Micro Reviews (3)

Trei filme foarte proaspete, care probabil merită mai mult spațiu decât sunt eu dispus să le acord:

Cheatin' (Bill Plympton, 2013)

Plympton probabil că este acum recunoscut ca unii dintre maeștrii mondiali ai animației, chiar dacă probabil mai multă lume a văzut couch gag-urile pe care acesta le-a semnat pentru The Simpsons decât filmele sale, care rămân încă prost distribuite și greu accesibile. ”Cheatin'” poate nu este la fel de reușit precum preferatele mele ”The Tune” și mai ales ”Hair High”, dar este o fantezie audio-vizuală despre o relație sentimentală extrem de pasională. Sau, cum o descria Plympton însuși în pitch-ul său de pe Kickstarter: an animated adult tale of love, jealousy, revenge, and murder – full of nudity and violence, but also with my surreal sense of humor. The story is inspired by the work of James M. Cain (“Double Indemnity”, “The Postman Always Rings Twice”). Secvențelor onirice (și de la un moment dat chiar science-fiction) gândite de Plympton îi răspund, pe coloana sonoră, muzică din ”Traviata”, împrumuturi rock'n'roll, dar și compoziții originale de Nicole Renaud - parcă niciodată vreun film de-al acestui regizor pasionat de „americana” nu a avut un feeling atât de french. And in a good way...

Rating: 3.5/5

Enemy (Denis Villeneuve, 2013)

Încep să am impresia că filmele astea au tot timpul același twist, dar premisa este irezistibilă. La final, ”Enemy” lasă spectatorul să descifreze misterul (eventual cu ocazia unei a doua sau a treia vizionări), dar ideea e destul de clară chiar dacă nu ai interesul să pui totul în ordine. Cel puțin apariția Isabellei Rossellini în rolul mamei unuia dintre cei doi Jake Gykllenhaal ar trebui să fie edificatoare. Sincer, mie mi s-a părut a fi Cronenberg la mâna a doua (”Dead Ringers”, ”Spider” și ”Cosmopolis” la un loc), dar al naibii de entertaining. Am o slăbiciune inexplicabilă pentru Denis Villeneuve, care se dovedește în continuare un foarte abil (și versatil) regizor de filme de gen (vezi și ”Prisoners”).

Rating: 3.5/5

Aimer, boire et chanter (Alain Resnais, 2014)

Filmul final al lui Resnais este un mic divertimento, în sașe personaje, două dintre care fiind interpretate de cei mai fideli colaboratori ai regizorului din ultimele trei decenii - Sabine Azéma și André Dussolier. Este un fel de teatru filmat, în decoruri aparent simple, dar sub o lumină foarte îngrijită. Îmi imaginez că piesa de teatru care stă la baza filmului se vrea o satiră la adresa moralei burgheze (give me more of those, I say, we haven't seen enough), dar Resnais nu pare deloc interesat de aceste lucruri. Decorurile sunt frumoase și funcționale, dar în același timp artificiale, impersonale și inerte. În acest decor, freamătul continuu al personajelor și micile lor probleme nu fac decât să accentueze senzația că privim un fel de natură moartă. Renais pare decis nu doar să deconstruiască piesa lui Alan Ayckbourne, ci să o distrugă cu totul. E păcat că ultimul film său film nu are un emotional punch precum ”Coeurs” sau nonșalanța ludică al lui ”Les herbes folles”, dar ”Aimer, boire et chanter” este un petit bijou, o curiozitate semnată în finalul carierei de unul dintre puținii iconoclaști adevărați ai lumii filmului. 

Rating: 3.5/5