Showing posts with label Călin Peter Netzer. Show all posts
Showing posts with label Călin Peter Netzer. Show all posts

Monday, March 11, 2013

Poziția copilului (România, 2013)

Poziția copilului
(România, 2013)


Regia: Călin Peter Netzer
Cu: Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Florin Zamfirescu, Vlad Ivanov

Rating: 3.5/5

„Poziția copilului” a fost deja foarte comentat, lăudat și recomandat în presă, pe internet sau din gură-n gură. Filmul a și intrat în istorie, fiind prima producție autohtonă care reușește să câștige Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. Iar, între timp, succesul festivalier s-a transformat și în succes de public, bifând în primul week-end aproape 20.000 de spectatori, performanță-record pentru ultimii ani. Evident, strategia de marketing a fost foarte bine gândită: promovare încă din timpul festivalului (prin campania „Susțin România etc...”), urmată de o ieșire pe ecrane destul de rapidă, iar data fixată a premierei a fost, oedipian, 8 Martie.


Trebuie să recunosc că a fost destul de refreshing să văd un film românesc „de artă” filmat altfel. Sigur, Netzer aderă la un stil european destul de generic, dar - oricum - mai puțin „constrâns” de planurile lungi ale lui Mungiu, Puiu sau Porumboiu și care l-au „bântuit” în pic și pe realizatorul „Poziției copilului” în filmul său anterior - „Medalia de onoare”. Primele minute ale filmului reușesc foarte eficient, prin două-trei secvențe bine montate (dialogul de început dintre Luminița Gheorghiu și Natașa Raab, petrecerea pentru ziua primei dintre ele și recitalul de operă) și fără economie de jump cuts, să imprime ritm poveștii și să creioneze trăsăturile de bază ale personajului central. Odată ce intriga este declanșată, prin accidentul în care este implicat fiul interpretat de Bogdan Dumitrache, am simțit însă că discursul regizoral încearcă prea mult să adere la un program prestabilit (dezvăluirea adevăratei fețe a upper middle class-ului bucureștean și a corupției inerente acestei societăți, în contextul unor instincte materne gone wrong). 


Până la urmă se dovedește însă că toate sub-intrigile care se ramifică sunt numai niște piste false. Netzer introduce în scenă tot felul de personaje și încurcături (martorul care cere șpagă sau, poate, doar cinste cu o cafea, vizita iminenta la familia victimei etc), însă ce îl interesează de fapt este modul în care se destramă relația dintre cele două personaje principale și locurile în care temperamentele și personalitățile celor doi se întâlnesc. Totul culmină cu ultimul cadru - superb, de altfel - filmat din interiorul unei mașini, când prin lunetă, când prin oglinda retrovizoare, în care ambele personaje par să-și găsească un fel de centrul emoțional care le-a lipsit până atunci. Singurul lucru regretabil (din păcate important) este că regizorul și co-scenaristul său Răzvan Rădulescu nu dezvoltă suficient decât personajul mamei, interpretată spot-on de Luminița Gheorghiu.


Călin Peter Netzer a avut până acum o carieră oscilantă. Filmul său de debut, „Maria”, nu a fost foarte reușit, dar s-a remarcat prin prestația Dianei Dumbravă. Al doilea lung-metraj, „Medalia de onoare”, mi-a plăcut însă mult, deși trebuie să recunosc că este un film de actor, iar Netzer este destul de reținut în spatele camerei de filmat. „Poziția copilului” nu este neapărat un pas înapoi, dar nu m-a impresionat decât sporadic. Cred că Netzer este încă în căutarea unui stil, unui mod de expresie propriu și este încă șovăitor în ceea ce privește deciziile scenaristice și regizorale. De aceea, cred, motivul pentru care filmele sale ies în evidență în primul rând este prestația interpretului/interpretei din rolul principal. S-ar putea ca lui Netzer să îi lipsească anumite calități care să facă din el un mare regizor (spre deosebire de un simplu coach pentru actori), însă cred că își cunoaște propriile limitări și nimeni nu poate contesta faptul că are un minim de aptitudini care îi permit să facă un film eficient, plăcut publicului, criticilor și juriilor internaționale în același timp, punându-și degetul pe un subiect care „doare” (cazuri ca cel din film apar mult prea frecvent în jurnalele de știri). În ceea ce mă privește, nu am simțit cum au trecut cele două ore ale filmului, dar mi-a plăcut mai mult când Natașa Raab era mama lui Bogdan Dumitrache și făcea AIT-uri în „Din dragoste cu cele mai bun intenții”.

Saturday, July 24, 2010

RO 2010 - Partea a 7-a: Medalia de onoare

Medalia de onoare
(România, 2009)


Regia: Călin Peter Netzer
Cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu

Rating: 4/5

Acum ceva ani, C.P. Netzer realiza primul lung-metraj, „Maria”, un film care nu (m-)a impresionat în mod special și care nu și-a câștigat locul printre filmele care anunțau „noul val”. Se remarca doar prin prestația actriței Diana Dumbravă, care a primit ceva premii, fiind chiar nominalizată de Academia Europeană de Film la premiul pentru cea mai bună actriță (europeană) a anului. Nu știu de ce Netzer a așteptat atâția ani să facă un nou film, dar adevărul este că așteptarea a meritat.


„Medalia de onoare”, ca și „Felicia, înainte de toate” a făcut turul festivalurilor în 2009 și apoi a ajuns în competiție la TIFF în 2010. Acțiunea filmului de petrece în 1995. Victor Rebengiuc este pensionar, veteran de război, care locuiește cu soția sa într-un apartament din București, deși nu își mai vorbesc de câțiva ani. Într-o zi, el primește o medalie pentru fapte eroice din război și - după ce se convinge că merită să o primească - viața lui se schimbă: recapătă respectul fiului și soției, devine erou în scara blocului, copiii vin la el să le povestească despre război, iar Ion Iliescu însuși îi prezintă medalia într-o ceremonie solemnă la Cotroceni. Dar nu durează mult, pînă când află că medalia i-a fost acordată din greșeală și atunci începe adevărata luptă pentru a-și păstra demnitatea regăsită.


Este greu de spus că Victor Rebengiuc face rolul carierei sale (mă gîndesc, oare care nu este rolul carierei sale?) Premiat în mai multe rânduri pentru acest film (inclusiv la TIFF), el construiește un personaj aflat la granița între ridicol, umilință, nebunie și nostalgie. Un bătrân încăpățânat, care își recunoaște greu greșelile comise, convins că posedă cunoștințe medicale extinse fiindcă l-a ajutat pe băiatul său să învețe în facultate, iar acum dă sfaturi partenerelor de jocuri ale soției sale; disperat să își regăsească locul său în viața celor din jur... Sunt revelatoare momentele în care el încearcă să scape de medalie, apoi, după ce este convins că nu este nicio greșeală, urmează procesul de amăgire prin care se convinge că a înfăptuit o mare faptă vitejească. Apoi, după ce află adevărul, este senzațional în încercările disperate de a păstra medalia, culminând cu scena în care încearcă să-l forțeze pe adevăratul posesor al medaliei, un veteran schilodit de război (Radu Beligan, într-o apariție magnifică de doar 5 minute) să semneze că nu are pretenții la posesia medaliei.

Filmul are un ritm foarte bun, reușind să păstreze tonul tragicomic pe parcursul răsturnărilor de situație. Conform regizorului, fiecare scenă a fost gândită ca un plan-secvență, anticipat de un cadru centrat pe un detaliu (chiar dacă, tot după regizor, aceasta concepție nu s-a păstrat în totalitate după montaj). Câteva secvențe orchestrate pe muzică de Philip Glass (un compozitor minimalist!) îl prezintă pe Rebengiuc singur, în autobuz sau plimbîndu-se pe lângă monumente dedicate eroilor de război. Aceste secvențe - chiar dacă sunt un pic cam dese/multe - impresionează prin forța lor reținută, jocul actorului și montajul ducând încet povestea mai departe și anticipând ceea ce urmează.


În final, trebuie să amintesc scena care a provocat cele mai multe râsete și aplauze la TIFF: ceremonia de la Cotroceni în care Ion Iliescu își joacă propriul rol. Deși Rebengiuc este perfect în rol, surprinzătoare este și ușurința cu care Iliescu se joacă pe el însuși, dând filmului parcă o ușoară ironie care - am eu impresia - nu a fost intenționată. Dar chiar dacă poate rupe un pic ritmul filmului, scena este delicioasă și și-ar merita locul printre cele mai reușite scene ale anului cinematografic românesc.