Antiviral (Canada, 2012)

Antiviral

(Canada, 2012)

Regia: Brandon Cronenberg

Cu: Caleb Landry Jones, Sarah Gadon, Malcolm McDowell

Rating: 3/5

Oh, yeah, that's the stuff! Din primele cadre, ”Antiviral” ne proiectează direct într-un univers alternativ (sau poate doar un viitor foarte apropiat) în care obsesia tabloidă pentru viața celebrităților a degenerat dincolo de ce ne putem închipui. Fani devotați și persoane în căutarea unei experiențe religioase autentice se infectează cu bolile suferite de celebrități pentru a se putea identifica cu viețile acestora. Alte variante de adulare sunt implanturi de grefe de piele sau consumarea unor bucăți de carne obținute prin culturi din celule donate de idolii lor. Persoanele celebre și companiile pseudo-farmaceutice care oferă aceste servicii câștigă o grămadă de bani, dar și în această afacere există amenințarea pieței negre, a copyright infringment-ului și a competiției neloiale dintre mari corporații. Personajul principal este Syd (Caleb Landry Jones), un tehnician bolnăvicios al unei astfel de enterprise, care se ocupă și cu „piratarea” virusurilor atât de prețioase, pe care le sustrage de la locul de muncă în propriul sânge.

Dacă subiectul și viziunea macabră nu vă fac să vă gândiți la un anume mare cineast al tuturor timpurilor, poate că numele de familie al regizorului vă va edifica. Într-adevăr, avem de-a face aici cu fiul lui David Cronenberg, care lucrează după scenariu care foarte ușor ar fi putut să stea la baza unuia dintre filmele de serie B ale tatălui său în anii '80. Am putea observa în alte cazuri de regizori care sunt odrasle ale unor alți regizori celebri tendința de a se distanța de opera părinților lor. Să luăm cazul moștenitorilor lui John Cassavetes, părintele indie-ului new-york-ez: Nick face drame siropoase ocazional romantice, iar Xan tocmai ce a regizat un horror intitulat generic ”Kiss of the Damned”. În cazul lui Brandon Cronenberg, însă, așchia nu sare deloc departe de trunchi. Trebui să mai menționez că nu îmi plac întotdeauna filmele „clasice” ale lui Cronenberg-senior, dar toate merită admirație pentru ideile pe care le pun în practică. Iar același lucru trebuie să îl spun și în cazul lui ”Antiviral”.

Acesta este cel mai nebun film pe care l-am văzut vreodată despre drepturile de autor. Brandon Cronenberg sondează adânc lumea în care trăim, relevând absurditatea în a ne preocupa pentru viețile private ale celebrităților, dar și extremele la care ajung marile corporații pentru a proteja proprietatea intelectuală. Inovațiile, în schimb, vin din partea piraților care trebuie să găsească modalități originale pentru a aduce „publicului” produsul de care au nevoie, în formate noi. În tot acest horrorshow, Caleb Landry Jones este perfect distribuit, imaginea lui de vampir anemic spunând mai multe decât întreaga caracterizare a personajului său (care e cam subțire, de altfel). Sarah Gadon (recent distribuită și de Cronenberg-tatăl în ”Cosmopolis”) este o apariție seducătoare, dar am avut impresia că nu a fost folosită la potențialul maxim. Însă, pentru a pune capac nebuniei, în partea a doua a filmului își face apariția Malcolm McDowell, care aduce nu numai un plus de distincție, dar și un monolog care sumarizează mesajul filmului. ”Antiviral” nu este un film desăvârșit, dar ar trebui să fie mai mult decât satisfăcător pentru fanii lui ”Videodrome”, avizi și nostalgici după o combinație de horror carnal și psihologic, infectat de science-fiction și critică socială. 

Easy A (SUA, 2010)

Easy A

(SUA, 2010)

Regia: Will Gluck

Cu: Emma Stone, Penn Badgley, Amanda Bynes, Dan Byrd

Rating: 3.5/5

”Easy A” („Păcătoasa”) face parte dintr-o specie rară: comedia la care se râde și care reușește să fie și inteligentă. Deși trebuie să te prinzi că este inteligentă, nu e genul de film care îți spune de dinainte cât de deștept este... ahem... Nu cred că are rost să explic plot-ul filmului. Pe scurt, o serie de minciuni nevinovate o aduc pe Olive (Emma Stone), o elevă de 17 ani, în situația de a avea o reputație foarte proastă, iar viața ei începe să semene cu cea a eroinei din „Litera stacojie”. Sau cu un film de John Hughes...

Filmul începe cu o uluitoare secvență imersivă: într-un singur cadru, camera de filmat surprinde elevii care traversează aleile din curtea liceului, iar numele actorilor (care parcă ies din iarbă, într-un generic care amintește de cel din ”Panic Room”) servesc parcă drept indicatoare pentru direcția în care aparatul urmează să se întoarcă. Cadrul se termină odată cu intrarea lui Olive în cadru, împiedicându-se și căzând peste title card-ul care anunță: and EMMA STONE. Această inventivitate vizuală se pierde un pic pe parcursul filmului, dar revine în genericul de final, un alt singur tracking shot, lent, din punctul de vedere al unei mașini de tuns iarba pe care se găsesc Olive și noul său boyfriend (off-screen), ocolind alte nume care apar pe ecran.

”Easy A” se mai poate lăuda cu un alai impresionant de interpreți. Emma Stone este foarte bună în - cred - primul său rol principal și-mi confirmă bănuiala că ar fi o actriță foarte bună. În rolurile părinților săi, Stanley Tucci și Patricia Clarkson provoacă hohote de râs, iar multe dintre scenele lor au un aer de naturalețe, de improvizație, ceea ce cred că a fost decizia corectă (Will Gluck pare să fie un regizor capabil... să vedem...) În schimb, Thomas Hayden Church și Lisa Kudrow formează un cuplu mult mai disfuncțional (proful de engleză și psiholoaga școlii), iar personajele lor sunt cele mai interesante, în sensul că interpretarea ne permite să aflăm și să înțelegem multe despre ei, chiar dacă petrec destul de puțină vreme pe ecran. Marele Malcolm McDowell are un cameo ca directorul școlii, un rol minor și neimportant, dar reușește să fure o scenă cu atitudinea sa parcă în mod natural amenințătoare. Am uitat pe cineva? Sper că nu...