L'Apollonide - Souvenirs de la maison close (Franța, 2011)

L'Apollonide - Souvenirs de la maison close

(Franța, 2011)

Regia: Bertrand Bonello

Cu: Hafsia Herzi, Céline Sallette, Jasmine Trinca, Alice Barnole

Rating: 4/5

Cu excepția epilogului si a unei singure alte scene - care ne amintește de Partie de campagne, micro-capodopera lui Jean Renoir - filmul lui Bertrand Bonello se petrece în totalitate în interiorul unui bordel de lux parizian la răspântia dintre secolul XIX si XX. Saloanelor somptuoase și dormitoarelor aranjate în care fetele își primesc clienții vin în contrast cu camerele mai sărăcăcioase în care acestea dorm câte trei în cameră. În lipsa unei narațiuni clare („povestea” filmului oscilează între diferitele protagoniste, cu elipse frecvente), scenografia ne oferă un film aproape palpabil, pe care îl percepem prin intermediul texturilor, a culorilor, a lipsei de spațiu și a umbrelor. 

Bordelul este, în esență, o „închisoare”, în care prostituatele lucrează pentru a-și plăti datoriile pe care le au față de matroană, aceasta destul de binevoitoare de altfel, dar nici ea lipsită de povara financiară. Clienții sosesc adesea cu vești din lumea exterioară, pe care fetele nu au voie să o „viziteze” decât însoțite de aceștia. Filmul nu ia în niciun moment vreo poziție, denunțând sau privind cu nostalgie lumea pe care o prezintă, dar are multă grijă în a construi relațiile dintre personaje, care - într-un ansamblu destul de vast - reușesc să își manifeste individualitatea. Lucrurile nu sunt în niciun moment prezentat simplist, chiar dacă regizorul-scenarist își permite câteva momente extravagante: split-screen, dansul pe o melodie anacronică a celor de la Moody Blues sau lacrimile de la final (cine a văzut filmul știe despre ce vorbesc).

În rest, Bonello își construiește filmul din secvențe de ansamblu, în care imaginea nu se fixează pe un personaj anume, ci pendulează între diferiții protagoniști și scene mai intime între două-trei personaje. Nuditatea este omniprezentă, încât ajunge să fie chiar banală. Ocazional, un cadru pare a se repeta după vreo 20 de minute, alteori filmul face un salt în timp de câteva luni sau, din contră, rememorează evenimente din trecut. Toate aceste efecte - care se pare că au fost gândite încă de la stadiul de scenariu - dau filmului un ritm aparte și îl mențin interesant chiar și în a două jumătate, care începe să fie un pic prea încărcată cu sub-plot-uri.

Câteva interpretări se remarcă. Fără a le desconsidera pe celelalte actrițe, le-aș menționa pe Noémie Lvovsky (matroana care împacă prostituția cu viața de familie și cu politica), Alice Barnole (singura victima explicită a acestui film, la femme qui rit) și Céline Sallette (excelentă și în cel mai recent film al lui Philippe Garrel, Un été brûlant, aici jucând prostituata îmbătrânită, din ce în ce mai dependentă de opiu). Totuși, „L'Apollonide” este un film de regizor... Din câte îmi dau seama uitându-mă pe imdb, este primul film al lui Bonello pe care l-am văzut, dar pare să fie un loc numai bun pentru a-l descoperi pe acesta. Nu știu dacă am zis despre prea multe filme deja acest lucru, dar „L'Apollonide” este unul dintre cele mai bune filme ale lui 2011.