The Artist (Franța/Belgia, 2011)

The Artist

(Franța/Belgia, 2011)

Regia: Michel Hazanavicius

Cu: Jean Dujardin, Bérénice Bejo, John Goodman, James Cromwell

Rating: 3.5/5

Intro & Context

Sunt un admirator al filmului mut făcut de Mel Brooks în 1976 și intitulat simplu ”Silent Movie”. Atunci, Brooks juca rolul unui regizor decăzut din grațiile studiourilor, care încearcă să revină cu un „revoluționar” film mut, pentru reușita căruia are însă nevoie să convingă cât mai multe star-uri să apară în el. Filmul era o pastișă fără rușine, care satiriza toate aspectele Hollywood-ului de la acea vreme, de la corporațiile care punea mâna pe casele de producție până la celebritățile care se confundă cu imaginea lor publică. ”The Artist”, în schimb, care spune povestea unui actor decăzut în căutarea unei reveniri, privește nostalgic către o anumită epocă din istoria cinematografiei americane, pe care o reproduce aproximativ, prezentându-se atât drept pastișă, cât și epic romantic în tradiția anilor '30.

1927-1932

Anii între care se petrece acțiunea din ”The Artist” au produs multe filme de calitate. La sfârșitul anilor '20, cinematografia mută a atins culmi care nu au fost depășite de atunci. Dacă e să ne referim strict la filme hollywood-iene, pelicule precum ”The Crowd” (Vidor), ”The General” (Keaton) sau ”Sunrise” și ”Tabu” (Murnau) sunt încă pietre de hotar ferme. Începutul anilor '30, pe de altă parte, a fost dominat de ceea ce numim acum pre-code movies - filme precum ”Scarface”, ”I Am a Fugitive from a Chain Gang” sau ”Dr. Jekyll and Mr. Hyde” rescriau regulile, în timp ce Chaplin semna ultimele mari capodopere ale filmului mut: ”City Lights” și ”Modern Times”. ”The Artist” nu are un scenariu destul de solid pentru a se lua la întrecere cu astfel de filme. El este cealaltă față a monedei: filmul de mare public, thin for lack of a better word, entertainment pur...

Jean Dujardin

Pentru mine, interpretarea lui Dujardin este centrul acestui film. Sigur, Hazavanivius este un regizor abil și dovedește că poate trece destul de lejer de la imitarea unui film cu Douglas Fairbanks la imitarea unui musical cu Fred Astaire și Ginger Rogers sau la invocarea unui film noir sau a unei pelicule suprarealiste (precum în secvența coșmarului). Dar unitatea acestor „omagii” este dată de traseul personajului principal. Dujardin are figura potrivită pentru a fi eroul unidimensional à la Fairbanks, în același timp cu artistul chinuit, alcoolic, disperat, dar în continuare mult prea mândru. Probleme filmului este că realizatorii nu s-au hotărât ce vor să facă: o simplă pastișă sau o dramă adevărată. Au făcut un pic din amândouă, dar doar cea din urmă are sens.

Referințe

Sfera de referințe pe care ”The Artist” o invocă este mai largă decât cea a cinema-ului mut, mergând până la a fura o secvență din ”Citizen Kane” (care rămâne aici fără sens) până la a împrumuta o bucată sonoră celebră din ”Vertigo” (care mi s-a părut că nu se potrivește chiar cum trebuie). Care este scopul acestora, nu îmi este neapărat foarte clar. Hazanavicius face cu ochiul spectatorilor cunoscători, care pot vedea corespondențe cu clasice adorate, dar adevărul este că filmul suferă în treimea mijlocie. În această porțiune, povestea avansează greu, iar Hazanavicius plusează cu halucinații, ploi torențiale etc. Din fericire, Hazanavicius are un aliat puternic în muzica lui Ludovic Bource, care inventează teme și leitmotive în stilul acompaniamentelor tradiționale pentru filmele mute. Acestea revin la intervale regulate și începem să anticipăm ce urmează să se întâmple după primele 3-4 note cu care debutează o scenă. Mi-a plăcut coloana sonoră jucăușă mai mult decât raccourci-urile camerei de filmat.

Deci, o să câștige Oscar-ul?

Cele nouă filme nominalizate anul acesta reprezintă un line-up destul de mediocru. Fiindcă nu am văzut încă ”Hugo” (încă aștept ca un distribuitor sau un festival să îl aducă într-un cinema din vecinătatea mea), nu pot să spun decât că două filme ies în evidență. ”The Tree of Life”, pentru că este cel mai bun film din competiție și ”The Artist”, nu atât fiindcă este un film franțuzesc, mut, în alb-negru și în format 4:3, cât fiindcă este un film care place tuturor (mie inclusiv). Dar un lucru este sigur. Dacă va câștiga, nu este din niciunul dintre motivele de mai sus, ci fiindcă în spatele lui se află oamenii potriviți. Aceeași care au fost în spatele lui ”The King's Speech” anul trecut. Este un lucru trist, dar dacă victoria lui ”The Artist” îi va face pe oameni să dea o șansă unor filme mute de pe vremea străbunicilor, eu sunt mulțumit. Plus că nici cele 100 de minute ale ”Artistului” nu vor fi irosite de niciun spectator.