True Grit (SUA, 1969)

True Grit

(SUA, 1969)

Regia: Henry Hathaway

Cu: John Wayne, Kim Darby, Glen Campbell, Robert Duvall, Dennis Hopper

Rating: 3/5

Am vrut să văd filmul acesta de ceva vreme din două motive: 1. este responsabil pentru singurul Oscar pe care l-a primit John Wayne și 2. frații Coen vor lansa în câteva săptămâni o nouă adaptare după același roman (scris de Charles Portis). Povestea este destul de simplă: Mattie Ross (Darby), o tânără foarte încăpățânată, dar inteligentă, îl angajează pe durul șerif federal Rooster Coogan (Wayne), să îl aducă în fața justiției pe ucigașul tatălui eu. Rooste, întâmplător, este insolent, nemanierat și un bețiv notoriu, dar are ”true grit”. Lor li se alătură un șerif de Texas, La Boeuf (Campbell), care îl urmărește pe același om.

Din start vreau să spun că nu cred că interpretarea lui John Wayne este grozavă. Încercând să facă altceva decât era obișnuit să facă, dacă ar fi să spun că exagerează este prea puțin. Dar, recunosc, reușește să-i insufle personajul său destul umanitate încât spectatorul să se identifice cu el. Iar faima îl precede. Wayne este un gigant al marelui ecran, iar personajul său devine larger than life, pentru că el însuși este larger than life. Numele și prezența lui fac mai mult pentru un film decât cea mai bună interpretare, din toate punctele de vedere. Wayne este egalat la capitolul over-acting de Kim Darby, dar și de tânărul Robert Duvall, în rolul tâlharului Ned Pepper. Dennis Hopper apare și el într-o scenă și pare să fie cel mai bun actor din acest film. În schimb, absolut oribil este cântărețul de country/rock Glen Campbell, a cărui lipsă de talent este evident din prima scenă în care apare, iar prestația lui ulterioară este stânjenitoare și pentru audiență.

”True Grit” nu este un film mare, nici unul important, deși este unul dintre ultimele western-uri hollywood-iene tradiționale. Este o plăcere să-l urmărim pe John Wayne, iar imaginea lui Lucien Ballard este frumoasă. Dar Henry Hathaway nu este un mare regizor și este evident că actorii nu sunt bine dirijați, iar coerența acțiunii este întreținută prin cele mai rudimentare tehnici. Speranța mea este că ”remake”-ul fraților Coen (cu Jeff Bridges!) va fi ceva mai dur și va regăsi profunzimea din interiorul acestei povești.

Spalovac mrtvol (Cehoslovacia, 1969)

Spalovac mrtvol 

(Cehoslovacia, 1969)

Regia: Juraj Herz

Cu: Rudolf Hrusínský, Vlasta Chramostová

Rating: 3.5/5

Cinematografia cehă (și ceho-slovacă, prin extensie) este un izvor abundent de ciudățenii și bijuterii uitate. Printre ele este și acest „Spalovac mrtvol” (sau ”The Cremator” în engleză). Acțiunea este situată la sfârșitul anilor '30, iar personajul principal este angajatul unui crematoriu, însurat și cu doi copii, dar care este obsedat de ideea că incinerarea este un lucru benefic pentru morți, eliberându-le astfel sufletul mult mai repede decât înmormîntarea. Inițial reticent la schimbările politice care se întrevăd (ocuparea Cehiei de către Germania nazistă), el se aliază apoi naziștilor, întrevăzând prin asocierea cu ei împlinirea aspirației lui supreme de a salva întreaga lume, de a elibera sufletele tuturor, imaginîndu-și deja incineratoare uriașe pentru sute de persoane. Dar înainte ca aceste planuri să poată fi puse în practică, se decide să se ocupe personal de membrii familiei sale. Spooky, huh?

Nu am văzut alte filme ale regizorului (slovac, se pare) Juraj Herz, așa că nu pot să comentez filmul decât în anumite contexte. El este filmat și montat suprarealist, accentul fiind pus pe close-up-uri cu fețele actorilor și planuri filmate cu obiective cu unghiuri largi. Sunt foarte interesante tranzițiile care sunt realizate între diferite scene. Ele sunt greu de explicat, dar să luăm două exemple:

- omul nostru este la o prostituată. Cei doi se dezbracă, în timp ce el filozofează, după care el se urcă pe un scaun să atârne o colecție de insecte într-un cui în perete. El vorbește în continuu, dar când coboară de pe scaun vedem că este la el acasă acuma, vorbind cu soția sa. Tăietura de montaj este subtilă, dar sesizabilă.

- ca spion, el se duce la o festivitate evreiască. Este filmat din spate, în fundal se văd oamenii care participă la întâlnire. Se întoarce înspre dreapta, camera se apropie, fundalul devine neclar (probabil odată cu mișcarea camerei și a capului actorului este mișcat și scaunul), iar cînd mișcarea se oprește este în altă încăpere, dând raportul unui membru al partidului național-socialist. Nu există tăietură de montaj, totul este un joc între mișcările de aparat și decor.

Aceste tranziții nu sunt niciodată previzibile și surprind de fiecare dată.

Deși filmul are substrat și devine și mai interesant atunci când politicul intervine în viața incineratorului, iar, pe de altă parte, stilul este seducător și proaspăt, impresia generală este că realizatorii au încărcat pelicula un pic prea mult, iar motivațiile personajului se pierd un pic înspre final. Rudolf Hrusínský, unul dintre acotrii preferați ai meralui regizor ceh Jiri Menzel, nu face un rol extraordinar, dar aparițiile lui - cu acel rânjet lung și lungile filosofări - contribuie la accentuarea atmosferei de coșmar pe care filmul încearcă să o creeze și să o mențină pe întreaga durată a sa. În rolul soției, Vlasta Chramostová domină silențios pelicula, ea neavând multe replici, dar exprimând totul din priviri și gesturi. Jiri Menzel însuși apare într-un rol mic, fără semnificație.