Monday, December 22, 2014

Best of the Year 2014 - Part One of Four

Mda, anul acesta nu am fost deloc activ pe blog, fără nicio postare în ultimele două luni. Dar, pe final de an, îmi propun să recuperez, cu câte o postare o dată la două zile (sau cam așa ceva) despre cele câteva reușite ale anului. Unele au mai fost deja discutate, altele nu. Evident, sunt multe pe care nu le-am văzut, dar, as a change, voi include mai multe animații și chiar și seriale TV, iar ordinea este, deocamdată, alfabetică. Top Ten, la sfârșit.

Al doilea joc
Experimentul reușit al lui Porumboiu (sau al Porumboilor, mai degrabă) a fost, din păcate, cam prea puțin văzut. Nu este un film despre fotbal, ci un film despre un tată. Mai pe larg - și mai coerent - aici: http://poisonwhiskey.blogspot.fr/2014/04/al-doilea-joc-romania-2014.html

”Bird People” (Pascale Ferran, 2014)

Bird People 
Unul dintre sleeper-hit-urile anului, ”Bird People” este unul dintre rarele momente cinematografice ale acestui an în care fantezia este lăsată să pătrundă în interiorul unei realități posace. A doua jumătate a filmului este pur și simplu superbă din toate punctele de vedere (și include un pic de Bowie). Am scris foarte pe scurt aici: http://poisonwhiskey.blogspot.fr/2014/07/micro-reviews-4.html

Borgman
Parcă în fiecare an se face un remake după Teorema lui Pasolini, iar anul trecut am avut o variantă olandeză, din partea lui Alex van Warmerdam. Cum la noi a ajuns prin cinematografe pe la începutul primăverii, nu pot să nu îl includ. Vezi și aici: http://poisonwhiskey.blogspot.fr/2014/01/micro-reviews.html

”Boyhood” (Richard Linklater, 2014)

Boyhood
Momentul acela în care mi-am dat seama că nu am scris nimic despre ”Boyhood” în aproape cinci luni de zile de cât l-am văzut. Unul dintre filmele cu care 2014 se va mândri cel mai mult în anii care urmează, destinat să câștige Oscarurile (dacă nu îi pune Birdman - pe care nu l-am văzut - vreo piedică). Sigur, este vorba despre un proiect ambițios, care îți zgândără nostalgia, dar Linklater regizează cu atâta încredere în sine încât gimmick-ul din spatele camerei este rapid uitat. Aș mai menționa două lucruri: 1) Patricia Arquette face rolul carierei și 2) alegerile de pe soundtrack (melodii destinate să descrie ultimii 12 ani) sunt exact ceea ce mă așteptam de la Linklater - cine altcineva ar mai fi pus în filmul său o melodie de pe unul dintre recentele albume de blues al lui Bob Dylan? 

Calvary
Popa Brendan Gleeson vs. enoriașii. Unul dintre cele mai bine scrise filme ale anului, plin de replici glumețe, witty, incisive... Dar dincolo de haz, acesta este un film serios, despre un om care nu își mai găsește locul printre semenii săi. O parabolă mesianică (dacă nu v-ați prin din titlu), dar despre un Mesia a cărui „jertfă” este incert că va salva pe cineva. Link indispensabil: http://poisonwhiskey.blogspot.fr/2014/07/micro-reviews-4.html

Camille Claudel 1915
Teoretic un film din 2013, dar unul care și-a făcut cumva loc în cinematografele din România și mi s-ar părea nedrept să nu remarc, încă o dată, stilul de-a dreptul monahal al lui Bruno Dumont și rolul superb făcut de Juliette Binoche. Aceasta din urmă joacă și în filmul care este următor pe listă, iar ca teaser pentru postările ulterioare, pot să vă spun că va reapărea și Bruno Dumont. Cât despre ”Camille Claudel 1915”, vă invit să clickuiți aici: http://poisonwhiskey.blogspot.fr/2013/11/camille-claudel-1915-franta-2013.html

”Clouds of Sils Maria” (Olivier Assayas, 2014)

Clouds of Sils Maria
Ajungem și la ”Maps to the Stars” imediat, dar aceasta este - într-un fel - varianta europeană a filmului lui Cronenberg. Semnat de Olivier Assayas, ”Clouds of Sils Maria” pune în valoare tandemul Juliette Binoche - Kristen Stewart. Prima joacă rolul unei actrițe de talie internațională, iar cea de-a doua este asistenta de nădejde care o ajută cu replicile. Rolurile din piesă și cele din viața reală se confundă, apare și Chloe Grace Moretz să fută meciul, bla-bla, nimic neobișnuit, dar Assayas reușește să pătrundă în profunzimea acestor personaje. Binoche este nesigură pe deciziile de viață și de actorie, speriată de perspectivele unui viitor mult mai puțin ofertant pentru cariera sa, dar nu reușește să înțeleagă appeal-ul oricărui alt tip de cinema decât arthouse-ul pe care îl practică (îmi amintește de „disprețul” pe care pseudo-Robin Wright îl arăta față de genul SF în The Congress). Însă cea mai palpabilă este frustrarea crescândă a personajului interpretat de Kristen Stewart, iar dispariția ei în ultimele minute ale filmului creează un adevărat vid și lasă atât de necesarele semne de întrebare la ieșirea din sala de cinema. 

No comments: