Topul cu filme românești

Cei de la filme-carti.ro propun, special de 1 decembrie, un top 3 al filmelor românești și au invitat mai mulți bloggeri să participe. Deși nu mă dau în vânt după această sărbătoare (mai ales când pică într-o zi de week-end), dacă este ceva în țara asta ce merită și trebuie promovat, acesta este filmul. So here we go! 

1. Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1967) - mi-e dat să văd filmul ăsta la TV cam o dată la doi ani. Și este unul dintre filmele care devin din ce în ce mai bune cu fiecare vizionare. „Reconstituirea” este un film important nu doar fiindcă a fost interzis pentru poziția fermă pe care a luat-o împotriva sistemului, dar și pentru că a inspirat toate generațiile ulterioare de cineaști români care au propus un nou fel de neorealism. Revenind la filmul lui Pintilie, acesta încă impresionează la 45 de ani de la premieră prin exactitatea comentariului social și politic, prin caracterizările personajelor (evitând să facă din acestea simple caricaturi), prin forța interpretărilor (în special George Mihăiță și Vladimir Găitan, în cele mai bune roluri pe care le-au făcut vreodată) și - nu în ultimul rând - prin bogăția coloanei sonore, în care muzica veselă de la radio și scandările de la meciul de fotbal care se aud din îndepărtare nu fac decât să prevestească finalul tragic.

2. Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005) - pentru mine, acesta este filmul reprezentativ atât pentru anii în care a fost făcut cât și pentru cinematografia „practicată” de cineaștii români în acești ani. Deși s-au făcut și alte filme valoroase în această perioadă, nimeni nu s-a apropiat de forța și de precizia cu care Cristi Puiu prezintă această „descindere” în sistemul medical de urgență românesc. Dincolo de critica adusă acestuia, „Moartea domnului Lăzărescu” este un film în care, într-adevăr, sistemul este mai bolnav decât individul. Miza este demnitatea acestuia din urmă, care în ultimele momente ale vieții nu mai poate fi salvată oricât de binevoitori ar fi asistenta de pe salvare, șoferul sau medicii care acceptă, la 4 dimineața, să intre în operație. 

3. Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981) - în încheierea acestui top deprimant, voi introduce acest film al lui Mircea Daneliuc, care a scăpat inexplicabil cenzurii comuniste. Este povestea unei croaziere pe Dunăre oferite drept cadou mai multor tineri cu rezultate excepționale în concursuri școlare (sau ceva de genul). Metafora centrală a filmului (comunitatea de la bordul vasului de croazieră se constituie încet-încet într-un regim totalitar) este atât de „transparentă” încât mă surprinde că autoritățile nu au ars pelicula, cu Daneliuc cu tot. Interpretări excepționale all-around, multe scene de reținut, dar și multe momente amuzante. Este impresionant cum atitudinea naturala, de rebeliune, a tinerilor pare să fie aproape înnăbușită la final, refrenul pe care aceștia îl cântă sugerând că sunt pregătiți să devină următoarea generație de „conducători”.

„Pădurea spânzuraților” (Liviu Ciulei, 1965)

Mențiuni excepționale, în ordine cronologică:
Independența României (1912) - primul lung-metraj românesc, făcut cu vreo 3 ani înainte de ”Birth of a Nation”.
La Moara cu noroc (1955) - un western deghizat sub formă de adaptare literară pentru liceeni. Am mai scris despre el aici. 
Pădurea spânzuraților (1965) - a cărui versiune complete restaurată o tot așteptăm de când ne-a promis-o Scorsese.
Nunta de piatră (1974) - candidat pentru locul 3 de mai sus, filmul este compus din două părți, variațiuni după Ion Agârbiceanu filmate de Mircea Veroiu și Dan Pița pe tema „alegoria moarte-nuntă”.
Proba de microfon (1980) - celălalt film cu adevărat mare al lui Mircea Daneliuc.

„O vară de neuitat”/„Un été inoubliable” (Lucian Pintilie, 1994)

Secvențe (1986) - trei vignette semnate de Alexandru Tatos, despre cinema și despre „omul nou”.
O vară de neuitat (1994) - Pintilie o filmează pe Kristin Scott Thomas. It's pretty awesome!
Marfa și banii (2001) - the one who (re)started it all!
4 luni, 3 săptămâni si 2 zile (2007) - despre care nu au mai rămas multe lucruri de spus.
A fost sau n-a fost (2006) - cred că acesta a intrat deja în „imaginarul colectiv”. 
Restul e tăcere (2007) - un film despre primul film din această listă suplimentară - and it's great!
Polițist, adjectiv (2009) - care conține cea mai tensionată scenă din istoria cinematografiei în care se citește un dicționar.