Black as night, sweet as sin

...that's how i take my coffee

Doua zile jumate... Atat mi-a luat sa termin "Harry Potter and the Deathly Hallows". Ce pot sa spun? Bine ca s-a terminat! :p Se putea si fara epilog. Sau fara prima jumatate din carte... Dar sa nu fiu prea rau - chiar imi place sa citesc "Harry Potter". Si am descoperit ca cel mai bun mod de a citi e sa asculti intre timp muzica random, asa cum vine ea de pe ceva radio pe net sau pe shuffle-ul de iPod (desi e mai bine sa fie muzica necunoscuta). Anyway, highlights-urile au fost:

--- capitolul "The Silver Doe": Concert pentru 2 piane de Arthur Bliss, apoi Cvartetul de coarte in sol minor de Edvard Grieg ;

--- capitolul "The Forest Again": Concertino pentru horn de Weber;

--- capitolul "King's Cross": Cei sapte magnifici de Elmer Bernstein;

(toate de pe radioioclassical)

--- au mai intrat in mix: Rolling Stones, White Stripes si cealalta formatie cu care isi pierde timpu' Jack White, Velvet Revolver, Yardbirds, L7, Buddy Holly, Dropkick Murphys, Lynyrd Skynyrd, Grateful Dead, plus formatii de care nici nu am auzit si nici n-o sa mai aud si chiar daca o sa mai aud, n-o sa-mi amintesc de ele :p



Si acum ca am gatat cu HP, m-am gandit sa schimb registrul (cat timp mai am chef de citit), dar nu prea mult: Neil Gaiman - "Anansi Boys". Si fiindca numai primul capitol a avut mai multa comedie decat cele 36+1 capitole din HP-DH (suna ca un printer) si primele 75 de pagini (so far...) promit si o aventura a la Lovecraft (poate mai optimista), nu am altceva de facut decat sa ma las pe spate si sa astept week-end-ul sa treaca, pagina dupa pagina.

Late Night Posting

Ah... Late Night... The loneliest place of all... Ce poate fi mai bun la ora asta decat Bogart? Hai sa zicem "To Have and Have Not"! Filmul perfect: are toate ingredientele necesare cat sa fie un film serios, dar deconectant si nu foarte greu (totusi, e unu noaptea...): Bogart si Bacall, plus Walter Brennan, adaptare dupa Hemingway, scenariu de Faulkner, regia de Howard Hawks, tente expresioniste fara sa fie chiar un noir, WW II si nazisti in locuri exotice, fara sa fie "Casablanca" (puah!). Nu exista nimic mai bun in acest moment - vizionare placuta... mie!

"Traje, tu, odata! Ce proasta..."

Printre multiplele avantaje ale blog-ului: daca scriu despre filme, nu mai trebuie sa am grija sa mentionez SPOILER ALERT!!! :)))


Nu sunt fan... Primul film m-a cam plictisit... Nici asta nu mi s-a parut prea grozav... Still, "25 Weeks Later" (vazut la cinema, pe 9/11, ca asa e cel mai bine) ofera unul dintre cele mai pasionante momente din acest an cinematografic: Robert Carlyle transformandu-se intr-un zombie, apoi omorandu-si cu brutalitate (si consumandu-si) sotia. Is there anything cooler?
Restul filmului e un tur de forta al unor imagini parca deja vazute (zombii, sniperi care trag in multime etc.), nu prea scary, atingang un maxim de intensitate a suspansului inspre final, intr-o scurta scena filmata in infrarosu (stil "Blair Witch", dar totusi...). Cat despre Robert Carlyle, el isi va gasi sfarsitul intr-o scena lipsita de suspans, in care el sta fara sa faca nimic si fiica-sa sta cu pusca in mana... si mai stau amandoi un pic... pana cand un spectator striga "Traje, tu, odata! Ce proasta..." Si tipa se supune... :)

"Directed by John Ford"

Asa... sa trecem la lucruri seriose...

In seara asta, am avut de ales intre finala US Open si orice film as fi gasit la TV. Si fiindca m-am cam saturat sa-l tot vad pe Federer castigand (nu ca as avea ceva cu el, chiar dimpotriva), m-am oprit pe TCM, unde am gasit "Directed by John Ford" documentarul din 1971 al lui Peter Bogdanovich, in noua versiune (mai lunga cu 10 minute). Filmul este o trecere in revista (parca un pic cam scurta) a carierei cinematografice a lui John Ford, narat de Orson Welles (auto-intitulat fan Ford) si plin de interviuri "cu greutate" (Scorsese, Spielberg, Eastwood, John Wayne, James Stewart).

Ceea ce m-a bucurat in mod special a fost ca filmul ajungea la o concluzie pe care si eu am intuit-o, fara sa pot sa spun ca am vazut mai mult decat cateva filme de-ale lui Ford: creatia acestuia trebuie privita in ansamblu, pentru a putea fi apreciata la adevarata valoare si pentru a descifra contextul istoric si spiritual caruia fiecare film ii apartine.

Si, totusi, chiar si luate in parte, filmele lui impresioneaza... Prin imagine, prin umor, prin complexitatea personajelor sau fie si printr-un singur cadru, cum este acesta de mai sus, unul din momentele mele preferate: umbra lui Henry Fonda in "The Fugitive". Un film 'minor' pentru Ford, nici nu a fost mentionat in documentar, dar pe care prefer sa-l mentionez (din rautate) in locul exemplelor mult mai celebre si mai evidente din "The Searchers", "The Man Who Shot Liberty Valance", "How Green Was My Valley", "Stagecoach", "The Grapes of Wrath" etc. etc. etc.

P.S.: Ieri, am vazut "How Green Was My Valley" pentru prima oara... Faptul ca, in mai putin de 36 de ore, am vazut acest documentar, avand filmul proaspat in memorie si pofta de John Ford in suflet, se inscrie printre cele mai puternice experiente cinematografice personale... More, later... :)