Twixt (SUA, 2011)

Twixt

(SUA, 2011)

Regia: Francis Ford Coppola

Cu: Val Kilmer, Elle Fanning, Bruce Dern, Ben Chaplin, Tom Waits

Rating: 3/5

Garantat, Coppola este departe de vremea în care rupea gura târgului și se impunea drept unul dintre cei mai talentați și distincți regizori ai generației sale. Ultimele sale trei filme, însă, venite după o pauză destul de lungă cauzată de eșecul proiectului Megalopolis, se constituie ca o bizară trilogie, Coppola devenind propriul producător, scenarist și finanțator. ”Youth Without Youth” (după nuvela cu același nume de Mircea Eliade), ”Tetro” și acum ”Twixt” sunt trei filme care au devenit progresiv mai personale și mai experimentale, a căror recepție a fost cel puțin mixtă - pe imdb, nici unul nu are peste media 7.0, în timp ce Cahiers du Cinéma le-a pus pe fiecare pe copertă și le-a tratat ca pe evenimente. În ceea ce mă privește, nu mi-a plăcut „Tinerețe fără tinerețe” (mult prea încărcat din dragoste față de nuvela-sursă), dar am fost ulterior sedus de atmosfera sud-americană și de jocul lui Vincent Gallo (la limita miscasting-ului) din ”Tetro”.

”Twixt” începe suspect de asemănător cu un film bazat pe o nuvelă de Stephen King. Un narator (Tom Waits) povestește despre o localitate stranie, în care imediat își face apariția un scriitor de romane horror de mâna a doua pe nume Hall Baltimore (Val Kilmer), evident alcoolic și cu o traumă în trecut pe deasupra. Lucrurile se precipită însă destul de repede și trei fire narative distincte se descriu: 1. un șerif local (Bruce Dern) care investighează crima unei tinere fete și îi sugerează autorului ideea unui roman; 2. o stafie pre-teen (Elle Fanning) care îi bântuie visele scriitorului și îl îndeamnă să rezolve un mister de acum mulți ani și 3. Edgar Allan Poe (Ben Chaplin) însuși își face apariția, ghidându-l pe Kilmer prin labirinturile multiplelor mistere.

Dacă în ”Tetro” Coppola vorbea despre relațiile din familia sa, imaginându-și un tată și doi fii aflați în competiție, ”Twixt” este o încercare de a vorbi despre cea mai mare dramă din viața sa, moarta fiului său Gian-Carlo într-un accident. Scena revelației din ”Twixt”, extraordinar de frumoasă, în care amintirile personajului lui Kilmer sunt proiectate pe cursul unei ape, povestește o întâmplare care se suprapune perfect peste ceea ce s-a întâmplat în viața reală. Printr-un complex procedeu de mise-en-abime, Coppola găsește o paralelă între literatura lui E.A.Poe, care este construită din pierderea soției sale la o vârstă fragedă și propriul său film, prin intermediul lui Hall Baltimore, bântuit și el de o dramă asemănătoare. Este cel mai personal film al regizorului.

Iar pentru final, doar două aspecte vreau să mai scot în evidență. În primul rând, nu trebuie uitat este că Francis Ford Coppola este un om rafinat, a cărui cultură este vastă și depășește sfera destul de limitată a cinematografului. Amator și cunoscător de literatură, muzică și vinuri (printre altele), el trebuie totuși iertat pentru apelul la melodramă și la efecte care sunt borderline kitsch, din ce în ce mai frecvent în filmele sale. Cel mai probabil, având libertatea de a face ce vrea pe un buget mic și urmându-și propriile reguli, Coppola experimentează în continuu, nu întotdeauna cu succes. În al doilea rând, trebuie să salutăm a treia colaborare consecutivă dintre Coppola și Mihai Mălaimare jr., tânărul director de imagine descoperit în România cu ocazia filmărilor la „Tinerețe fără tinerețe”. Acesta este cel puțin pe jumătate responsabil de look-ul filmelor lui Coppola și trebuie admirat pentru versatilitatea cu care folosește digitalul (chair dacă, cel puțin pentru mine, rezultatul nu este tot timpul unul plăcut ochiului). Viitorul său film, însă, este ”The Master”, deja foarte controversatul lung-metraj al lui Paul Thomas Anderson, care a fost filmat într-un format cu totul diferit - 65mm și pe care îl așteptăm cu nerăbdare din mai multe motive.

Super 8 (SUA, 2011)

Super 8

(SUA, 2011)

Regia: J.J. Abrams

Cu: Elle Fanning, Kyle Chandler, Joel Courtney

Rating: 4/5

Vara anului 1979. Un grup de puști filmează un film cu zombie pe care vor să îl prezinte într-un festival de film pentru adolescenți. Charles este regizorul, Cary „expertul” în explozibili, Martin este star-ul slab de înger și încet la minte, iar Joe (Joel Courtney) este un fel de bun-la-toate. El se ocupă de machiaj și efecte, dar adevărul pare să fie că își pune tot sufletul în proiect pentru a uita de moartea recentă a mamei sale și de problemele pe care le are cu tatăl său, adjunctul de șerif. Charles o distribuie pe Alice (Elle Fanning) în rolul soției detectivului din filmul său, de care are nevoie într-o scenă importantă care se petrece într-o gară. La filmare, trenul care trece deraiază, iar lucrurile se precipită brusc: apare armata, câini și persoane încep să dispară, iar copiii s-ar putea să nu mai apuce să termine filmul.

”Super 8” este un omagiu adus unor ”E.T.” sau ”Encounters of the Third Kind” (dar și ”War of the Worlds”), filme clasice ale lui Steven Spielberg, care aici este producător. Iar Abrams nu doar preia temele preferate ale realizatorului (copii inventivi, tați cu probleme, întâlniri cu ființe... nepământești, acțiunea plasată în orășele de provincie liniștite etc.), dar își adaptează și stilul vizual la cel al lui Spielberg și chiar folosește trucuri clasice, precum obiectele privite în oglinda retrovizoare a mașinii.. Dar acesta nu este un film „fără suflet”, în care J.J. Abrams îl imită pe Spielberg pas cu pas. Filmul are un centru emoțional, iar personajele sunt, cu adevărat, în centrul poveștii, ceea ce este din ce în ce mai rar în blockbuster-ele de duzină. Singurul lucru care îi lipsește pentru a fi un clasic spielberg-ian este o coloană sonoră semnată John Williams. Cealaltă coordonată referențială este George A. Romero și filmele sale mai mult sau mai puțin cu zombies, dintre care ”The Crazies” este, probabil, omagiat în ”Super 8”.

Ultimul act al filmului pare un pic mai centrat pe acțiune, efecte speciale și, într-un fel, trebuie să adune la un loc mai multe personaje, așa că Joe, Alice și Charles sunt un pic pierduți în „peisaj”, dar, în final, filmul își revine, iar finalul este mai mult decât satisfăcător, tot în cheie spielberg-iană. ”Super 8” este imaginativ, amuzant, are personaje bine creionate și actori talentați (Elle Fanning iese în evidență), scenele de acțiune te țin într-adevăr cu sufletul la gură, în momente în care simți cu adevărat că viețile copiilor sunt în pericol, iar, în final, este cel mai entertaining film mainstream pe care l-am văzut de foarte multă vreme și parcă mi-a amintit de vremuri mai bune. Nu m-ar surprinde să își găsească un loc în topul de la sfârșitul anului.

P.S.: Un lucru foarte interesant s-ar întâmplat la proiecția la care am fost, în această seară, la Cinema Florin Piersic (Republica). Luminile s-ar aprins imediat ce filmul s-a terminat, dar, în timp ce genericul mergea, în partea stângă a ecranului a început filmul ”The Case”, cel pe care copiii au reușit să îl termine până la urmă. Lumea s-a așezat din nou pe locurile lor și luminile s-ar stins, iar toți ne-am uitat până la sfârșitul genericului. Vă recomand cu căldură să nu vă ridicați chiar imediat ce filmul „se termină”, fiindcă ”The Case” este unul dintre cele mai amuzante momente cinematografice ale anului.