Battle of the Halloween-Themed Children's Cartoons

Pe perioada Halloween-ului au rulat în cinematografele din România două producții animate care se inspiră din povești de groază, făcute special pentru publicul tânăr. Americanii l-au avut și pe ”Frankenweenie”, dar noi ne descurcăm cu ce putem.

ParaNorman

Regia: Chris Butler, Sam Fell

Voci: Kodi Smit-McPhee, Anna Kendrick, John Goodman

Rating: 4/5

Făcut de oameni care au participat la realizarea lui ”Coraline” în urmă cu câțiva ani, ”ParaNorman” este un adevărat film de groază pentru copii. Combinând animația de tip stop-motion cu efecte digitale, Chris Butler și Sam Fell construiesc un film de o extraordinară frumusețe și complexitate vizuală, căruia nu îi lipsesc momentele înfricoșătoare. Povestea se învârte în jurul lui Norman, un băiat pasionat de filme cu zombi care are și darul de a vorbi cu fantomele, motiv pentru care este ostracizat la școală, asta până când află că este singurul care poate salva orașul de blestemul unei vrăjitoare arse în urmă cu câteva sute de ani. Revelația adevărului despre aceasta și modul în care este negociat deznodământul fac ca ”ParaNorman” să depășească simplul stadiu de film pentru copii cu nerds și strigoi. Până acum, este animația care mi-a plăcut cel mai mult din ce am văzut pe ecranele noastre. 

Hotel Transylvania

Regia: Genndy Tartakovsky

Voci: Adam Sandler, Andy Samberg, Steve Buscemi

Rating: 3.5/5

Acesta este mult mai degrabă un film animat digital pentru copii care întâmplător este cu monștri în rolurile principale. Așteptările nu erau foarte mari, trailerul promițând mai degrabă poante și răsturnări de situație previzibile. Modul lui Tartakovsky (creator al ”Dexter's Lab” și ”Attack of the Clones”, printre multe altele) de a evita redundanța este de a suprasatura ecranul cu glume, gag-uri vizuale și acțiune, construind un film dinamic, extrovert, pe placul publicului larg, care să nu ajungă să plictisească. Un alt atu este casting-ul surprinzător de reușit, cu Adam Sandler și Andy Samberg improvizând reușit rolurile de tată și ginere prospectiv (relația dintre cei doi este suprinzător de credibilă, având în vedere că unul este Dracula, iar celălalt un backpacker). Însă cireașa de pe tort este Steve Buscemi în rolul Lupului nevrozat de prea mulți copii și prea multe întâlniri cu oamenii de care tuturor monștrilor le este frică. Sigur, ultima jumătate de oră este destul de previzibilă, dar restul este destul de mișto cât să se ierte aceste lucru.

End of Watch (SUA, 2012)

End of Watch

(SUA, 2012)

Regia: David Ayer

Cu: Jake Gyllenhaal, Michael Peña, Anna Kendrick

Rating: 4/5

Sunt puțin surprins chiar și eu de rating-ul mare pe care i-l dau acestui film. ”End of Watch” arată precum un interracial buddy-cop movie la intersecția dintre ”Lethal Weapon” și ”Training Day” (care îl are în comun pe regizorul David Ayer, pe atunci doar scenarist), filmat parțial în stil found-footage (personajul interpretat de Jake Gyllenhaal își înregistrează misiunile) și care pentru o bună parte de timp este foarte episodic, prezentând diferite razii pe o perioadă de timp de câteva luni. Plasat în Los Angeles, într-o zonă cu criminalitate foarte ridicată și multiple conflicte inter-etnice pentru controlul traficului de droguri, filmul este unul dintre cele mai realiste, gritty și viscerale filme de gen făcute vreodată. Iar una dintre laudele supreme pe care filmul a primit-o a fost din partea lui William Friedkin - autor al ”The French Connection” - care l-a numit „probabil cel mai bun film cu polițiști făcut vreodată”.

Dacă filmele de acest gen mizează pe mis-match-ul artifical, glumeț, dintre cele două personaje, Gyllenhaal și Peña sunt foarte credibili în rolul a doi polițiști parteneri care sunt și foarte buni prieteni și petrec la fel de mult timp discutând despre soțiile lor pe cât patrulează pe străzile din South Central. Mai mult, spre deosebire de filmele anterioare scrise sau regizate de David Ayer (nu doar ”Training Day”, dar și ”Street Kings”), nu se insistă foarte tare asupra corupției sau problemelor de jurisdicție din interiorul forțelor de ordine. Ce contează aici este relația dintre cei doi protagoniști și lenta progresie a narațiunii înspre un showdown și un deznodământ pe care spectatorul le intuiește de ceva vreme, dar pe care personajele principale nu le pot anticipa. Un alt lucru interesant este că Ayer nu își glorifică personajele - deși aceștia își pun viața în pericol de mai multe ori pentru a salva multe vieți, ei nu sunt prezentați și nu se consideră ca fiind eroi. Momentul cel mai exemplificator în acest sens este discuția în care cei doi povestesc cum au fost certați de neveste pentru că s-au aruncat într-o casă în flăcări pentru a salva copiii altora. 

”End of Watch” a fost o surpriză plăcută și e cu siguranță un candidat pentru una dintre pozițiile din a două jumătate a topului de final de an. Dacă ar fi să am câteva rezervări în privința sa, ar fi faptul că pare să fi venit cu câțiva ani prea târziu, într-o epocă în care suntem supra-saturați de filme found-footage, care încep să devină din ce în ce mai neinteresante. Nu ar fi fost rău ca acest film să apară în aceeași perioadă cu ”Redacted”, un film destul de slab al lui DePalma, dar care simulează destul de dibace înregistrările „ad-hoc”, folosind nu numai înregistrări ale personajelor principale, dar și ale unor camere de supraveghere sau clip-uri postate pe youtube. Din acest punct de vedere, cred că este mai bine că ”End of Watch” este doar parțial found-footage și că acest stil de filmare este împrumutat și pentru cadre sunt evident filmat de un obiectiv „obiectiv”. O altă hibă ar fi ultima secvență, care încearcă să ne scoată din film cu zâmbetul pe față, ceea ce este inutil și contra-productiv, dar putem să ne închipuim că filmul s-a terminat cu 2-3 minute mai repede și să ignorăm acest aspect.