The Cremator” poartă îndelungi conversații făcând abstracție de interlocutori, surorile din ”Morgiana” au halucinații (pe lângă că par să fie manifestări ale aceleași personalități), Bestia din ”Panna a netvor” este terorizat de o voce sâsâitoare care îl îndeamnă să o ucidă pe Julie și îl convinge că este un ticălos, iar șoferița din ”Upír z Feratu” trebuie să se dea drept sora sea geamănă, moartă în realitate la o vârstă fragedă.

Ucho (Cehoslovacia, 1970)

Ucho

(Cehoslovacia, 1970)

 

Regia: Karel Kachyna 

Cu: Jirina Bohdalová, Radoslav Brzobohatý

Rating: 4.5/5
 
Cehoslavacia, sfârșitul anilor '60. Căsătoriți de 10 ani, Anna și Ludvik se întorc acasă după o petrecere simandicoasă. Cuplul este evident disfuncțional... Anna este alcoolică, iar Ludvik este workaholic. De cum ajung acasă, încep să observă că ușile sunt deschise și cheile de rezervă lipsesc. Anna e prea amețită să-și dea seama ce se întâmplă, iar Ludvik prea preocupat. La dineul de la care a venit, tocmai a aflat că șeful său, Ministrul Construcțiilor a căzut în dizgrație și a fost arestat alături de alți colegi de-ai lui. Așa că singurul lui gând este să distrugă toate documentele oficiale din casă. Nu durează mult până când oamenii străini încep să de roată casei lor și, după ce suspansul atinge cote alarmante și scandalul domestic la fel, sună în sfârșit la sonerie. Ludvik iese pregătit să fie arestat, dar descoperă ca de fapt sunt câțiva colegi de-ai lui care vor să mai petreacă un pic. După ce aceștia pleacă într-un final, cuplul își reia certurile obișnuite, ea fiind acuzată de alcoolism și adulter, el de carierism, egoism și adulter, până când descoperă că locuința lor este împânzită de microfoane, venirea colegilor lui Ludvik a fost probabil o diversiune, iar cineva încă îi urmărește. Până și pistolul - ultima soluție - le-a fost luat. Resemnați și complet fără speranță, cei doi primesc un telefon. Ludvik este numit de Tovarășul nr. 1 Ministru al Construcțiilor. Ultima replică este a Annei: ”Ludvik, îmi este frică...”

Titltul filmului, ”Urechea”, desemnează acel aparat al oricărui stat totalitar care se ocupă de ascultarea telefoanelor, monitorizarea indivizilor, adunarea de informații compomițătoare. Luând o poziție curajoasă împotriva sistemului comunist impus în Cehoslovacia, filmul a fost interzis imediat ce a fost terminat și nu a ieșit pe ecrane până în 1989. Deși nu este deloc subtil în ceea ce privește tehnicile prin care statul își atingea scopurile, ”Ucho” este deosebit de atent în caracterizările personajelor, sugerând tipurile umane pe care sitemul le cultiva, aceia capabili de a-și călca vecinii în picioare și de a se denunța reciproc, cei care se pretau cel mai bine la a fi racolați, folosiți și, apoi, cel mai ușor de debarasat odată scopul lor împlinit. În aceeași măsură, filmul susprinde starea de spirit a oamenilor de rând, care oscilau între paranoia și spaimă justificată.

Valerie a týden divu (Cehoslovacia, 1970)

Valerie a týden divu

(Cehoslovacia, 1970)

Regia: Jaromil Jires

Cu: Jaroslava Schallerová, Helena Anýzová, Petr Kopriva, Jirí Prýmek

Rating: 4/5

Pubertatea este o perioadă grea... Prima menstuație, trezirea dorințelor sexuale, dorința de a experimenta viața la maxim, respingerea și frica lumii părinților/adulților... ”Valerie a týden divu” (”Valerie and Her Week of Wonders”) pune în scenă toate acestea într-o lume care funcționează după logica viselor, populată de actori ambulanți, vampiri, preoți perverși și obiecte magice...

Nu are rost să încep acum să explic acțiunea filmului... Cred că nici nu este posibil. Ajunge doar să amintesc că există multe astfel de bijuterii în istoria cinematografului ceho-slovac. La fel ca și ”Black Moon” al lui Louis Malle, ”Valerie...” este o variațiune pe tema Alice în Țara Minunilor, în care călătoria fantastică este o manifestare a unei vârste problematice și o explozie a dorințelor care au ars mocnit până în acel moment. Adeseori neliniștitor și cel puțin o dată sau de două ori chiar înfricoșător, oniric și ușor erotic, ”Valerie...” te ține cu sufletul la gură până la final și ajungi să regreți durata scurtă a peliculei (doar aprox. 75 de minute). Filmul beneficiază de o coloană sonoră extraordinară, atât în ceea ce privește sunetele (apa clipocind, stranii zgomote mecanice etc.), cât și muzica, aceasta din urmă suplinind mai mult decât de ajuns dialogurile puține, schimbându-și deseori pe neașteptate tonul, iar apoi imaginile se schimbă și ele, de la o atmosferă pașnică la una agitată, de la vis la realitate. Și că vorbeam de imagini, filmul este filmat în culori vii, puternice, în unghiri de filmare și mișcări de aparat inedite; toate acestea stimulează imaginația privitorului (element esențial în cazul acestui film).

În final, trebuie amintită prestația tinerei actrițe Jaroslava Schallerová, care creează un personaj în același timp surprins de și stăpân al propriei sale lumi. În ciuda serie de aventuri prin care trece, Valerie pare întotdeauna mai mult o simplă martoră (sau cea care visează) a acestor minunății din titlu. Alături de ea, ceva mai în vârsta Helena Anýzová face un mic regal actoricesc și recunosc că până nu am verificat pe imdb.com nu am fost sigur câte roluri a jucat (se pare că patru roluri, deși unele sunt fațete ale aceluiași personaj... oricum, stunning!)

Spalovac mrtvol (Cehoslovacia, 1969)

Spalovac mrtvol 

(Cehoslovacia, 1969)

Regia: Juraj Herz

Cu: Rudolf Hrusínský, Vlasta Chramostová

Rating: 3.5/5

Cinematografia cehă (și ceho-slovacă, prin extensie) este un izvor abundent de ciudățenii și bijuterii uitate. Printre ele este și acest „Spalovac mrtvol” (sau ”The Cremator” în engleză). Acțiunea este situată la sfârșitul anilor '30, iar personajul principal este angajatul unui crematoriu, însurat și cu doi copii, dar care este obsedat de ideea că incinerarea este un lucru benefic pentru morți, eliberându-le astfel sufletul mult mai repede decât înmormîntarea. Inițial reticent la schimbările politice care se întrevăd (ocuparea Cehiei de către Germania nazistă), el se aliază apoi naziștilor, întrevăzând prin asocierea cu ei împlinirea aspirației lui supreme de a salva întreaga lume, de a elibera sufletele tuturor, imaginîndu-și deja incineratoare uriașe pentru sute de persoane. Dar înainte ca aceste planuri să poată fi puse în practică, se decide să se ocupe personal de membrii familiei sale. Spooky, huh?

Nu am văzut alte filme ale regizorului (slovac, se pare) Juraj Herz, așa că nu pot să comentez filmul decât în anumite contexte. El este filmat și montat suprarealist, accentul fiind pus pe close-up-uri cu fețele actorilor și planuri filmate cu obiective cu unghiuri largi. Sunt foarte interesante tranzițiile care sunt realizate între diferite scene. Ele sunt greu de explicat, dar să luăm două exemple:

- omul nostru este la o prostituată. Cei doi se dezbracă, în timp ce el filozofează, după care el se urcă pe un scaun să atârne o colecție de insecte într-un cui în perete. El vorbește în continuu, dar când coboară de pe scaun vedem că este la el acasă acuma, vorbind cu soția sa. Tăietura de montaj este subtilă, dar sesizabilă.

- ca spion, el se duce la o festivitate evreiască. Este filmat din spate, în fundal se văd oamenii care participă la întâlnire. Se întoarce înspre dreapta, camera se apropie, fundalul devine neclar (probabil odată cu mișcarea camerei și a capului actorului este mișcat și scaunul), iar cînd mișcarea se oprește este în altă încăpere, dând raportul unui membru al partidului național-socialist. Nu există tăietură de montaj, totul este un joc între mișcările de aparat și decor.

Aceste tranziții nu sunt niciodată previzibile și surprind de fiecare dată.

Deși filmul are substrat și devine și mai interesant atunci când politicul intervine în viața incineratorului, iar, pe de altă parte, stilul este seducător și proaspăt, impresia generală este că realizatorii au încărcat pelicula un pic prea mult, iar motivațiile personajului se pierd un pic înspre final. Rudolf Hrusínský, unul dintre acotrii preferați ai meralui regizor ceh Jiri Menzel, nu face un rol extraordinar, dar aparițiile lui - cu acel rânjet lung și lungile filosofări - contribuie la accentuarea atmosferei de coșmar pe care filmul încearcă să o creeze și să o mențină pe întreaga durată a sa. În rolul soției, Vlasta Chramostová domină silențios pelicula, ea neavând multe replici, dar exprimând totul din priviri și gesturi. Jiri Menzel însuși apare într-un rol mic, fără semnificație.