Videocracy (Suedia/Danemarca/Finlanda/UK, 2009)

Videocracy

(Suedia/Danemarca/Finlanda/UK, 2009)

Regia: Erik Gandini

Cu: Silvio Berlusconi, Lele Mora, Fabrizio Corona

Rating: 2/5

În ciuda avalanșei de țări producătoare, acest documentar - narat într-o engleză stricată de autorul documentarului - investighează legăturile dintre succesul politic al italianului Berlusconi și monopolul pe care televiziunile sale (mai bine zis, cele care au fost ale sale) le au pe piața audio-vizualului în Italia. Sau, mai bine zis, asta ne spune filmul că vrea să facă, fiindcă în realitate, filmul se transformă repede într-o paradă ieftină de aspiranți la celebritate (gen concurenți la „Noră pentru mama”), impresari, producători de televiziune și vedete de o noapte pe care Dan Diaconescu nici măcar nu le-ar băga în seamă (mai ales acum, când vrea să devină și el un mic Berlusconi). 

Deși este corect în prezentarea mentalității publicului italian și se străduie să fie construiască argumente, ”Videocracy” este mult prea lungit și nu convinge absolut deloc că succesul lui Berlusconi ar fi datorat manipulării pe care acesta o conduce în presă, cu atât mai mult cu cât sunt omise perioadele în care acesta nu a fost la putere, precum și multe scandale în care Berlusconi a fost implicat și care au început chiar în presa italiană. Și, mai mult, nu se spune nimic despre celelalte afaceri ale lui Silvio, despre Inter, despre imobiliare, despre edituri... numai televiziunea și ziarele de scandal; și nici despre talentul său oratoric (care trebuie să existe, căci altfel nu ar fi păcălit pe nimeni).

Per ansamblu, totuși, filmul m-a făcut să ma simt bine... Căci deși la noi e mult mai rău ca la ei, măcar la noi nu a prins faza cu patronul de echipă de fotbal președinte, sunt câteva posturi care critică președintele de dimineața până seara și în reluare noaptea (ceea ce nu înseamnă că ar fi „libere”), iar lumea a descoperit internetul, așa că nu trebuie să folosească televizorul ca principala sursă de informare. În plus, finalul oferă câteva date care ar trebui să fie stupefiante pentru italieni: indexul libertății presei îi clasează pe locul 77 (nu mai este valabil pentru 2009, când au ajuns pe 49), iar cel al egalității între sexe pe locul 84, în timp ce 80% dintre italieni se informează în principal de la televizor.