The We and the I (SUA/UK/Franța, 2012)

The We and the I

(SUA/UK/Franța, 2012)

Regia: Michel Gondry

Cu: Michael Brodie, Teresa Lynn, Raymond Delgado

Rating: 3.5/5

Îmi place Michel Gondry foarte mult. Dintre regizorii actuali, cred că este cel mai plin de imaginație (la concurență cu Terry Gilliam, probabil), iar filmele sale îmi par cu adevărat universale. Ultimul său lungmetraj este mai aproape de experimentul low-budget ”Be Kind Rewind” decât de filmele sale mai complicate (și oarecum mai apreciate, chiar dacă nu neapărat mult mai bune) ”Eternal Sunshine of the Spotless Mind” și ”La science des reves” și la distanță considerabilă de efortul său mainstream - ”The Green Hornet”. Premisa  din ”The We and the I” este foarte simplă: surprinderea, în timp real, a drumului spre casă cu autobuzul al unei cete de liceeni din Bronx (majoritatea afro-americani), în ultima zi de școală înainte de vacanța de vară.

Odată ce camera lui Gondry intră în autobuz, iar tinerii actori amatori își ocupă locurile și intră în pielea personajelor, nu vom mai părăsi acest spațiu decât pentru scurte perioade de timp (cel mai notabil - cumpărarea unei pizza până când strada blocată de un accident este degajată). Chiar și atunci, cele mai multe imagini pe care le avem sunt filmate din interiorul autobuzului. Există o demarcare netă între Exterior (unde elevii ajung, unul după celălalt, de obicei pe singuri sau în grupuri mici, în funcție de cât de aproape de liceu este stația la care trebuie să coboare) și Interior, unde domnește haosul (care este de altfel și titlul celei de-a doua părți a filmului, cea mai consistentă). Acesta se manifestă printr-o agitație continuă, un joc de du-te-vino între locurile din față și cele din spate, lipsa totală de respect față de pasagerii care nu sunt de vârsta lor și față regulile circulației pe mijloacele de transport în comun.

Approach-ul lui Michel Gondry este unul lipsit de greutatea unui mesaj sau de dorința de a moraliza. Mi-a amintit într-o oarecare măsură de un film franțuzesc pe care l-am văzut la TIFF anul trecut și care a trecut aproape neobservat - ”Donoma”. Reușita lui ”The We and the I” este lejeritatea, naturalețea cu care vorbește despre viața acestor tineri, capturând doar câteva imagini dintr-un moment al zilei care pare absolut banal - atât pentru ei cât și pentru noi. Cred că, ocazional, Gondry reușește să atingă și ceva cu adevărat profund, dar farmecul filmului stă în zecile de momente fugitive ale sale (blink and you might miss them), precum portretul profului de pictură sau secvența ultra-scurtă în care Niomi o zbughește afară din autobuz și se combină aproape instantaneu cu unul dintre chitariști. Regizorul apelează relativ frecvent la secvențe low-fi, care simulează filmările de pe youtube și care vin să ilustreze amintirile sau visele personajelor. Repetarea în special a unuia dintre acestea - pe măsură ce este transmis de la un elev la altul pe mail - devine un adevărat running-gag (slipping-gag, de fapt), dar este doar una dintre multele repetiții vizuale ale filmului. ”The We and the I” nu este un film perfect, dar este un mini-deliciu oferit de unul dintre cei mai talentați regizori ai momentului. Așteptăm cu mare interes următorul său film, mult mai ambițios - o ecranizare după romanul - „piatră de hotar” Spuma zilelor, de Borin Vian. Între timp, ”The We and the I” poate fi văzut pe Cinemax.