A Field in England (UK, 2013)

A Field in England

(UK, 2013)

Regia: Ben Wheatley

Cu: Michael Smiley, Reece Shearsmith, Julian Barratt

Rating: 2/5

Ben Wheatley este unul dintre cei mai în vogă cineast independent britanic ai momentului, în special pe filiera horror/thriller. Am mai vorbit despre el în ultimele 12 luni: prima dată despre ”Kill List”, hit-ul său foarte apreciat în țara de origine, dar care pe mine m-a lăsat rece; și a doua oară despre ”Sightseers”, un road-movie cu un cuplu de ucigași în serie middle-aged, care mi-a redat încrederea în puterile lui Wheatley. Din păcate, evoluția acestuia nu este cea mai fericită - în ”A Field in England”, regizorul abandonează umorul și culorile din ”Sightseers” pentru un alb-negru neprimitor și un plot steril și confuz. Pe scurt, acțiunea se petrece în timpul Războiului Civil Englez, dar undeva la periferia acestuia. O ceată de cinci dezertori se reunesc într-un câmp (pe care nu îl vor mai părăsi niciodată) și pornesc în căutarea unui pub, dar și a unei comori îngropate în acest câmp.

Filmul este aproape în totalitate lipsit de idei. Odată ce își așează personajele în câmpul eponim și trasează coordonatele poveștii, Wheatley (si, evident, co-scenarista sa fidelă Amy Jump) rămâne fără inspirație, atât la nivel de storyline, cât și din punct de vedere estetic. Sigur, over-compensează cu efecte caleidoscopice, ralenti-uri, interludii în care actorii costumați pozează în tablouri vii pentru aparatul de filmat etc. A doua jumătate a filmului are pretenții psihedelice, dar - cu excepția unui singur cadre care ne arată ceea ce un personaj numește an ill planet - suntem mai degrabă în lumea montajului de videoclip decât în cea a cinematografiei underground. Și este păcat, pentru că Wheatley are tendința de a ignora mizele sociale și politice în filmele sale, preferând să pună în prim-plan un fel de moștenire ancestrală a terorii care plutește undeva dincolo de suprafață în toate filmele sale. Wheatley este singurul cineast care investighează în ziua de azi istoria alternativă a Angliei, cea a cultelor păgâne, a ritualurilor alchimiste, a violenței nestăvilite de morala creștină. Nu este de mirare că astfel ”A Field of England” a primit laude (vezi în bannerul de mai sus) de la un alt maestru al cinematografului mistic/mitologic britanic, Nicolas Roeg. Pentru mine, este un sentiment ciudat să apreciez cu adevărat ceea ce Wheatley încearcă să facă, dar în același timp să mă declar, încă o dată, nemulțumit de ce reușește cu adevărat să facă.

P.S: ”A Field in England” a făcut un pic de vâlvă datorită faptului că a beneficiat de o adevărată distribuție simultană: în aceeași zi, a fost lansat nu doar în sălile de cinema, dar și pe DVD, Blu-Ray, VOD și a fost dat la televizor. Destule ocazii pentru pirați de a face rost de el, dar cu toate acestea filmul a reușit să atingă o audiență „legală” mult mai mare decât ar fi avut șanse în condițiile unei lansări tradițional. Un succes de marketing, deci... măcar atât.

Sightseers (UK, 2012)

Sightseers

(UK, 2012)

Regia: Ben Wheatley

Cu: Alice Lowe, Steve Oram

Rating: 3.5/5

Regizorul acestui film, Ben Wheatley, a semnat unul dintre hiturile horror ale lui 2011, ”Kill List”, un film care mie mi s-a părut că începe extraordinar de bine, cu o poveste despre doi asasini plătiți tratată în schema realismului social britanic, pentru a se îneca la mal în ultimul act, dezvăluindu-ne ridicol că de fapt este un film despre un cult de sinucigași. Trebuie să recunosc că Wheatley mi s-a părut mult mai în formă cu ”Sightseers”, dar diferența esențială dintre noul său film și precedentul este la nivel de scenariu. Iar aici meritul le revine interpreților-scenariști Alice Lowe și Steve Oram, care și-au imaginat această poveste despre un cuplu middle-aged și middle-class, care cutreieră țara în lung și lat într-o remorcă în căutarea celor mai exotice atracții turistice ale Angliei, omorând din când în când câte un călător nevinovat pe care îl întâlnesc în drumul lor.

”Sightseers” este o comedie neagră, însă una care ne este spusă straight-faced. Iar ororile la care se dedau cei doi protagoniști sunt contrastate de tonul liniștit pe care filmul îl are, în afara celor câtorva crime. Ceea ce Wheatley se pricepe de minune să facă este execuția secvențelor șocante. Fiecare cap spart, fiecare jet de sânge care țâșnește, fiecare pumn în figură întrerupe visceral narațiunea. Wheatley explorează la maxim absurdul și vidul existențial care se ascunde dincolo de peisajele pitorești și de fațada cuplului de îndrăgostiți întârziați (și un pic perverși) și reușește să atingă o coardă sensibilă - nu una care să te facă să plângi, dar una care să îți dea fiori reci pe spinare. Merită amintită aici una dintre cele mai WTF secvențe ale filmului: Steve Oram ucide cu brutalitate un turist dintr-o clasă privilegiată, iar pe fundal se aude vocea lui John Hurt recitând poemul lui William Blake ”And did those feet in ancient time”. Secvența este de-a dreptul un sacrilegiu, subminând ideile britanice de înaltă moralitate, stoicism și tradiție milenară.

Indiferent ce părere am despre ”Kill List”, chiar dacă nu am văzut primul film al său (”Down Terrace”) și chiar dacă am oarecare rezerve și în privința lui ”Sightseers”, nu pot să nu observ că Ben Wheatley este o voce unică a cinema-ului britanic actual, capabil să surprindă, prin intermediul unui horror în același timp stilizat și social-realist, angoasele britanicilor din ziua de azi și apele tulburi care se agită dincolo de aparențele anodine. Pentru cei dintre voi care sunteți prin București peste vreo două săptămâni, puteți vedea ”Sightseers” la B-EST IFF. Pentru ceilalți, există (deja) și alte metode.

„Lună plină” - Recomandări (Partea a II-a)

Partea a II-a - The New Stuff

Attack the Block (Joe Cornish, 2011)

***

Punctele forte ale acestui film sunt copiii-actori din distribuție, realismul vieții din cartierele defavorizate, peste care se suprapune amenințarea extraterestră și un design cel puțin provocator al creaturilor (à la Uncle Boonmee, dar cu colți fosforescenți). Debutul lui Joe Cornish este un mix de genuri atractiv, care sfidează așteptările și se înscrie în tradiția începută de Edgar Wright cu ”Shaun of the Dead”.

Red State (Kevin Smith, 2011)

***

Am mai scris despre ”Red State” mai pe larg deja aici. Cred că ajunge să reamintesc doar că este unul dintre cele mai suprinzătoare filme venite de la un regizor care părea, cel puțin pe baza ultimelor producții, că s-a abandonat complet mainstream-ului. Reușita lui Kevin Smith ne întărește credința în viitorul filmelor de gen, fie ele filmate pe peliculă sau digital. De asemenea, în rolul principalului antagonist, Michael Parks este extraordinar.

Kill List (Ben Wheatley, 2011)

***

Ok, aceasta nu este neapărat o recomandare, pentru că nu consider ”Kill List” un film bun. Totuși, filmul are admiratorii lui și acest lucru nu poate fi negat. Prima jumătate a filmului este destul de bună, Wheatley portretizând cei mai atipici ucigași plătiți. În partea a doua, însă, povestea este invadată de un fir narativ à la ”The Wicker Man”, iar în final se înlănțuiesc câteva secvențe halucinante, bordering on incoherence, în care personajele principale devin victimele unui cult de sinucigași.