Micro Reviews

American Hustle (David O. Russell, 2013)

Inițial mi-am propus să scriu un post întreg despre acest film, dar cu cât mă gândeam mai mult la el cu atât mă enervam mai tare. La un an după foarte amuzantul ”Silver Linings Playbook”, David O. Russell dezamăgește cu ”American Hustle”, interpretarea sa asupra unui faimos caz de corupție (sau, mai degrabă, entrapment) din anii '70. Din păcate, decât să creeze un cadru coerent pentru povestea lui cu escroci à la „Cacealmaua”, Russell este mai preocupat cu reconstituirea minuțioasă fiecărui detaliu al epocii (de la haine la coafuri, de la limbaj la coloana sonoră). Iar cu cât aceasta îi reușește mai bine, cu atât este mai evident pentru spectator că se află în fața unui produs „falsificat”, un thriller fake al anilor '70 (la fel ca ”Argo”, de altfel). Nu că filmul nu ar avea câteva momente reușite, dar acestea se datorează în principal celor patru actori principali: Amy Adams, Jennnifer Lawrence, Bradley Cooper și în special Christian Bale - pe care nu îl laud prea des. Alteori, aceștia au o libertate de mișcare care aproape nu ar trebui să le fie permisă și ajung să consume resursele filmului pentru a-și hrăni recitalurile actoricești. 

Rating: 2.5/5

Jimmy P. (Arnaud Desplechin, 2013)

Montana, 1948 - Jimmy Picard, un indian veteran al WW II este tratat într-un spital de traume craniene și cerebrale. Medicii nu găsesc o cauză pentru simptomele sale (dureri de cap, tulburări de vedere, vise neinterpretabile), așa că îl aduc ca ajutor pe antropologul francez Georges Devereaux (în realitate, un evreu ungur pe nume Gyorgy Dobo, născut la Lugoj). Acesta începe o serie de ședințe de psihanaliză cu Jimmy, de-a lungul căruia descoperă dramele personale care stau la baza somatizării afecțiunii de care suferă. Prezentat așa, filmul nu pare neapărat foarte interesant și trebuie să recunosc că am găsit unele porțiuni destul de obositoare. Totuși, ceea ce a rezonat cu mine este fascinația pe care Arnaud Desplechin o are pentru latura uncanny, aproape science-fiction a medicinii (vezi și unele dintre filmele sale anterioare, cum ar fi La Sentinelle). Aici, aceasta se manifestă în ședințele de interpretare ale viselor sau ale desenelor pe care Devereaux i le cere lui Jimmy și mai ales în secvența oxi-encefalogramei (procedură de care nu mai auzisem până acum), adevărat climax al filmului, filmată ca o perversă aberație cronenbergiană. 

Rating: 3/5

Mystery AKA Fu cheng mi shi (Lou Ye, 2012)

O femeie află că soțul ei o înșală. A doua zi, amanta este lovită de o mașină. Nu durează mult până să aflăm că soțul are o a doua familie. Poliția devine din ce în ce mai interesantă de caz. Lou Ye (revenit după o interdicție de cinci ani de a face filme) îmbină melodrama noir cu thrillerul în stil coreean, într-un film care arată uneori de parcă Hitchcock ar fi regizat ”The Bigamist” al lui Ida Lupino. Dincolo de acestea se dorește o critică destul de dură la adresa societății chineze, pe care Lou Ye o vede ca fiind din ce în ce mai egoistă, din ce în ce mai materialistă și funcționând pe baza binecunoscutului sistem feudal de pile și relații. Însă tragedia personajelor principale nu este doar una politică și meritul principal al filmului este că personajele principale sunt foarte bine scrise. Chiar dacă acțiunile lor și revelațiile sporadice ale intrigii frizează uneori absurdul, oamenii din acest film și problemele lor par foarte „reale”. Misterul din titlu este o pistă falsă. Acesta nu este un film polițist sau un thriller operatic, ci o dramă intimă și o colecție superbă de studii de personaje.

Rating: 4/5

Borgman (Alex van Warmerdam, 2013)

Ce film straniu și fascinant! Camiel Borgman, un vagabond nespălat și necuviincios, o ființă posibil supranaturală, se insinuează în interiorul unei familii înstărite sub chipul unui grădinar. Cu ajutorul asociaților săi, câștigă încrederea familiei, iar apoi încep să o distrugă metodic. Demult nu m-am mai distrat atât de bine la un film care ia burghezia la mișto. Una dintre replicile tatălui - ceva de genul „Nu e vina noastră că ne-am născut în Vest... Vestul este afluent” - sintetizează atitudinea pe care acești oameni o au față de ceilalți. Nu prea contează cine este acest Borgman sau ce vrea el de la familia Marinei (deși acest lucru devine evident destul de repede). Seria de „surprinze” pe care acesta le pregătește gazdelor sale devin din ce în ce mai absurde, însă - paradoxal - aceștia sunt din ce în ce mai impresionați și mai dispuși să „colaboreze”. În final, the joke is on them and we're having all the fun. 

Rating: 4/5