Brave (SUA, 2012)

Brave

(SUA, 2012)

Regia: Mark Andrews, Brenda Chapman

Voci: Kelly Macdonald, Emma Thompson, Billy Connolly, Julie Walters

Rating: 3.5/5

Grizzly Lass

Aș putea să o ascult pe Kelly Macdonald vorbind întruna timp de câteva filme întregi... În ”Brave”, ea dă viață unei prințese scoțiene care înfruntă tradiția conform căreia trebuie să se căsătorească cu unul dintre fiii celor trei clanuri peste care tatăl ei, regele, domnește. Evident, în încercarea ei de a evita căsătoria, Merida face niște boacăne care se vor solda cu consecințe neprevăzute. Filmul este un hibrid între poveștile cu prințese marca Disney (față de care scenariul nu se îndepărtează foarte mult) și calitatea tehnică excepțională a producțiilor Pixar.

Am apreciat foarte mult prima jumătate a filmului, în care am găsit multe lucruri care mi-au plăcut. A doua jumătate a filmului este, din păcate, mai inegală. Realizatorii mizează pe o răsturnare de situație, care să aducă în prim-plan relația dintre Merida și mama ei, însă acest artificiu nu ține, iar filmul își schimbă brusc tonul și devine mult mai previzibil și mult mai puțin interesant decât până atunci. Scene care ar fi putut fi terifiante (precum prima întâlnire cu vrăjitoarea) sunt complet ratate și m-au dus mai mult cu gândul la producțiile Dreamworks decât la ceea ce Disney și Pixar ne-au oferit în trecut. Cred că există idei bune în această a doua parte (precum faptul că personajele tot revin în acel cerc format din pietre antice, în care are loc și confruntarea finală), dar ele nu sunt exploatate la maxim și sunt sacrificate uneori pentru un cheap gag. Iar cea mai interesantă parte a filmului, care face referire la un prinț transformat într-un urs și reflectă povestea eroinei noastre, nu este mai mult decât un subplot prost dezvoltat.

Acestea fiind zise, ”Brave” este, totuși, o încântare pentru ochi. Nivelul de detaliu la care a ajuns animația Pixar este incredibil. Am apreciat, de asemenea, faptul că distribuția era formată aproape în întregime (cel puțin în rolurile mai importante) de actori scoțieni, cu accente puternice, dar melodioase. Hollywood-ul a bătut cale lungă de când Orson Welles a fost obligat să își dubleze versiunea sa după „Macbeth” în accente americane. Problema este, doar, că de la Pixar ne așteptăm la mai mult. Iar ”Brave”, oricât de frumos ar fi și oricât de mult profesionism emană, nu reușește să se ridice chiar la nivelul așteptărilor. Putem doar să sperăm ca ștafeta să nu coboare mai jos de atât.

P.S.: În cinematografe, filmul este precedat de un scurt-metraj animat foarte bun, La luna de Enrico Casarosa, care nu trebuie ratat.

Cars 2 (SUA, 2011)

Cars 2

(SUA, 2011)

Regia: John Lasseter, Brad Lewis

Voci: Owen Wilson, Larry the Cable Guy, Michael Caine, Emily Mortimer, John Turturro, Eddie Izzard

Rating: 3.5/5

Plot-ul lui ”Cars 2” este destul de complicat. Ajunge să spun doar că, în timp ce Lightning McQueen participă la o serie de curse între cei mai buni piloți internaționali, acțiunea se concentrează asupra prietenului său remorcher, Mater (zis, pe românește, Bucșă), care este confundat cu un spion și co-optat de doi agenți britanici să dejoace un complot internațional.

”Cars 2” e, probabil, cel mai slab film făcut de Pixar, urmat, la fel de probabil, de primul ”Cars”. Nu vreau să fiu cinic, dar principalul motiv pentru care a fost făcut este cel financiar (mașinuțele de jucărie se vând bine). Filmul nu are o poveste, ci doar o serie de scene de acțiune, legate prin câteva glume (unele dintre ele reușite). Sincer, personajul Mater s-a dovedit ceva mai bun decât mă așteptam (iar vocea lui Larry the Cable Guy parcă nu e la fel de enervantă ca a lui Owen Wilson, câteodată), dar filmul nu pare mai mult decât o serie de scurtmetraje cu acesta, nicidecum un lungmetraj coerent. Toți ceilalți sunt pe planul doi, vocile celebre abundă și așa mai departe. Totuși, design-ul filmului este impresionant. Ochii spectatorului se pierd în peisaje și locații reconstruite minuțios (Japonia, Italia, Franța...), precum și în mici detalii care sunt semnătura studiourilor Pixar, precum reclamele luminoase reflectate în asfaltul umed din Tokyo. Sigur, toate acestea nu ies în evidență decât fiindcă lipsește ceva care să atragă cu adevărat interesul și să ne implice în povestea de pe ecran. Dar prefer să consider că filmul are destule elemente care să îl clasifice ca entertainment pasabil, decât să îl declar o dezamăgire.