”2 Days in New York” este o continuare și un remix al unuia dintre filmele precedente regizate de Delpy, ”2 Days in Paris”. Ambele sunt filme cu occidentali ale căror ocupații artistice, „liberale” le oferă o viață stabilă din punct de vedere financiar, așa că își petrec restul timpului certându-se pentru restul first world problems pe care le resimt. În plus, amândouă seamănă cu filmele lui Woody Allen, dar cărora le lipsește inspirația (de exemplu, Allen ar fi făcut un regal din premisa artistei care își vinde sufletul, literally). ”2 Days in New York” aduce o singură îmbunătățire, înlocuindu-l pe Adam Goldberg (protagonistul primului film) cu Chris Rock, care este mult mai charismatic în rolul actualului concubin al lui Delpy și principalul furnizor de râsete (care devin din ce în ce mai rare pe măsură ce filmul progresează). Este și o ocazia pentru Rock să arate că poate să facă un pic mai mult decât doar să-și transpună rutina de stand-up pe marele ecran.
Julie Delpy nu este cine știe ce regizoare, dar e well connected, și de aceea își permite să lucreze cu ce actori vrea (nu doar Rock, dar și Vincent Gallo sau Daniel Brühl, care au cameo-uri inutile) și să facă un sequel pe care nimeni nu îl aștepta. Îmi amintesc totuși o vreme când juca în filme bune și e păcat că imaginea pe care și-a creat-o în ultimii ani o asociază mai degrabă cu proiecte self-centered și superficiale, precum cele două ”2 Days...” și ”The Countess”. Recunosc că nu am pornit cu așteptări mari înspre filmul de față, dar nici măcar acestea nu au fost îndeplinite. Am râs un pic la început, dar toată șmecheria cu familia enervantă și exagerat de franțuzească a devenit obositoare de la o vreme, iar apoi chiar plictisitoare. Nici măcar Chris Rock nu m-a mai putut face să râd în secvența extinsă în care i se „spovedește” lui Obama, înainte să decidă să se reîntoarcă la personajul jucat de Delpy.
Posts
