Toată lumea din familia noastră (România/Olanda, 2012)

Toată lumea din familia noastră

(România/Olanda, 2012)

Regia: Radu Jude

Cu: Șerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu

Rating: 3.5/5

Marius (Șerban Pavlu) este un tată divorțat, care și-a planificat o mini-vacanță cu fiica sa de 5 ani la mare. Dimineața primei zile începe cu o vizită umilitoare la părinții săi (Stela și Arșinel), de la care trebuie să obțină cheile de la mașină. Ajuns într-un final la fostul său apartament, se întâlnește doar cu soacra (Tamara Buciuceanu-Botez) și actualul boyfriend (Gabi Spahiu) al nevestei, care refuză să îi cedeze fetița, pe motiv că este bolnava. După o scurtă ceartă, apare și Otilia (Mihael Sîrbu), care îi interzice acestuia să plece cu Sofia la mare. Când Marius opune rezistență, Otilia cheamă poliția. În acest moment, mă gândeam că filmul nu are niciun motiv să fie mai mult decât un scurtmetraj. Dar a urmat twist-ul: disperarea lui Marius se transformă într-un mic episod psihotic, în care acesta îi leagă pe fosta și pe actualul ei, îi face acesteia declarații de dragoste, își închide soacra în dormitor și refuză să deschidă poliției, în timp ce o ține pe Sofia pe genunchi, încercând să o manipuleze de partea lui.

Greul filmului stă pe umerii lui Șerban Pavlu, a cărui personaj nu îmi poate fi deloc simpatic. Un deadbeat dad, cu aere de intelectual, care fumează țigaretă electronică, fredonează Pink Floyd pe bicicletă, trântește zeflemitor citate în latină în timp ce pe ceilalți îi numește „boschetari”, „zdrențe”, „viermi”, „ciumpalaci” și alte miticisme... Poate că era necesar ca personajul său să fie „irecuperabil”, pentru ca toată situația din final să atingă acel absurd comic care dă izul aparte al filmului românesc. Până în acel moment, filmul este banal. Deși recunosc că este posibil ca prelungirea expozițiunii să își fi îndeplinit scopul, dar primele 40 de minute nu au fost foarte intrigante.

Nu mi-a plăcut „Toată lumea din familia noastră” mai mult decât primul lungmetraj al lui Radu Jude, „Cea mai fericită fată din lume” (dar ceva mai mult decât filmul pe care Jude nu l-a mai făcut, „Principii de viață”). De asemenea, cred că Jude a încercat un pic cam multe din toate: prea multe poante, nu toate reușite, prea multe insulte, nu toate verosimile (cu cea mai mare indulgență) etc. Nu aș reproșa același lucru primului său film. Totuși, „Toată lumea din familia noastră” merită văzut pentru aceste secvențe hiper(supra?)realiste care fac din ultima jumătate de oră a filmului o adevărată hostage situation, fără cale de ieșire (poate doar una pe măsură de absurdă).