Ghost Rider: Spirit of Vengeance (SUA/EAU, 2012)

Ghost Rider: Spirit of Vengeance

(SUA/EAU, 2012)

Regia: Mark Neveldine, Brian Taylor

Cu: Nicolas Cage, Ciarán Hinds, Christopher Lambert

Rating: 1.5/5

Singurul interes pe care acest sequel îl poate oferi este faptul că aproximativ două treimi ale sale sunt filmate în România. Astfel, castelul de la Hunedoara, Transfăgărășanul și Sibiu cu centura aferenta, toate își fac apariția pe rând, înainte ca acțiunea să se deplaseze undeva în Turcia, unde ne întâlnim cu Christopher Lambert. În rest, filmul nu prea are cu ce se lăuda, în afară de prezența ca de obicei captivantă a lui Nicolas Cage, care deja ne-a obișnuit cu cel puțin un film prost în această perioadă a anului.

”Ghost Rider: Spirit of Vengeance” îl regăsește pe Johnny Blaze auto-exilat undeva în „Europa de Est”, unde încearcă să îi reziste demonului care îl posedă. Din păcate, tot în această regiune a lumii, își face apariția și Diavolul cu chipul său de om (Ciarán Hinds), aflat în căutarea unui băiat a cărui trup urmează să îl închirieze pe perioadă nedeterminată. „Demonul pe 2 roți” devine protectorul acestui copil și, cu ajutorul unui cult străvechi, încearcă să-i strice planurile Necuratului. Partea bună este că regizorii Mark Neveldine și Brian Taylor (previously: ”Crank”, ”Gamer”) sunt conștienți că nu fac o capodoperă (sau măcar un film bun) și par să se distreze realizând un film intenționat over-the-top, campy și trashy. Din păcate, am impresia că publicul nu se bucură la fel de mult de film precum cei care l-au făcut. Nu după multă vreme, repetarea anumitor tropi deja specifici filmelor bazate pe benzi desenate sau a unor efecte și tertipuri vizuale devine plictisitoare, chiar dacă Neveldine și Taylor încearcă să aducă o doză necesară de umor (Best line: Imagine a flamethrower...)

Spre deosebire de primul film, efectele speciale sunt mult îmbunătățite. Totuși, craniului în flăcări îi prefer chipul hiper-expresiv al lui Nicolas Cage. În rest, filmul arată pur și simplu ieftin și mi-a amintit mai degrabă de filmele de acțiune sau horror de serie Z care sunt de obicei filmate în România, în loc de un mini-blockbuster cum se vrea acest ”Ghost Rider 2”. Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că este filmat în 3D, pe care eu nici măcar nu l-am mai observat după vreo 2-3 minute. 

TIFF 2011 - Zilele 4&5: Iubiri imaginare, Venus și filme din competiție

Les Amours imaginaires este de departe highlight-ul acestor două zile. Al doilea film al Quebecois-ului de doar 21 de ani Xavier Dolan (care și interpretează unul dintre cele trei roluri principale) este seducător și retro, aparținând atât cinema-ului independent francofon cât și culturii pop. Aventurile celor doi protagoniști infatuați de același Adonis sunt comentate indirect de un cor compus de alți amorezi neîmpliniți care își povestesc eșecurile amoroase camerei precum unui terapeut.

Vénus noire este realizat de Abdellatif Kechiche (un regizor cu pedigree) este aproape exagerat de lung, dar este bazat pe o poveste adevărată și arată ca un epic realizat cu mijloace puține care stoarce interpretări epocale (ca să folosesc un termen kinskian) de la actorii săi. Funcționează destul de bine și ca o metaforă despre cinema de artă vs. mass entertainment vs. exploitation vs. pornografie.

Competiția oficială continuă să fie mediocră. The Imperialists Are Still Alive! a binedispus publicul, dar nu știe dacă vrea să fie o comedie romantică plasată într-un New York multicultural și hipster-os sau o dramă cu substrat politic. Kongavegur (Aleea regelui), al doilea film al regizoarei islandeze Valdís Óskarsdóttir (care s-a remarcat inițial ca monteur pentru filme precum ”Festen” sau ”Eternal Sunshine of the Spotless Mind”) are acel aer de comedie neagră nordică absurdă care prinde la TIFF (vezi ”Noi albinoi”), dar finalul nu convinge și lasă impresia de improvizație nereușită. Și, în final, La vida util este filmul uruguayan al competiției și cel care mi-a plăcut cel mai mult până acum. Personajul principal este un angajat al cinematecii din Montevideo care, odată ce aceasta dă de necazuri financiare, decide să își ia soarta în mâini asemenea eroilor din filmele sale: dă un discurs memorabil (după Mark Twain) unei clase de avocați în devenire, dansează stângaci pe treptele tribunalului și o cucerește simplu pe femeia dorită. Filmul are un aer de nostalgie numai potrivit.

Din compțetiția de scurtmetraje horror&fantasy reținem brazilianul Ninjas, al lui Denisson Ramalho, un film foarte bine ancorat într-o realitate dură, dar în același timp foarte raw și inventiv, încât a fost prea mult pentru o parte din public.