Foxcatcher (SUA, 2014)

Foxcatcher

(SUA, 2014)

Regia: Bennett Miller

Cu: Channing Tatum, Steve Carell, Mark Ruffalo, Vanessa Redgrave

Până acum nu m-a prea omorât după Bennett Miller. Trebuie să recunosc însă că probabil ”Capote” ar merita o a doua vizionare - sunt surprins cât de multe detalii îmi amintesc dintr-un film pe care l-am văzut acum 9 ani. Cât despre ”Moneyball”, pentru un film plictisitor, nu aș putea spune că a fost prost. Garantat însă, niciunul dintre aceste două filme nu m-au pregătit pentru ”Foxcatcher”. Filmul începe cu o serie de imagini în care corpul impozant al lui Channing Tatum contrastează cu sărăcia situației materiale a personajului său, Dave Schultz, un luptător profesionist medaliat cu aur la Olimpiadă care este obligat să țină discursuri elevilor de școală generală pentru 20 de dolari. Un prim punct culminant este atins după vreo cinci minute, când Mark se antrenează/înfruntă cu fratele său Dave (Ruffalo), care - în comparație - pare mult mai „împlinit” în viață. Acest moment - excelent interpretat, coregrafiat și montat - este un instant hook.

”Foxcatcher” continuă pentru încă câteva zeci de minute până la apariția „vedetei” - Steve Carell în rolul miliardarului John E. du Pont, căruia prietenii apropiați îi spun Eagle... sau Golden Eagle. La fel ”Acvila” este, în viziunea lui Miller, imaginea decrepită și decăzută a aristocrației americane, ale cărei origini nu sunt nici ele prea sănătoase - nouveaux riches din secolul al XIX-lea, care și-au construit averea profitând de pe urma exploatării sclavilor sau speculând în timpul războaielor. Palid ca un vampir, cu un discurs de extraterestru încercând să imite graiul uman, apariția lui Carell în acest film descinde în uncanny valley - parcă există ceva care te face să te îndoiești că specimenul din fața ta aparține aceleași specii. Și cred că acesta a fost și efectul dorit. Iar, de altfel, parcă tot filmul se petrece pe o altă planetă, atât de departe de realitate pare ferma la care Du Pont își crește „herghelia” de atleți pentru a-și flata propriile neajunsuri. 

Pentru cei care nu cunosc cazul real, nu am să merg mai departe cu detaliile de sinopsis. Ajunge să spun că Miller mizează pe cartea minimalismului și rigorii, construind o atmosferă în care este clar de la bun început că ceva nu o sa sfârșească bine. Nu devine însă clar decât în ultimul act cât de twisted este environment-ul creat de Du Pont. Câteva imagini îți rămân întipărite în minte: ceața care invadează ecranul în secvențele în care miliardarul eliberează caii mamei sale decedate, arenele de lupte care parcă arată întotdeauna la fel, indiferent de continentul în care se desfășoară competiția și, nu în ultimul rând, iarna albă ce servește drept fundal pentru deznodământ. Inteligent și apăsător, dar fără vreo urmă de pretențiozitate, ”Foxcatcher” este, alături de ”Boyhood” și ”Love Is Strange”, unul dintre puținele filme americane independente-dar-cu-pedigree de anul trecut cărora merită să le acordați o șansă. 

Rating: 4.5/5