Star Trek Into Darkness (SUA, 2013)

Star Trek Into Darkness

(SUA, 2013)

Regia: J.J. Abrams

Cu: Chris Pine, Zachary Quinto, Benedict Cumberbatch, Zoe Saldana, Simon Pegg, Bruce Greenwood

Rating: 3/5

Cu ”Star Trek Into Darkness”, J.J. Abrams își continuă cariera de director-for-hire, traiectorie care va culmina cu noua trilogie ”Star Wars” pe care acesta o va semna. Aș fi preferat să îl văd în continuare mai degrabă ca un regizor/producător care să continue să susțină proiecte mai personale, precum ”Cloverfield” sau ”Super 8” decât francize interminabile. Ceea ce nu înseamnă că ”Into Darkness” nu ar fi un SF regizat competent și pe placul unui public foarte numeros: nu doar fani ai serialului TV (printre care eu nu mă număr), dar și consumatori average ai blockbusterelor de primăvară-vară. 
 

”Into Darkness” mizează pe acțiune, Abrahms orchestrând a doua oră a proiecției ca un regal non-stop de împușcături, explozii și confruntări încrâncenate ale mușchilor și intelectelor. Mi s-a părut că este mai puțin umor în acest film decât în primul ”Star Trek” regizat de J.J. Abrams, iar acest lucru este un minus. Scenele care au funcționat cel mai bine în filmul anterior au fost schimburile de replici înțepătoare dintre personaje, momente care sunt foarte rare în ”Into Darkness”. Pe de altă parte, în ciuda unei distribuții fenomenale, de această dată Abrams lucrează cu un star - Benedict Cumberbatch, care dă o față nouă, updatată pentru mileniul III, unuia dintre cei mai temuți adversari ai lui Kirk și Spock. Probabil s-a dorit ca ”Intro Darkness” să aibă un ton mai întunecat, dar - în ciuda naturii personajului negativ și a jocurilor de putere care sunt puse în scenă - filmul nu atentează în niciun moment la liniștea interioară a privitorului. Până și atentatul terorist care amintește de 9/11 este tratat drept doar un alt set piece de acțiune SF. Suntem departe de disperarea, dezolarea și ambivalența care se regăsește în finalul a două clasice ale genului - ”The Empire Strikes Back” și ”Wrath of Khan”.
 

Este păcat că, pe măsură ce bugetele cu care Abrams lucrează se măresc și succesul la public al filmelor sale crește, ambițiile sale artistice/creative diminuă. De exemplu, ”Into Darkness” ne este prezentat în 3D, fără să simțim vreun moment că acest gimmick ar fi justificat de această dată, jocul dintre decoruri și lens flares de la bordul navei Enterprise nefiind de ajuns pentru a explica de ce trebuie să purtăm ochelarii negri la un film care a fost evident conceput in două dimensiuni. Mai rău este faptul că, în ciuda punctelor sale forte, filmul nu depășește nivelul unui episod de serial TV lungit la dimensiunile unui lungmetraj.

M:I-4 & Sherlock Holmes

Mi-au rămas restanțe de pe 2011 două filme de acțiune care au încheiat anul și nu au reușit să mă dezamăgească. Fiindcă sunt încă în cinematografe, cred că merită fiecare câteva cuvinte.

Mission: Impossible - Ghost Protocol

Regia: Brad Bird

Cu: Tom Cruise, Jeremy Renner, Simon Pegg, Paula Patton

Rating: 3/5

”M:I-4” este un succes în întreaga lume, în mare parte datorită proiecțiilor în IMAX. Eu l-am văzut într-un cinematograf normal și este destul de entertaining oricum. Totuși, din punctul meu de vedere, filmul trebuie să se termine după secvențele din Dubai. Atât escaladarea lui Burj Kalifa cât și urmărirea prin furtuna de nisip sunt foarte bine realizate și până în acel moment filmul urmează un crescendo, iar acest secvențe ar fi un adevărat climax. Din păcate, filmul se lungește cu o concluzie prelungită în India, în care filmul își pierde ritmul și nici confruntarea finală într-un parking automat (care mi-a provocat flashback-uri cu ”Minority Report”) nu îl mai poate resuscita. Dar Brad Bird a făcut treabă bună, per ansamblu. Cu posibile excepție a filmului lui De Palme, ”Ghost Protocol” este cel mai bun ”Mission: Impossible” de până acum. Cât despre Tom Cruise, acest abordează rolul lui Ethan Hunt precum un adept al metodei. Îmi place să văd filmele sale de acțiune, pentru că știu că este chiar el atârnând de colțul unui munte sau al unui zgârie nori. Tom Cruise este un method action star.

Sherlock Holmes: A Game of Shadows

Regia: Guy Ritchie

Cu: Robert Downey Jr., Jude Law, Noomi Rapace

Rating: 3/5

Între primul ”Sherlock Holmes” al lui Ritchie și această continuare, am reușit să citesc integrala poveștilor lui Arthur Conan Doyle care îl au în prim-plan pe detectivul din Baker Street. Deși nu sunt un purist și mă enervează persoanele care comentează chestii de genul „cartea a fost mai bună”, trebuie să recunosc că am fost oarecum neliniștit de acest film. Și, de asemenea, trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut foarte mult pentru primele 2 treimi. Mă săturasem deja de explozii și slow-motion-uri, dar odată ce personajele au ajuns în Elveția, începea să devină clar că filmul va intra pe făgașul cel bun. ”A Game of Shadows” este un exemplu rar de adaptare care reușește să fie fidelă sursei (deși împrumută din mai multe povestiri) și să își creeze propriul său univers. Pentru Guy Ritchie, acest două filme au fost o adevărată revenire în forță, mai ales după ce regizorul părea pierdut în lumea filmelor de acțiune de serie Ț, odată încheiată epoca Madonna. 

The Adventures of Tintin (SUA/Noua Zeelandă, 2011)

The Adventures of Tintin

(SUA/Noua Zeelandă, 2011)

Regia: Steven Spielberg

Cu: Jamie Bell, Andy Serkis, Daniel Craig, Simon Pegg, Nick Frost

Rating: 3.5/5

Cu aproape două luni înainte de premiera oficială din State, ”Aventurile lui Tintin” poposește pe ecranele din mai multe țări europene, inclusiv la noi. Bănuiesc că strategia se bazează pe un eventual nucleu european al fanilor Tintin, dar cel puțin în România, rezultatele de la box-office au fost mai degrabă slabe, ultimul film al lui Spielberg & Jackson terminând pe locul doi, după ”In Time”. De neînțeles pentru un film care are potențialul de a atrage întreaga familie la cinema, mai ales fiindcă nu este deloc lipsit de merite artistice.

Pentru Spielberg, acesta este primul film de animație (folosind extensiv și tehnica motion capture). Regizorul folosește resursele genului pentru a crea mai mult dinamism. Practic, nu există niciun obstacol în fața camerei de filmat, calculatorul simulând cele mai complexe mișcări de cameră posibile, culminând cu un impresionant cadru de vreo 4 minute care îți taie răsuflarea. Am auzit deja câteva critici aduse filmului în care se spune că tehnologia nu reușește să creeze personaje expresive și sunt absolut de acord, dar Spielberg compensează prin acest stil dezlănțuit, punctat de câteva secvențe de acțiune impresionante (dintre care bătălia pe mare iese în evidență). 

Personajele capătă totuși viață datorită vocilor cu care sunt înzestrate. Mai multe nume celebre au colaborat, dar dintre toate Andy Serkis (în rolul căpitanului Haddock/Hadoque) este cel care fură prim-plan-ul. Ok, rolul său de aici nu este nici la fel de reușit nici la fel de ofertant ca Gollum sau ca Caesar din ”Rise of the Planet of the Apes”, dar se vede din prima cine este specialistul în motion capture din întregul ansamblu. Și să nu uităm de muzica lui John Williams (care amintește cel mai mult de ”Catch Me If You Can” și ”Harry Potter and the Prisoner of Azkaban”), mai jucăușă ca oricând, împletind teme similare într-un fond sonor bogat și antrenant.

Ușoara mea dezamăgire în urma filmului se datorează faptului că, în ciuda (sau poate datorită) avalanșei de acțiune și a calității design-ului, nu pare bine închegat. De asemenea, îi lipsește un deznodământ adevărat, ceea ce se explică prin faptul că va urma și a doua parte, de data aceasta regizată de Peter Jackson. Dacă scenariul și tehnologia se vor îmbunătăți, avem toate promisiunile unui clasic. Însă doar peste câțiva ani....

Lost Post - Paul (SUA, 2011)

Săptămâna trecută am postat despre ”Paul”, filmul regizat de Gred Motolla, scris și interpretat de Simon Pegg și Nick Frost, în rolul a doi comic-book geeks britanici care se întîlnesc cu un extraterestru cu vocea lui Seth Rogen. Post-ul a fost misplaced când Blogger-ul a căzut pentur două zile. Și cum nu am chef să scriu de două ori același lucru, dar nici nu îmi place să îmi dispară „rodul muncii”, iată rezumatul: cameo-urile și zecile de filme la care „Paul” face trimitere sunt de zeci de ori mai amuzante decât filmul în sine... Și e păcat de talentul irosit pe acest film... 2.5/5