The Cabin in the Woods (SUA, 2011)

The Cabin in the Woods

(SUA, 2011)

Regia: Drew Goddard

Cu: Kristen Connolly, Chris Hemsworth, Richard Jenkins, Bradley Whitford, Jesse Williams

Rating: 3/5

Err, yeah... spoilers ahead!

Cinci tineri decid să petreacă un sfârșit de săptămâna la o cabană izolată în mijlocul unei păduri. Ajunși acolo, descoperă ceva neașteptat în pivniță, iar lucrurile vor merge, evident din ce în ce mai rău. Spre deosebire de alte filme făcute pe acest scenariu, în ”The Cabin in the Woods” este foarte clar de la început că totul este regizat. Vedem mai mulți membri ai unei organizații fără nume, care par să-și desfășoare activitatea într-un buncăr, pregătind ororile pe care cei cinci le vor înfrunta. Principalii responsabili par să fie un cuplu de writer-directors interpretați de Richard Jenkins și Bradley Whitford, care lucrează evident cu gândul de a mulțumi o audiență despre care nu știm nimic inițial - aflăm mai târziu că tinerii sunt un sacrificiu pentru niște Ancient Ones lovecraftieni adormiți deocamdată undeva în adâncurile pământului, evident o metaforă pentru fanii avizi și avizați ai filmelor horror, care cunosc convențiile, regulile și stereotipurile genului.

Problema principală pe care filmul o are este, din punctul meu de vedere, faptul că te lasă să ghicești cam repede despre ce este vorba. Încă din primele minute, este evidentă „conspirația” care se țese împotriva celor cinci tineri. Iar primul efect este acela că sperieturile nu funcționează așa de bine. Poate că aceasta a fost și intenția, Goddard și co-scenaristul său (mai celebrul Joss Whedon) refuzând să repete sperieturile devenite clișeu din ”Evil Dead”, de exemplu (alt film cu o cabană în pădure). Din păcate, pentru mine nici umorul nu a funcționat prea bine. Acest lucru se datorează probabil faptului că singura sursă de umor sunt clișeele horror (blonda proastă, ordinea în care personajele mor, evenimente din sfera deus ex machina etc.) E greu să repeți performanța lui ”Scream”, un film care parodia „regulile” filmelor horror cu inteligență și umor, respectându-le în același timp. Iar comedia horror este probabil cel mai dificil (sub)gen cinematografic.

Pe de altă parte, device-ul narativ folosit de Goddard și Whedon creează suspans. Spectatorul anticipează întâlnirea celor două fire narative (tinerii de la cabană vs. păpușarii din buncăr), iar în momentul în care acest lucru se întâmplă, all hell breaks loose (la propriu). Confruntarea finală, prelungită aproape pe parcursul unui act întreg este foarte bine gestionată, spectaculoasă și îi oferă lui Goddard ocazia să arate ce poate să facă. De asemenea, acestuia îi iese foarte bine încheierea filmului, cu un deznodământ contra așteptărilor, în care personajele se hotărăsc să nu respecte regulile jocului și să distrugă întreaga lume, un excelent punchline pentru această glumă cinematografică. ”The Cabin in the Woods” este „meta”-horror mai puțin șiret și subversiv decât au impresia realizatorii săi că este, dar nu cred că fanii horror vor fi dezamăgiți și vor aprecia că filmul încearcă să fie un game changer.

The Rum Diary (SUA, 2011)

The Rum Diary

(SUA, 2011)

Regia: Bruce Robinson

Cu: Johnny Depp, Aaron Eckhart, Amber Heard, Giovanni Ribisi, Richard Jenkins

Rating: 2.5/5

La vreo 13 ani după ”Fear and Loathing in Las Vegas”, Johnny Depp interpretează încă o dată o versiune a lui Hunter S. Thompson, adaptată după romanul său omonim. Acțiunea se petrece pe la 1960 în Puerto Rico, unde Paul Kemp (Depp) este un jurnalist în căutarea unei voci proprii, care este atras într-un proiect dubios de un escroc la patru ace jucat de Aaron Eckhart. Dacă Hunter S. Thompson ar fi un super-erou, aceasta ar fi his origin story. Printre altele, avem ocazia să vedem cum a ajuns să scrie primul articol plin de mânie și asistăm la primul său trip.

Nu vreau să spun că nu m-am distrat și că nu mi-a plăcut filmul. Depp este surprinzător de reținut și acesta este unul dintre cele mai bune roluri ale sale din ultima vreme. Iar pentru regizorul Bruce Robinson, autor al iconicului ”Withnail & I”, care nu a mai făcut un film de aproape două decade, ”The Rum Diary” este un comeback adecvat. Filmând în 16mm, în cadre lungi, adesea filmate din mână, Robinson recreează atmosfera slinoasă, mahmură, care este comună lui ”Withnail & I” și ”Fear and Loathing in Las Vegas”. 

Dar filmul are prea multe momente în care nu se întâmplă nimic, iar per ansamblu este prea episodic pentru a forma un întreg. Mai mult, în afară de Kemp, niciun personaj nu este mai mult decât o schiță, o parodie sau o caricatură: Richard Jenkins este patronul corupt al ziarului, lui Eckhart îi lipsesc doar două ”$” în loc de pupile, Amber Heard este focoasa care, evident, se îndrăgostește de protagonist, iar Giovanni Ribisi este un bețivan suedez cu simpatii naziste, care îi deschide calea lui Kemp către noi băuturi și droguri. Ultima jumătate de oră este foarte slabă: filmul își pierde ritmul pe care îl avea până în acel moment și se zbate să găsească un deznodământ tuturor firelor narative pe care le-a propus în primele 90 de minute. Din nefericire, impresia de la final este de oportunitate măcar pe jumătate ratată.