TIFF 2016 - Competiție (5)

O ultimă postare cu filmele din competiție de care nu am apucat să vorbesc and I'm done here.

”Shelley”

Shelley (Ali Abbasi, 2016) - un pregnancy horror foarte consistent de la un capăt la altul în ceea ce privește ritmul și atmosfera pe care le crează. Totuși, mi-ar fi plăcut ca montajul să fie mai puțin fragmentat - în secvențele mai intense tăieturile de montaj sunt cam dese și uneori confuze. Altfel, foarte bun jocul Cosminei Stratan (văzută anterior doar în „După dealuri”), încât absența ei se face simțită în ultimul act ai filmului.

A peine j'ouvre les yeux (Leyla Bouzid, 2015) - un film cu tineri muzicieni tunisieni în perioada imediat de dinaintea izbucnirii Primăverii Arabe. Melodiile sunt foarte reușite, dar pentru un film care se vrea militant, revoluționar, e extraordinar de banal. Iarăși, foarte bună interpretarea actriței din rolul principal, Baya Medhaffer. 

”Sparrows”

Þrestir / Sparrows (Rúnar Rúnarsson, 2015) - regizorul a câștigat deja premiul pentru regie la TIFF 2016 pentru ”Volcano” (”Eldfjall”), un film care mi-a plăcut destul de mult la acea vreme. ”Sparrows” este o confirmare a talentului lui Rúnarsson, care are o abilitate aparte în a regiza actori tineri și a vorbi despre conflictele inter-generaționale (un tată alcoolic și fiul său adolescent în acest caz). Filmul se împiedică un pic în propriul scenariu în ultimele 15 minute, dar se salvează parțial cu un superb cadru final. 

***

Și, în final, iată cum mi-ar plăcea mie să arate palmaresul festivalului:

Cel mai bun film: TIKKUN

Regie: DE L'OMBRE IL Y A - Nathan Nicholovitch

Interpretare: DAVID D'INGEO (De l'ombre il y a) +/- COSMINA STRATAN (Shelley)

Scenariu: ISLAND CITY

Imagine: CÂINI
Premiul Juriului: evident, aceasta va fi decizia juriului...

Găsiți toate postările mele despre competiția TIFF 2016 aici:

TIFF 2016 on Poison Whiskey

TIFF 2016 - Competiție (4): Câini

Câini

(Bogdan Mirică, 2016)

Singurul film românesc din competiția oficială de anul acesta vine proaspăt de la Cannes, unde a câștigat premiul FIPRESCI al secțiunii Un Certain Regard (not too shabby). Dragoș Bucur joacă rolul aparent principal - Roman, care vine din București în Dobrogea să preia un teren lăsat moștenire de bunicul său, cu intenția de a-l vinde ulterior. Însă lucrurile se complică repede, iar Roman se lasă antrenat într-o intrigă complexă, cu traficanți, polițiști rurali, informatori și bucăți de cadavre găsite într-un heleșteu. 

Încă de la prima secvență - un lung cadru care planează asupra unei mlaștini - este evident că Mirică vrea să facă un cu totul alt cinema decât cel făcut în ultimii zece ani în România. Sigur, nu este vorba de un cinema original, iar asemănările cu filmele fraților Coen au fost semnalate încă de la Cannes (și, de fapt, încă din scurtmetrajul ”Bora Bora” semnat de Mirică în urmă cu câțiva ani). Eu am mirosit și un pic de ”There Will Be Blood”, dar m-am gândit deasemenea și la cel mai recent film al lui Szabolcs Hajdu, ”Mirage”/”Délibáb”, tot un fel de deturnare subversivă a unui gen cinematografic clasic american (western-ul) și în care întâmplător îl regăsim și pe Dragoș Bucur. 

Prin design, „Câini” este gândit ca fiind plin de red herrings, MacGuffins, elipse narative și subplot-uri care nu sunt rezolvate. Această tactică reușește să țină spectatorul în tensiune, iar chiar dacă pay-off-urile nu sunt decât parțial satisfăcătoare (de exemplu, o parte din obligatoria baie de sânge finală este lăsată off-screen), la un nivel superficial, „Câini” este cu siguranță cel mai accesibil film din competiție. Din păcate, filmul mi s-a părut prea fragmentat, iar doar anumite secvențe izolate sunt cu adevărat reușite - precum acel superb plan secvență în care polițistul jucat de Gheorghe Visu „disecă” o probă. O altă problemă ar fi că Mirică mi se pare mai preocupat de cum arată filmul său decât de cum lucrul cu actorii. Din această cauză, cam fiecare actor pare să se descurce pe măsura materialului cu care lucrează. Visu și Vlad Ivanov, care joacă tipologii clare (omul legii și nelegiuitul), lasă o impresie puternică. Lui Bucur, al cărui personaj este un surogat pentru spectator, nu i se dă altceva de făcut decât să fie bucureștean eșuat la țară și, în consecință, apariția lui este mult mai ștearsă. Cât despre actorii din rolurile secundare/episodice, mai bine să nu spunem nimic. 

TIFF 2016 - Competiție (3)

Tikkun (Avishai Sivan, 2015)

Unul dintre cele mai originale filme din competiția acestui este această curiozitate israeliană, cu iz de Bunuel, filmat în alb-negru și plasat într-o comunitate de evrei hasidici. Personajul principal, Haim-Aron, un student care ține să respecte ultra-strict regulile religiei sale, suferă un accident stupid, fiind salvat de tatăl său după o resuscitate prelungită. După ce revine la viață, Haim-Aron începe să prezinte derapaje din ce în care mai flagrante de la calea ultra-ortodoxismului, iar tatăl său este asaltat de viziuni/coșmaruri în care este acuzat că a încălcat voința divină readucându-și fiul la viață. Filmul este „dificil”,uneori apăsător, atmosferic, punctat de câteva superbe secvențe onirice - precum visul în care tatăl îl aruncă pe Haim-Aron într-o groapă umplută cu crocodili, Old Testament - style sau inconfortabila explorare a unui cadavru feminin în penultima secvență a filmului. Din perspectiva mea de necunoscător, m-a fascinat modul în care Avishai Sivan prezintă viața din această comunitate. În final, consider că filmul adoptă o atitudine critică față de acest mode de viață, plin de restricții, interdicții și pedepse crunte (vezi finalitatea poveștii). Sigur, filmul are și ceva defecte, dar din punct de vedere vizual (cea mai bună imagine din festival de până acum) și tematic reprezintă exact ce vreau să vad în această competiție care începe să pară prea plină de produse „derivate” - Altceva!

*** 

Am mai văzut câteva filme din competiție care nu prezintă însă foarte mare interes, dar pe care am să le trec în revistă pe scurt (dar, totuși, cu bunăvoință):

Jajda / Sete (Svetla Tsotsorkova, 2015) - un film bulgăresc, plimbat intens pe la festivaluri, dar care dincolo de imagini frumoase nu are prea multe de spus. Cele cinci personaje, între care se dezvoltă diferite tensiuni sexuale, sunt insuficient dezvoltate. Dar măcar e scurt...

„Jajda”

Tanna (Martin Butler & Bentley Dean, 2015) - interesant mai degrabă din punct de vedere antropologic, fiind o perspectivă rară în viața unui trib izolat din Pacificul de Sud. Totuși, din punct de vedere cinematografic, este mult mai puțin aventuros decât documentarele lui Robert J. Flaherty,  cele mai vechi datând deja de peste 90 de ani, iar comparația cu ”Tabu” al lui Murnau nu îl ajută deloc. Sesiunea de Q&A cu Bentley Dean a durat aproape 45 de minute, a fost foarte entertaining și a lăsat impresia că povestea filmărilor este mai interesantă decât filmul însuși... Și mai onestă...

Fado (Jonas Rothlaender, 2016) - în niciun caz un film slab, dar parcă unul pe care l-am văzut de prea multe ori și care are destule similitudini cu ultimele două câștigătoare ale Trofeului Transilvania - ”Stockholm” și ”El incendio”. Aș accepta să primească un eventual premiu pentru interpretare, însă nu mai mult de atât. 

TIFF 2016 - Competiție (2)

Au început să apară în competiția oficială filmele cu, dar nu neapărat despre prostituție... Multe capcane în care regizorii debutanți pot cădea, dar să vedem cum s-au descurcat doi dintre aceştia.

La pueta abierta (Marina Seresesky, 2016)  

Rosa este o prostituată de vârstă mijlocie care locuieşte alături de mama ei infirmă (fostă prostituată şi ea) într-un mic apartament din Madrid. Relația celor două este deja destul de tensionată, dar lucrurile se complică cu adevărat după ce una dintre vecine (tot prostituată, ați ghicit) moare în urma unei supradoze, iar fiica acesteia de 7 ani se ascunde în apartamentul celor două protagoniste. Este de apreciat că filmul îşi acceptă condiția de comedie lejeră şi nu caută să impresioneze prin profunzime sau prin apelul la sentimentalisme. Marina Seresesky pune abil în scenă această poveste care se petrece aproape în integralitate în apartamentul Rosei şi în curtea interioară a clădirii. Un casting excelent completează lista de elemente care recomandă acest film. Finalul virează un pic prea mult înspre wish fulfillment, dar per ansamblu nu am prea multe de reproşat acestui film. Pe imdb.com nu e deschisă încă votarea, așa că luați-l cât încă e cald!

De l'ombre il y a (Nathan Nicholovitch, 2015)  

Cu mai multe ambiții stilistice decât filmul anterior, „De l'ombre il y a” își plasează acțiunea pe cealaltă parte a mapamondului, în Cambogia, unde un travestit francez ajunge să păstorească o fetiță răpită de traficanți de ființe umane (sau, posibil vândută de proprii părinți). E un film care m-a adus adesea cu gândul la Claire Denis, datorită elipselor temporale, intensitatea din privirea interpretului din rolul principal (David D'Ingeo, co-autor al scenariului) sau subplot-urilor mai degrabă sugerate decât dezvoltate (de exemplu: travestitul are o prietenă care lucrează pentru Națiunile Unite și încearcă să pună mâna pe un fost Khmer Rouge responsabil de un genocid în masă). Mediul în care este plasată acțiunea și alegerea formatului 4:3 îl apropie un pic și de filmele lui Pedro Costa, iar totul este grefat pe o poveste à la ”Taxi Driver”. Acesta este cu siguranță unul dintre filmele cele mai solide din competiție și ar merita măcar un premiu de interpretare. 

TIFF 2016 - Competiție (1)

Primele două filme din competiție pe care le-am văzut, unul după celălalt, au format un neașteptat double-bill, ambele vorbind despre memorie (sau pierderea ei), degradarea relațiilor interumane și apelul la ficțiune ca alternativă/cură a realității. 

Island City (Ruchika Oberoi, 2015)

Pentru spectatorii recurenți ai festivalului, este inevitabilă comparația cu filmul care a câștigat Trofeul Transilvania acum 3 ani, „Corabia lui Tezeu”. Aceeași țară de origine (India) și o structură similară - trei povești diferite legate foarte vag între ele. În prima poveste - satiră fără subtilități inutile - un angajat al unei corporații este trimis într-un turneu de mandatory fun la mall de către șefi, cu scopul de a crește productivitatea companiei. După un pic de rezisteță inițială, acesta capitulează și urmează orbește indicațiile Comitetului de Distacție. În a doua parte, o familie a cărei patriarh ajunge neașteptat în comă găsește un refugiu într-o telenovelă despre „bărbatul ideal”. Iar, în final, o tânără dintr-o familie modestă, promisă unui tip cu care nu are nimic în comun, începe să primească scrisori de dragoste anonime, care o determină să renunțe la viața ei actuală. Din păcate, admiratorul secret se va dovedi a fi un program de inteligență artificială. 

Tonul filmului se schimbă progresiv de-a lungul celor aproape două ore de proiecție, de la comic-satiric la melancolic-resemnat. Ruchika Oberoi, aflată la primul film, regizează cu încredere în sine și cu virtuozitate, fără să lase prea multe momente de respiro în care eventualele defecte (în special ale scenariului) să devină mult prea evidente. Uneori, mesajul este cam prea explicit formulat, dar, per ansamblu, ”Island City” este un film plăcut, un debut promițător și probabil un candidat serios la Premiul Special al Juriului sau Premiu Publicului.

Remainder (Omer Fast, 2015)

Creațiile lui Omer Fast rulează mai degrabă în muzee decât în săli de cinema. ”Remainder” este primul său lung-metraj narativ, dar din punct de vedere vizual păstrează elemente ce țin mai degrabă de filmul experimental sau de instalații video. Pe scurt este vorba de un tânăr care își pierde parțial memoria în urma unui accident. Folosind banii de despăgubire, acesta angajează o întreagă echipă de specialiști pentru a reconstitui detalii din viața sa anterioară în încercarea de a-și recupera amintirile. Avem așadar un mix de ”Schenectady, New York” și - hai să zicem - ”Lost Highway”. Trebuie să recunosc că nu mi s-a părut foarte bun, dar este o realizare foarte ambițioasă, iar anumite momente sunt foarte bine orchestrate. Păcat doar că nu există o finalitate la spirala narativă în care este antrenat personajul principal, doar o pseudo-concluzie enunțată din off  la final. 

Pentru un altfel de Omer Fast, recomand ”CNN Concatenated” (filmul integral se poate găsi prin mijloace alternative): 

 https://www.youtube.com/watch?v=RCD3IxCZpsM