The Impossible
(Spania, 2012)
Regia: Juan Antonio Bayona
Cu: Naomi Watts, Ewan McGregor, Tom Holland, Geraldine Chaplin
Rating: 3.5/5
Anul cinematografic 2013 a început destul de bine în sălile românești. În așteptarea filmelor cu șanse la Oscar care vor apărea în următoarele două luni, prima premieră a anului este un film care pare să fi venit de nicăieri - ”The Imposible” („Paradisul spulberat”), inspirat de povestea adevărată a unei familii spaniole (devenite aici britanice) și de tsunami-ul care a lovit coasta Asiei de sud-est în 2004. Parte disaster movie, parte survival story și parte family drama (de fapt, așa se pot intitula cele trei acte ale filmului), ”The Impossible” este de-abia al doilea film al lui Juan Antonio Bayona („El orfanato”) și continuă să ateste talentul acestui regizor.
Prima jumătate de oră a filmului este foarte reușită. Bayona stabilește foarte rapid relațiile din interiorul familiei, care membrii sunt mai apropiați și de ce și chiar sugerează câteva mici probleme (de exemplu, locul de muncă al tatălui), dar nimeni nu va mai apuca să se mai gândească la aceste lucruri, pentru că intră în scenă valul ucigaș, care are două efecte: separarea familiei și una dintre cele mai impresionante secvențe de acțiune din ultima vreme, în care Naomi Watts și fiul ei Tom Holland sunt purtați de ape, în derivă, la o viteză imposibilă. După aceea, filmul dedică cam aceeași perioadă de timp eforturilor celor două jumătăți de familie de a găsi adăpost și de a se regăsi, și bifează pe parcurs câteva secvențe foarte reușite (întâlnirea cu un mic copil blond pe nume Daniel, momentul în care Ewan McGregor își sună socrul etc.) Singura partea care nu funcționează așa de bine este finalul, aproximativ ultimele 15-20 de minute, care sunt destul de lacrimogene și inerte din punct de vedere narativ. O ultimă imagine în care s-ar fi văzut piciorul amputat al lui Naomi Watts ar fi însemnat că Bayona nu a uitat că până în acele momente a prezentat realitatea brută... Dar aceasta nu a apărut.
Sigur, deranjează un pic faptul că perspectiva din care este făcut filmul este una mai probabil minoritară (occidentali bogați aflați în vacanță și asigurați de companii elvețiene) și nu cea a localnicilor (cum ar fi, de exemplu, cazul în ”Beast of the Southern Wild”). De asemenea, decizia de a schimba naționalitatea personajelor principale într-una vorbitoare de limba engleză pare luată exclusiv pentru a putea distribui filmul pe scară largă în mai multe țări. Dar odată depășit disconfortul creat de aceste tușe „imperialiste”, își dai seamă că tot ceea ce filmul își arată este real - contuziile, sângele, algele regurgitate, pachetele de morți întinse la marginea drumului. ”The Impossible” este mai mult un film de groază decât o inspiring story.
Anul cinematografic 2013 a început destul de bine în sălile românești. În așteptarea filmelor cu șanse la Oscar care vor apărea în următoarele două luni, prima premieră a anului este un film care pare să fi venit de nicăieri - ”The Imposible” („Paradisul spulberat”), inspirat de povestea adevărată a unei familii spaniole (devenite aici britanice) și de tsunami-ul care a lovit coasta Asiei de sud-est în 2004. Parte disaster movie, parte survival story și parte family drama (de fapt, așa se pot intitula cele trei acte ale filmului), ”The Impossible” este de-abia al doilea film al lui Juan Antonio Bayona („El orfanato”) și continuă să ateste talentul acestui regizor.
Prima jumătate de oră a filmului este foarte reușită. Bayona stabilește foarte rapid relațiile din interiorul familiei, care membrii sunt mai apropiați și de ce și chiar sugerează câteva mici probleme (de exemplu, locul de muncă al tatălui), dar nimeni nu va mai apuca să se mai gândească la aceste lucruri, pentru că intră în scenă valul ucigaș, care are două efecte: separarea familiei și una dintre cele mai impresionante secvențe de acțiune din ultima vreme, în care Naomi Watts și fiul ei Tom Holland sunt purtați de ape, în derivă, la o viteză imposibilă. După aceea, filmul dedică cam aceeași perioadă de timp eforturilor celor două jumătăți de familie de a găsi adăpost și de a se regăsi, și bifează pe parcurs câteva secvențe foarte reușite (întâlnirea cu un mic copil blond pe nume Daniel, momentul în care Ewan McGregor își sună socrul etc.) Singura partea care nu funcționează așa de bine este finalul, aproximativ ultimele 15-20 de minute, care sunt destul de lacrimogene și inerte din punct de vedere narativ. O ultimă imagine în care s-ar fi văzut piciorul amputat al lui Naomi Watts ar fi însemnat că Bayona nu a uitat că până în acele momente a prezentat realitatea brută... Dar aceasta nu a apărut.
Sigur, deranjează un pic faptul că perspectiva din care este făcut filmul este una mai probabil minoritară (occidentali bogați aflați în vacanță și asigurați de companii elvețiene) și nu cea a localnicilor (cum ar fi, de exemplu, cazul în ”Beast of the Southern Wild”). De asemenea, decizia de a schimba naționalitatea personajelor principale într-una vorbitoare de limba engleză pare luată exclusiv pentru a putea distribui filmul pe scară largă în mai multe țări. Dar odată depășit disconfortul creat de aceste tușe „imperialiste”, își dai seamă că tot ceea ce filmul își arată este real - contuziile, sângele, algele regurgitate, pachetele de morți întinse la marginea drumului. ”The Impossible” este mai mult un film de groază decât o inspiring story.
Posts
2 comments:
deja l-ai vazut... astept de ceva timp filmul, abia astept sa-l vad si eu
Am prins o avanpremiera in 2 ian. Sala plina, conditii ideale :D
Post a Comment