The Amazing Spider-Man (SUA, 2012)

The Amazing Spider-Man

(SUA, 2012)

Regia: Marc Webb

Cu: Andrew Garfield, Emma Stone, Rhys Ifans, Dennis Leary, Martin Sheen, Sally Field

Rating: 3/5

Filosofia din spatele acestui remake/reboot e simplă: franciza „Spider-Man” are potențialul să aducă în continuare o grămadă de bani. Problema ar fi că Tobey Maguire și Kirsten Dunst erau deja cam bătrâni pentru a-și relua rolurile, iar câțiva dintre antagoniștii cei mai cunoscuți au dat ortu' popii. Așa că soluția găsită de studiourile Marvel & Columbia a fost să o ia încă o dată de la capăt, cu fețe noi. Suntem departe de ceea ce încerca Christopher Nolan în ”Batman Begins” (regândirea de la zero a personajului și a universului în care acesta există) - nu, ”The Amazing Spider-Man” consumă prima oră de peliculă repovestind transformarea lui Peter Parker și moartea unchiului Ben, fără să încerce ceva cu adevărat nou (cu excepția faptului că părinții lui Peter au un rol mai important de această dată). Însă esență, este doar un alt film cu super-eroi Marvel, un gen care pare să își fi creat propriile clișee în ultimii ani.

Marc Webb a regizat anterior ”(500) Days of Summer” și, într-adevăr, prezența sa în spatele camerei de filmat asigură mai multă atenție acordată relațiilor dintre personaje și poveștii de dragoste. Surprinzător este faptul că scenele de acțiune nu suferă, iar integrarea efectelor speciale mi s-a părut mai reușită decât în filmele anterioare (care, să recunoaștem, aveau momente în care semănau mai mult cu desene animate). Iar acum vine momentul disclaimer-ului personal: cele trei filme cu Spider-Man semnate de Sam Raimi nu mi-au plăcut în mod special. Deși fiecare are momente foarte reușite (și foarte citabile), per ansamblu niciunul dintre ele nu m-a convins că merită să fie așezat în panteonul filmelor cu super-eroi. Din punctul meu de vedere Webb, lucrând by the numbers, a reușit să facă un film ușor mai bun decât oricare dintre încercările lui Raimi. Ceea ce probabil nu este foarte măgulitor, dar este un mod de a recomanda filmul.

Cât despre Andrew Garfield, pe care l-am remarcat deja din ”Dr. Parnassus”, ”Never Let me Go” și mai ales ”The Social Network”, rolul i se potrivește destul de bine, dar cred că supralicitează cartea awkwardness. Cât despre restul distribuției, m-aș uita oricând la un film cu Emma Stone și Dennis Leary, Martin Sheen și Sally Field sunt alegeri destul de plictisitoare pentru roluri care necesită o anumită autenticitate, iar Rhys Ifans este un villain destul de bun. De fapt, cele mai bune momente ale filmului - și singurele în care se întrevede o oarecare originalitate din partea realizatorului - sunt cele dinspre final, în care Spidey se confruntă cu The Lizard pe coridoarele liceului și pe vârful clădirii Oscorp sau cea în care Gwen Stacy se ascunde de reptila uriașă în laboratorul de cercetare. În aceste secvențe, ”The Amazing Spider-Man” este un creature feature destul de bun.

Anonymous (UK/Germania, 2011)

Anonymous

(UK/Germania, 2011)

Regia: Roland Emmerich

Cu: Rhys Ifans, Vanessa Redgrave, Rafe Spall, David Thewlis, Joely Richardson, Derek Jacobi

Rating: 2.5/5

Povestea filmului se bazează pe (relativ) populara teorie alternativă despre adevărata identitate a celui care a scris operele lui Shakespeare, identificat de data aceasta ca fiind Earl-ul de Oxford, Edward de Vere (Rhys Ifans). Ceea ce mă deranjează cel mai mult este că viața adevărată a lui Shakespeare - plină de conspirații politice, conflicte între protestanți și catolici, trupe de teatru itinerante și tragedii de familie - ar face un film destul de palpitant, pe care aș vrea cu adevărat să îl văd. Acestea fiind zise, fiindcă știam la ce să mă aștept, am pornit la film cu mintea foarte deschisă, așteptându-mă la aproximativ două ore de divertisment de bună calitate. 

Din păcate, filmul a reușit să mă enerveze. Nu atât fiindcă e absurd, dar pentru că prezintă totul cu convingerea unui ”The Da Vinci Code” Deși povestea este subțire, narațiunea este plină de înflorituri, de comploturi, de uneltiri care mai de care mai îndepărtate de tărâmul logicii. Mai mult, filmul prezintă alternativ evenimente din două, trei sau - la un moment dat - chiar patru perioade diferite, ceea ce ar trebui fie să accelereze desfășurarea acțiunii, fie să creeze suspans, dar nu reușește decât să se manifeste prin tăieturi de montaj stângace. Am auzit unii comentatori care se plângeau că e greu să îți dai seama ce rol este jucat de diferiți actori, dar aceasta nu este deloc o problemă, fiindcă aproape de fiecare dată când un personaj intră în scenă (fie că este sau nu unul nou), un altul îi exclamă numele de pe margine: Will! Will Shakespeare! sau Jonson! Ben Jonson! sau Ea e soția mea Anne, care e fiica socrului meu Cecil, care o sfătuiește prost pe regină etc. etc. etc.

”Anonymous” merită văzut pentru decoruri, efecte speciale și imagine. Era greu să îmi închipui acum câțiva ani că un film de epocă făcut în digital ar putea fi convingător, dar tehnologia a evoluat destul de bine. Sunt multe momente în care te poți pierde în detaliile scenografice ale acestui film, de la reconstrucția Londrei elisabetane la modul în care flăcările lumânărilor se reflectă de pe chipul personajelor. Toate acestea, bineînțeles, trădează un scenariu slab și lipsa de claritate a regiei. Actorii mai salvează onorea filmului, în special Vanessa Redgrave (probabil cea mai bună Elisabeta I din câte am văzut) și David Thewlis, care e aproape de nerecunoscut. Și mai sunt mici aluzii la operele lui Shakespeare presărate din loc în loc, uneori relativ amuzante. Cât despre rama poveștii, în care Derek Jacobi introduce filmul de pe o scenă, ca o piesă de teatru, permiteți-mi să fiu foarte neimpresionat, mai ales că același Jacobi făcea același lucru muuuuuuult mai bine pentru ”Henry V”, de Kenneth Branagh.