Material reciclat (III)

Ten
Dupa un Palme d'Or si recunoastere internationala, Kiarostami a impins cu adevarat limitele cinematografului cu "Ten". Filmul este compus din 10 secvente de lungimi variabile si, in general, alcatuite din cadre lungi, filmate exclusiv (mai putin, cred, un singur cadru scurt) cu o camera amplasata pe bordul unei masini si privind fie inspre soferita (o mama recent divortata), fie inspre interlocutorul acesteia (pe rand, fiul ei suparacios; o batrana religioasa; sora ei; o tanara religioasa si o prostituata). Conversatiile nu se rezuma numai la problemele casnice ale femeii (nu mai tin minte daca avea un nume), ci vorbesc despre traditii, Allah si statutul femeii in Iran-ul contemporan. Exista si un fel de interes pervers pentru intimitatea si problemele personale ale celorlalti, in special in discutia cu prostituata si cu tanara femeie care merge in fiecare zi la templu, dar si in cele cu fiul sau, pe care il intreaba despre viata personala a fostului ei sot.
Avand doar o ora si jumatate, "Ten" este un film acaparant. Lungimea cadrelor si a sectiunilor este perfect dozata pentru a crea un ritm si a conduce naratiunea nu numai prin dialoguri, cat si prin imagini si, foarte important, prin ceea ce se gaseste in afara acestora, redat mai mult prin sunete si priviri off-cadru (practic, aproape tot filmul se petrece in trafic).

Paisa
Al doilea film din asa-zisa trilogie despre al doilea razboi mondial (intre "Roma, citta aperta" si "Germania anno zero"), "Paisa" este compus din sase episoade care fac o cronica parcursului armatei americane in peninsula italica la sfarsitul razboiului, dintre Sicilia inspre delta raului Po.
Tonul filmul este destul de uniform, iar, pentru un film compus din bucati care nu au legatura intre ele, este destul de unitar. Rossellini gaseste un ton potrivit, undeva intre film de razboi/propaganda, neorealism si drama interioara (si spirituala). Poate ca nu sunt cei mai buni actori (in special americanii si nemtii nu sunt foarte credibili) si nici nu a avut la indemana o finantare serioasa sau mijloace tehnice, dar Rossellini face un portret excelent al starii/starilor de spirit care dominau Italia in anii aceia.
Singura problema este ca povestile sunt destul de scurte si unele nu au un final prea concludent (par sa se termine cand scenaristii s-au saturat de el). Mi-ar fi placut sa le vad pe unele facute sau reluate sub forma de lungmetraj (in special cea in care americanca trece in partea ocupata a Florentei pentru a-l cauta pe - probabil - un fost iubit, acum lider al rezistentei).

Anim'est 2010, ediția de Cluj - Ziua 1

Weekend-ul acesta are loc la Cluj o retrospectivă a festivalului de film de animație Anim'est, care a avut loc între 8-14 octombrie la București. Programul este suculent, dar cred că nu o să apuc să prind decât câteva proiecții. Piesa de rezitență este ”L’illusionniste”, mâine, de la 20:00, la Cinema Victoria. Deocamdată, o încalzire ușoară:

Ének a csodaszarvasról

(Ungaria, 2002)

Regia: Marcell Jankovics

Rating: 3/5

„Cântecul cerbului fermecat” este opera unui veteran animator meghiar, Marcell Jankovics, care își propune să pună în imagini povestea formării poporului maghiar, de la legende de pe vremea totem-urilor și a zeităților zoomorfe (de unde și cerbul din titlu), până la domnia creștinantă a lui Geza (tatăl lui Istvan I). Pe parcursul poveștii, se alternează între o animație mai statică, picturală, care evocă realitatea și una mult mai stilizată, care evocă legendele. Îmi este greu să pun o etichetă pe aceasta din urmă, dar este o combinație între artă medievală, artă orientală, picturi naive și chiar elemente ale unor culturi mai indepărtate, precum  cea a amerindienilor. Nu cred că această tehnică funcționează tot timpul cum trebuie, dar impresionează morphing-ul folosit repetat, pentru diferite creaturi care se transformă în oameni sau în alte vietăți, obeicte sau constelații.

Narativ, filmului îi lipsește coeziunea. Încă nu sunt sigur că știu ce au vrut să trasmită realizatorii, dar nu mi se pare abordarea potrivită pentru o poveste care se vrea educațională. Legendele originii sunt puerile și lungite (cu ajutorul unor cântece destul de leșinate), iar frânturile de istorie care urmează par alese la nimereală, pe unele se insistă fără rost, astfel că sunt destule momente în care acțiunea nu evoluază și filmul parcă se oprește în loc. Până la urmă, este salvat totuși de animație, care surprinde prin gama bogată de culori aleasă și prin dinamismul pe care îl impune în cazul secvențelor fantastice și prin frumusețea peisajelor redate în secvențele de animație mai tradițională.