Showing posts with label Andy Serkis. Show all posts
Showing posts with label Andy Serkis. Show all posts

Wednesday, November 2, 2011

The Adventures of Tintin (SUA/Noua Zeelandă, 2011)

The Adventures of Tintin
(SUA/Noua Zeelandă, 2011)


Regia: Steven Spielberg
Cu: Jamie Bell, Andy Serkis, Daniel Craig, Simon Pegg, Nick Frost

Rating: 3.5/5

Cu aproape două luni înainte de premiera oficială din State, ”Aventurile lui Tintin” poposește pe ecranele din mai multe țări europene, inclusiv la noi. Bănuiesc că strategia se bazează pe un eventual nucleu european al fanilor Tintin, dar cel puțin în România, rezultatele de la box-office au fost mai degrabă slabe, ultimul film al lui Spielberg & Jackson terminând pe locul doi, după ”In Time”. De neînțeles pentru un film care are potențialul de a atrage întreaga familie la cinema, mai ales fiindcă nu este deloc lipsit de merite artistice.


Pentru Spielberg, acesta este primul film de animație (folosind extensiv și tehnica motion capture). Regizorul folosește resursele genului pentru a crea mai mult dinamism. Practic, nu există niciun obstacol în fața camerei de filmat, calculatorul simulând cele mai complexe mișcări de cameră posibile, culminând cu un impresionant cadru de vreo 4 minute care îți taie răsuflarea. Am auzit deja câteva critici aduse filmului în care se spune că tehnologia nu reușește să creeze personaje expresive și sunt absolut de acord, dar Spielberg compensează prin acest stil dezlănțuit, punctat de câteva secvențe de acțiune impresionante (dintre care bătălia pe mare iese în evidență). 


Personajele capătă totuși viață datorită vocilor cu care sunt înzestrate. Mai multe nume celebre au colaborat, dar dintre toate Andy Serkis (în rolul căpitanului Haddock/Hadoque) este cel care fură prim-plan-ul. Ok, rolul său de aici nu este nici la fel de reușit nici la fel de ofertant ca Gollum sau ca Caesar din ”Rise of the Planet of the Apes”, dar se vede din prima cine este specialistul în motion capture din întregul ansamblu. Și să nu uităm de muzica lui John Williams (care amintește cel mai mult de ”Catch Me If You Can” și ”Harry Potter and the Prisoner of Azkaban”), mai jucăușă ca oricând, împletind teme similare într-un fond sonor bogat și antrenant.


Ușoara mea dezamăgire în urma filmului se datorează faptului că, în ciuda (sau poate datorită) avalanșei de acțiune și a calității design-ului, nu pare bine închegat. De asemenea, îi lipsește un deznodământ adevărat, ceea ce se explică prin faptul că va urma și a doua parte, de data aceasta regizată de Peter Jackson. Dacă scenariul și tehnologia se vor îmbunătăți, avem toate promisiunile unui clasic. Însă doar peste câțiva ani....

Thursday, August 5, 2010

Einstein and Eddington (UK, 2008)

Einstein and Eddington 
(UK, 2008)


Regia: Philip Martin
Cu: David Tennant, Andy Serkis, Jim Broadbent

Rating: 2.5/5

Acum câteva săptămâni, când scriam despre You Don't Know Jack, mă plângeam de stilul anost al filmelor de televiziune. Iată un alt exemplu! ”Einstein and Eddington” spune în paralel povestea lui Albert Einstein și a fizicianului britanic Arthur Eddington, primul om de știință care a dovedit noua teorie a gravitației pe care Einstein o formulase. Fundalul acestei povești este Primul Război Mondial, în care Marea Britanie și Germania erau în tabere opuse (duh!), ceea ce a dus la conflicte și competiție în domeniul armamentului și între oamenii de știință ai celor două națiuni... Doar Einstein și Eddington se opun, aflați în căutarea adevărului...

Filmul acesta ar fi fost o ocazie perfectă pentru jocuri de lumini, demonstrații vizuale ale unor teorii științifice cu acompaniament muzical de Bach (chestii care se pot face și fără efecte speciale exorbitant de scumpe). În schimb, regizorii de oferă (ca metafore vizuale rudimentare) o machetă a sistemului solar, probabil de pe vremea lui Newton. Impresionantă lipsa de imaginație a realizatorilor!


Însă, cum a fost și cazul lui You Don't Know Jack, actorii salvează filmul, de data acesta chiar de la o catastrofă. Andy Serkis (poate mai cunoscut ca interpretul lui Gollum din ”Lord of the Rings”) lasă o interpretare inegală în rolul lui Einstein, dar în momentele bune surprinde cu autenticitate caracterul personajului. David Tennant (iarăși, probabil cunoscut mai bine din ”Dr. Who”) este mai degrabă cel cu care spectatorul ar trebui să se identifice, dar aduce destul de multe unui rol solicitant, personajul Arthur Eddington fiind destul de complex: un om de știință, dar de religie Quaker, care nu poate reconcilia cu viața spirituală activitatea sa profesională, dar nici viața personală (acesta este un eufemism).
Rebeca Hall completează distribuția, în rolul surorii lui Eddington, iar Donal Sumpter îl joacă pe fizicianul german Max Planck.

Filmul este programat pe HBO din când în când...