The Grandmaster (Hong Kong/China, 2013)

Yi dai zong shi

(Hong Kong/China, 2013)

Regia: Wong Kar Wai

Cu: Tony Leung Chiu Wai, Ziyi Zhang, Jin Zhang, Chen Chang

Rating: 3.5/5

What ever happened to Wong Kar Wai? Pentru primul deceniu și jumătate al carierei, era cel mai cool regizor în viață, fascinând cinefilii din lumea întreagă cu stilul său unic și deschizând apetitul occidentalilor pentru filmul asiatic. Dar filmele lui au început să apară la intervale tot mai mari de timp, iar apoi a urmat momentul ”2046” (o capodoperă absolută și cel mai bun film al său), în care cariera construită până atunci parcă s-a blocat. Momentul a coincis cu despărțirea de directorului de imagine Christopher Doyle, dar acesta cu siguranță nu a fost singurul motiv pentru care următorii 10 ani au fost marcați de proiecte eșuate și doar un singur lungmetraj, uitabila incursiune americană ”My Blueberry Nights”. În 2013, Wong Kar Wai nu mai este la fel de actual precum în anii '90. Este considerat deja un ”old master”, iar acest cel mai recent film al său a fost anticipat cu interes moderat (stârnit mai degrabă de numele regizorului și de intervalul lung de timp de la ultima ieșire a acestuia pe marile ecrane) și primit cu răceală.

”The Grandmaster” acoperă aproximativ un sfert de secol din viața unei legende a artelor marțiale, Ip Man (sau Yip Man), a cărui existență s-a suprapus peste o serie de schimbări majore în istoria Chinei (dintre care invazia japoneză și sosirea comunismului au fost cele mai grave). Proiect ambițios, dar nu unic - deja există multe alte filme despre Maestrul Yip. Pentru Wong Kar Wai, însă, nici nu se pune problema să spună o poveste straight, fără înflorituri, fără ruperi ale cronologiei. Teama cea mai mare era că filmul (despre care am tot citit ca a fost compus în camera de montaj) va fi atât de dezlânat și incoerent încât nu l-aș putea urmări. O teamă mai mică era că - din motive financiare și politice - Wong ar putea să sufere o transformare cam cum a suferit Zhang Yimou, al cărui cinema a devenit din ce în ce mai „supus” Chinei continentale și, dacă e să judecăm după ultimele filme, irelevant din punct de vedere estetic.

Mă bucur, așadar, să raportez că filmul este mult mai bine închegat decât mă așteptam, iar Wong Kar Wai nu face nicio concesie stilului și structurii cu care ne-a obișnuit, nelipsind naratorii multiplii, back-and-forth-ul între diferite personaje sau perioade de timp sau acel slow-motion sacadat care este semnătura sa de autor. ”The Grandmaster” este împărțit în trei acte: primul este centrat pe Yip Man (Tony Leung), care este deja un maestru renumit și se termină cu întâlnirea acestuia cu Gong Er (Ziyi Zhang), urmat de invazia japoneză; al doilea act este povestea lui Gong Er, care trebuie să se răzbune pe discipolul (și ucigașul) tatălui ei; iar ultimul act are loc într-un dezolant Hong Kong post-WW II, unde cele două personaje se reîntâlnesc. Există un singur subplot lăsat cam în aer, cel al ”Briciului” (Chen Chang), luptător underground anti-japonez, a cărui istorie prezentată de-a lungul a doar trei scene servește ca oglindă pentru evoluția societății chineze în timpul războiului și ulterior (rezistență, exod, reclădire).

Din punct de vedere tonal, ”The Grandmaster” este un film inegal. Confruntările kung fu sunt construcții elaborate din punctul de vedere al coregrafiei, montajului și recuzitei utilizate, plus diferite „artificii” stilistice precum stropii de ploaie care sticlesc în lumina unor reflectoare bine plasate. Secvențele de luptă sunt cele mai impresionante momente ale filmului, care oferă o satisfacție imediată și - bănuiesc - universală (nu îmi închipui spectator căruia să nu îi placă). Dar momentele cele mai reușite, aș spune eu, sunt cele care surprind personajele în intimitatea lor. Răceala pe care Yip Man o arată față de familia sa după ce o cunoaște pe Gong Er închide trist primul act și anticipează decăderea ulterioară a eroului nostru. Iar cel mai devastator moment survine la sfârșit, acea ultimă întâlnire dintre Yip și Gong Er, filmată atât de simplu (champ-contrechamp și viori pe coloana sonoră) - cred că este una dintre cele mai emoționante scene pe care am văzut-o la cinema anul acesta și dovada că Wong nu și-a pierdut talentul. ”The Grandmaster” este greoi pentru publicul „neinițiat” și ceva mai fragmentat decât aș fi preferat eu să fie. Dar nu este un biopic de rutină și nici nu este un film despre modul în care lumina este reflectată prin stropi de ploaie sau rotocoale de fum, ci despre regrete, oportunități ratate și o poveste de dragoste neîmplinită. Wong face și Yip și Gong personaje tragice, reflectând destinele altor personaje de-ale sale, precum cele din ”In the Mood for Love” sau ”2046”, care sunt mai degrabă abstracțiuni decât ființe din carne și oase. Asta este esența cinematografiei lui Wong Kar Wai și mă bucur să o regăsesc aici, chiar dacă este într-o formă diluată.