U ri Sunhi
(Coreea de Sud, 2013)
Regia: Hong Sang-soo
Cu: Yu-mi Jeong, Jae-yeong Jeong, Sang Jung Kim
Rating: 3.5/5
Parcă doar ieri scriam despre ultimul film al lui Hong Sang-soo, ”Nobody's Daughter Haewon” și iată că a apărut încă unul! Cum ne-a obișnuit deja regizorul coreean, povestea nu este foarte diferită de filmul anterior (și nici de cele mai „vechi”). În prim-plan avem o tânără studentă a Academiei de Film, care are planuri de a pleca în străinătate. În jurul ei gravitează trei bărbați, regizori și/sau profesori de cinema, de diferite vârste, care nu se pot abține să nu fie atrași de această Sunhi (mai tânără decât oricare dintre ei). Cele aproximativ 85 de minute ale filmului sunt compuse din plimbări prin Seul și destăinuiri îmbibate de alcool în baruri cu nume aparent sugestive (Arirang, Gondry), de-a lungul cărora Sunhi are cam aceeași conversație cu fiecare dintre bărbați, iar aceștia, la rândul lor, se confesează unul altuia.
Poate că de data aceasta „magia” lui Hong nu a mai funcționat la fel de bine ca în cazul ultimelor sale filme (vezi și ”In Another Country”), dar și scara la care lucrează este „mai mică”. Lipsesc artificiile de structură (de genul trei povești într-una singură în care aceeași actriță joacă trei personaje diferite) sau ambiguitățile temporale (precum în ”The Day He Arrives”) și nici măcar nu suntem tratați cu o secvență onirică, un vis criptat al personajului principal care pare să îi rezolve toate problemele. Faptul că ”Our Sunhi” privește un pic mai direct intimitatea personajelor sale, cu mai puține provocări, este de apreciat, dar este în același timp ușor frustrant pentru spectatorul care poate își dorește să vadă mai mult decât aceleași dialoguri repetate de diferite personaje.
Și totuși, în tot acest timp, Hong Sang-soo ne dirijează abil din spatele camerei. Modul în care filmul este decupat scoate în evidență „virtuțile” planului-secvență, iar mizanscena lui Hong condensează în fiecare dintre acestea tensiuni și sentimente puternice cărora personajele sale nu știu cum să le facă față. Sunt edificatoare despărțirile lui Sunhi de bărbații cărora le cade cu tronc: alături de profesorul de la care a cerut o scrisoare de recomandare părăsește cadrul ținându-se de mână, în timp ce pe unul dintre regizorii mai în vârstă îl abandonează în fața casei după o sărutare prelungă. Dar lovitura de maestru este ultimul cadru al filmului - după ce Sunhi dispare din peisaj (după o succesiune de imagini perfect montate), cei trei bărbați, perfect sincronizați în mers și în gîndire, vizitează un palat, în timp ce o descriu pe Sunhi cu aceleași cuvinte: „ciudată”, „curajoasă”, „retrasă”, „dispare perioade lungi de timp” etc. Această descriere, total ambiguă și care amintește de un procedeu de agățat explicat în ”The Day He Arrives”, atestă o adâncă falie în comunicare, pe care personajele lui Hong nu reușesc să o traverseze, fiecare rămânând, până la urmă, un necunoscut pentru ceilalți.
Poate că de data aceasta „magia” lui Hong nu a mai funcționat la fel de bine ca în cazul ultimelor sale filme (vezi și ”In Another Country”), dar și scara la care lucrează este „mai mică”. Lipsesc artificiile de structură (de genul trei povești într-una singură în care aceeași actriță joacă trei personaje diferite) sau ambiguitățile temporale (precum în ”The Day He Arrives”) și nici măcar nu suntem tratați cu o secvență onirică, un vis criptat al personajului principal care pare să îi rezolve toate problemele. Faptul că ”Our Sunhi” privește un pic mai direct intimitatea personajelor sale, cu mai puține provocări, este de apreciat, dar este în același timp ușor frustrant pentru spectatorul care poate își dorește să vadă mai mult decât aceleași dialoguri repetate de diferite personaje.
Și totuși, în tot acest timp, Hong Sang-soo ne dirijează abil din spatele camerei. Modul în care filmul este decupat scoate în evidență „virtuțile” planului-secvență, iar mizanscena lui Hong condensează în fiecare dintre acestea tensiuni și sentimente puternice cărora personajele sale nu știu cum să le facă față. Sunt edificatoare despărțirile lui Sunhi de bărbații cărora le cade cu tronc: alături de profesorul de la care a cerut o scrisoare de recomandare părăsește cadrul ținându-se de mână, în timp ce pe unul dintre regizorii mai în vârstă îl abandonează în fața casei după o sărutare prelungă. Dar lovitura de maestru este ultimul cadru al filmului - după ce Sunhi dispare din peisaj (după o succesiune de imagini perfect montate), cei trei bărbați, perfect sincronizați în mers și în gîndire, vizitează un palat, în timp ce o descriu pe Sunhi cu aceleași cuvinte: „ciudată”, „curajoasă”, „retrasă”, „dispare perioade lungi de timp” etc. Această descriere, total ambiguă și care amintește de un procedeu de agățat explicat în ”The Day He Arrives”, atestă o adâncă falie în comunicare, pe care personajele lui Hong nu reușesc să o traverseze, fiecare rămânând, până la urmă, un necunoscut pentru ceilalți.
Posts
1 comment:
Multumiri
Post a Comment