Showing posts with label David Thewlis. Show all posts
Showing posts with label David Thewlis. Show all posts

Saturday, February 11, 2012

War Horse (SUA, 2011)

War Horse
(SUA, 2011)


Regia: Steven Spielberg
Cu: Jeremy Irvine, Peter Mullan, Emily Watson, David Thewlis

Rating: 3.5/5

Mi-a plăcut ”War Horse” poate mai multe decât ar fi trebuit să îmi placă. Bazat pe un roman pentru copii adaptat inițial pentru scenă cu mare succes (Premiul Tony în 2011), filmul lui Spielberg este un epic în stil clasic hollywood-ian, amintind nu de puține ori de „Pe aripile vântului”. Nu am văzut demult un astfel de film (cu atât mai puțin la cinema), dar nu acesta a fost motivul pentru care mi-a plăcut. Mai degrabă pentru că un film care a fost descris ca fiind episodic, fragmentar mi s-a părut foarte unitar, nu datorită poveștii sale, ci datorită ritmului impus de curgerea imaginilor si de muzica lui John Williams, care face legătura între diferitele „episoade” ale filmului prin repetarea unor leitmotive subtile. În plus, această poveste despre un cal miraculos, martor al celui mai mare conflict armat al vremii sale (Primul Război Mondial), este uneori mai degrabă un basm decât un epic de război semnat David Lean.


”War Horse” arată extraordinar. E ca o plimbare de două ore și jumătate printr-un muzeu consacrat picturilor după filme celebre. Spielberg recreează în culori și texturi aparte regiunea Devon, Franța rurală și câmpurile de luptă, reușind să creeze exact ceea ce cred că și-a dorit: un film de război cu rating-ul PG-13. Accept că filmul este prea lung și poate prea siropos (eu, personal, nu am plâns, dar multe scene fac apel la lacrimile spectatorului). Dar nu acesta este filmul pe care l-am văzut eu. Am văzut un film despre o (posibil ultimă) încercare disperată de a face un film așa cum se făceau de odinioară, de un realizator care are, totuși, o voce proprie... Sunt curios dacă Spielberg este conștient de acest conflict. Filmul este imperfect, cum numai el putea să îl facă. 

P.S.: Cea mai bună secventă a filmului, în care un soldat englez și unul german colaborează în no man's land pentru a-l elibera pe calul din titlu din sârma ghimpată, ar merita un Oscar dacă ar candida ca scurt-metraj „independent”.

Tuesday, November 22, 2011

Anonymous (UK/Germania, 2011)

Anonymous
(UK/Germania, 2011)


Regia: Roland Emmerich
Cu: Rhys Ifans, Vanessa Redgrave, Rafe Spall, David Thewlis, Joely Richardson, Derek Jacobi

Rating: 2.5/5

Povestea filmului se bazează pe (relativ) populara teorie alternativă despre adevărata identitate a celui care a scris operele lui Shakespeare, identificat de data aceasta ca fiind Earl-ul de Oxford, Edward de Vere (Rhys Ifans). Ceea ce mă deranjează cel mai mult este că viața adevărată a lui Shakespeare - plină de conspirații politice, conflicte între protestanți și catolici, trupe de teatru itinerante și tragedii de familie - ar face un film destul de palpitant, pe care aș vrea cu adevărat să îl văd. Acestea fiind zise, fiindcă știam la ce să mă aștept, am pornit la film cu mintea foarte deschisă, așteptându-mă la aproximativ două ore de divertisment de bună calitate. 


Din păcate, filmul a reușit să mă enerveze. Nu atât fiindcă e absurd, dar pentru că prezintă totul cu convingerea unui ”The Da Vinci Code” Deși povestea este subțire, narațiunea este plină de înflorituri, de comploturi, de uneltiri care mai de care mai îndepărtate de tărâmul logicii. Mai mult, filmul prezintă alternativ evenimente din două, trei sau - la un moment dat - chiar patru perioade diferite, ceea ce ar trebui fie să accelereze desfășurarea acțiunii, fie să creeze suspans, dar nu reușește decât să se manifeste prin tăieturi de montaj stângace. Am auzit unii comentatori care se plângeau că e greu să îți dai seama ce rol este jucat de diferiți actori, dar aceasta nu este deloc o problemă, fiindcă aproape de fiecare dată când un personaj intră în scenă (fie că este sau nu unul nou), un altul îi exclamă numele de pe margine: Will! Will Shakespeare! sau Jonson! Ben Jonson! sau Ea e soția mea Anne, care e fiica socrului meu Cecil, care o sfătuiește prost pe regină etc. etc. etc.


”Anonymous” merită văzut pentru decoruri, efecte speciale și imagine. Era greu să îmi închipui acum câțiva ani că un film de epocă făcut în digital ar putea fi convingător, dar tehnologia a evoluat destul de bine. Sunt multe momente în care te poți pierde în detaliile scenografice ale acestui film, de la reconstrucția Londrei elisabetane la modul în care flăcările lumânărilor se reflectă de pe chipul personajelor. Toate acestea, bineînțeles, trădează un scenariu slab și lipsa de claritate a regiei. Actorii mai salvează onorea filmului, în special Vanessa Redgrave (probabil cea mai bună Elisabeta I din câte am văzut) și David Thewlis, care e aproape de nerecunoscut. Și mai sunt mici aluzii la operele lui Shakespeare presărate din loc în loc, uneori relativ amuzante. Cât despre rama poveștii, în care Derek Jacobi introduce filmul de pe o scenă, ca o piesă de teatru, permiteți-mi să fiu foarte neimpresionat, mai ales că același Jacobi făcea același lucru muuuuuuult mai bine pentru ”Henry V”, de Kenneth Branagh.

Monday, February 21, 2011

London Boulevard (SUA/UK, 2010)

London Boulevard
(SUA/UK, 2010)


Regia: William Monahan
Cu: Colin Farrell, Keira Knightley, Ray Winstone, David Thewlis

Rating: 2.5/5

”London Boulevard” este un film atât de încărcat de subplot-uri încât ajungi să nu mai știi care este de fapt povestea pe care încearcă să o spună. Filmul începe cu Mitchell (Farrell), părăsind închisoarea după ce a petrecut trei ani înăuntru pentru vătămare corporală gravă. El își dorește o viață cinstită, dar „prietenul” său, Billy, încearcă să îl ia ca partener în afacerea sa de cămătărie. Nu după mult timp, un gangster mult mai impozant (Winstone), devine interesat să-l coopteze pe Mitchell. În paralel, aceasta își ia o slujbă mai „serioasă”: să protejeze o celebră tânără actriță (Knightley) de paparazzi. Acestor povești li se grefează uciderea unui cerșetor de care Mitchell era atașat, sora promiscuă și profitoare a lui Mitchell care provoacă numai belele, plus o groază de alți borfași mai mult sau mai puțin bosnieci și, nu în ultimul rând, personajul lui Thewlis, un actor ratat dependent de droguri care își duce traiul pe lângă actrița jucată de Keira Knightley.


Problema este că regizorul-scenarist William Monahan, deși a luat un Oscar pentru scenariul lui ”The Departed”, nu este Scorsese. Filmului îi lipsește ritmul și îi lipsește noima. Nu după multă vreme de la început te întrebi care-i șpilul... Iar senzația persistă, până în ultimele 15 minute, când filmul deraiază serios. Dacă întorsăturile de situație de la finalul lui ”The Departed” veneau în completarea a ceea ce am văzut până acolo și atingeau aproape dimensiunile unei drame shakespeare-iene, în ”London Boulevard” acestea sunt tratate schematic, întrerup logica narativă a filmului și las impresia că au fost gândite doar pe jumătate.


Paradoxal, cele mai reușite scene ale lui Monahan sunt cele intime, doar dintre Farrell și Knightley, care sunt excelenți în rolurile lor. Aceste scene sunt calme pe dinafară, dar interpretările lasă să se întrevadă emoții puternice pe care personajele le reprimă. Decorurile acestor scene sunt, de asemenea, bine folosite. Este vorba de un conac rural, în care Mitchell și Charlotte petrec o seară la lumina unor lumânări și de atelierul de pictură a actriței situat la mansarda locuinței sale londoneze, momente în care tavanul jos aproape că apasă umerii personajelor în jos. Cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt, dar în final nu este clar dacă Charlotte nu se folosea doar de Mitchell... Bănuiesc că aceasta este interpretarea cea mai cinică, dar, pe de altă parte, ”London Boulevard” împrumută titlul și un sfert de premisă din ”Sunset Boulevard”, așa că îmi doresc ca, măcar în intenție, filmul să se fi dorit o investigare mult mai amănunțită a unei relații foarte complicate, decât amestecul de juma' de love story cu sfert de film cu gangsteri și încă o porție de film cu pretenții moralizatoare.