Sunday, March 24, 2013

Domestic (România, 2012)

Domestic
(România, 2012)


Regia: Adrian Sitaru
Cu: Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache, Dan Hurduc, Ariadna Titieni

Rating: 4/5

„Domestic” este un film inteligent, subtil și plin de umor, care ascunde, dincolo de fațada unei povești cu animale și copii, o atentă și profundă explorare a lipsei de comunicare, a doliului și a sentimentelor de vinovăție ce apar în interiorul unui mic grup de locatari ai unui bloc de locuințe oarecare. În prim-plan sunt două familii: Lazăr (Adrian Titieni-tatăl, Clara Vodă-mama și Ariadna Titieni-fiica) și Mihăeș (Gheorghe Ifrim-tatăl, Ioana Flora-mama și Dan Hurduc-fiul). Filmul alternează între apartamentele celor două familii, punând în evidență diferențele dintre ele, în timp ce trec prin încercări de greutăți diferite: unul dintre cupluri încearcă să astâmpere fascinația odraslei sale pentru tot felul de animale găsite pe stradă, în timp ce celălalt trebuie să treacă peste moartea neașteptată a copilului lor și peste despărțirea lor ulterioară. În jurul acestor șase personaje gravitează un al șaptelea, Antonio (Sergiu Costache), vecinul mai ciudat „de la trei”, prin ochii căruia regizorul ne introduce în poveste (într-unul dintre cadrele sale subiective trademark) și care este implicat fără voia lui în problemele celor două familii. 



Adrian Sitaru a avut până acum o carieră interesantă. Marele său breakthrough a fost relativ recent, în 2007, „Pescuit sportiv”, un film remarcat la diferite festivaluri mai ales pentru folosirea exclusivă a cadrelor subiective. Mie mi s-a părut un pic lipsit de disciplină și amatoricesc, dar având în vedere că a fost făcut cu buget aproape zero nu mă pot supăra prea tare pe el. A urmat apoi „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, despre care am tot vorbit, care era filmat doar 90% în cadre subiective și toate din perspectiva altora decât personajului principal. Între timp, Sitaru a mai regizat episoade din serialul HBO „În derivă” (unde stilul său nu se prea resimte) și câteva scurtmetraje, dintre care „Lord” și mai ales „Colivia” fiind premergătoarele actualului „Domestic”. Evoluția lui Sitaru ca cineast este evidentă pe parcursul acestui traseu, la fel cum este și maturizarea sa ca auteur. În „Domestic”, acesta preferă să reducă cadrele subiective la doar trei sau patru, dintre care două sunt plasate la începutul și la sfârșitul peliculei și reprezintă de fapt un vis recurent la lui Antonio. În rest, domină planuri-secvență, aproape statice, însă Sitaru încalcă „legile” realismului românesc, permițându-și - în finalul primei părți a filmului - să coregrafieze un lung cadru à la Scorsese în care camera se plimbă de la un personaj la celălalt, pentru a-i reuni pe toți într-o singură imagine la sfârșit. Iar reuniunea soților Lazăr din ultima parte este împărțită în patru cadre care reprezintă o continuitate temporală.



Și „Domestic” se mai distanțează de celelalte pelicule ale „noului val” prin refuzul limitării unei durate de doar câteva ore sau zile, propunând o narațiune mai degrabă episodică. Împărțind filmul în două părți („Morți domestice” și „Vieți domestice”), Sitaru alege să îi dea acestuia o structură mai degrabă emoțională decât temporală. Și că tot suntem aici, „Domestic” mi s-a părut că se distanțează de realismul pur românesc al lui Puiu, Mungiu sau Porumboiu. Sigur, actorii sunt toți foarte buni și ai impresia că pe ecran sunt oameni adevărați, dar compoziția cadrelor (frecvent împărțite pe mai multe layere în funcție de câte încăperi diferite sunt vizibile în imagine), diferite elemente de decor (precum tapetul à la Clockwork Orange din sufrageria lui Toni) și inserturile cu animalele care urmează să intre în scenă îi dau un look mai degrabă abstract. Însă cel mai mare merit al filmului este că, în timp ce îl urmărești, nu ești neapărat conștient de multiplele decizii regizorale din spatele său. În schimb, ești blindsided de umorul scenariului, de întâmplările comice sau tragice care li se întâmplă personajelor și frumusețea vizuală a filmului (presupunând că proiecția la care asistați este de bună calitate). Iar toate animalele care sunt atât de vizibile în campania de promovare nu sunt decât modul prin care personajele relaționează unul cu celălalt, prin care ajung să se regăsească și să se înțeleagă unul pe celălalt. Ceea ce este o idee foarte bună, departe de clișeul dragostei necondiționate împărtășite între biped și necuvântător.



No comments: