Pasolini (Italia/Franța/Belgia, 2014)

Pasolini

(Italia/Franța/Belgia, 2014)

Regia: Abel Ferrara

Cu: Willem Dafoe, Ninetto Davoli, Adriana Asti, Maria de Medeiros

Ultimele ore din viața marelui regizor italian Pier Paolo Pasolini sunt recreate de Abel Ferrara, cu Willem Dafoe în rolul principal. Portretul este al unui om ale cărui idei sunt încă intacte, dar înfățișarea pare obosită. Fatigabilitate indusă de statutul de persoană publică - artist plurivalent și activist politic - care îl (ex)pune în lumina reflectoarelor și întrebărilor jurnaliștilor, dar și de stilul de viață. Nu se întâmplă foarte multe în cele 85 de minute ale filmului: o vizită și un prânz la casa mamei, două interviuri, extrase dintr-o carte neterminată și un scenariu rămas neprodus, o ultimă escapadă amoroasă și, bineînțeles, altercația care i-a adus moartea. 

Refuzând o narațiune stric lineară, Ferrara alternează liber de la „prezentul” acțiunii la diverse scene care au loc doar în imaginația personajului principal. Uneori trebuie să recunosc că am găsit filmul destul de confuz și cu siguranță există o problemă de fluiditate, cel puțin în prima parte. O scenă iese însă în evidență în primul act: prăbușirea unui avion, parabolă povestită de un personaj din cartea pe care Pasolini o scrie, secvență în care diferiții naratori se confundă unul cu celălalt, încât nu mai contează nici povestea, nici mesajul, ci „forma de prezentare”. POV-ul personajului care se prăbușește în deșert se substituie camerei lui Ferrara, vocea acestuia devine vocea lui Pasolini, iar la apariția unor beduini declară că „se vede pe sine în ei”. Un superb moment în care Ferrara colaborează - post-mortem - cu autorul Pasolini, care însă a scris parabola fără să intenționeze să o și filmeze.

„Pasolini” ne cucerește însă în al treilea act, care începe cu o cină la care este invitat actorul Ninetto Davoli, jucat de Riccardo Scamarcio și soția acestuia. Pier Paolo începe să îi povestească un scenariu, iar Ferrara începe să îl ilustreze. Un Ninetto Davoli îmbătrânit joacă rolul principal din această poveste - Epifanio, care cutreieră globul pământesc urmărind o stea căzătoare care l-ar duce înspre un nou Mesia. Piesa de rezistență a acestei scurte reimaginări a scenariului lui Pasolini este secvența Sodomei, populat doar de homosexuali și lesbiene, care trăiesc separat, dar se reunesc o noapte pe an într-o orgie (pentru a propăși specia, cum s-ar spune). Regizorul părăsește apoi destul de brusc localul, bucuros că a reușit să-și ducă la capăt povestea și oarecum evitând să primească un răspuns. Agață apoi un tânăr hustler de pe stradă, care însă îl conduce într-o capcană. Secvența morții este relativ brutală (Ferrara este totuși destul de potolit), iar sfârșitul personajului este în aceeași măsură tragic și stupid (cel puțin în această versiune, care ignoră diverse teorii conspirative). Unul dintre ultimele cadre este devastator, în primul rând prin lungimea sa și prin strigătul de durere prelungit al mamei lui Pasolini odată ce primește vestea că fiul său a murit. 

Rating: (aproape) 4/5