San qiang pai an jing qi (China/Hong Kong, 2009)

San qiang pai an jing qi

(China/Hong Kong, 2009)

Regia: Yimou Zhang

Cu: Dahong Ni, Ni Yan, Xiao Shen-Yang

Rating: 2/5

”A Woman, a Gun and a Noodle Shop” este o dezordine de remake după excelentul noir de debut al fraților Coen, ”Blood Simple”. Povestea este, în mare parte, aceeași, chiar dacă este plasată undeva în China medievală: un soț bogat și gelos angajează un soldat să îi omoare soția și amantul acesteia (care, la rândul lor vor să scape de el), dar soldatul își face propriul plan și întorsăturile de situație care urmează nu se abat prea mult de la original. 

Sincer, mă așteptam la mult mai mult de la Yimou Zhang, un regizor care nu are nevoie să facă un remake de mâna a treia ca să aducă oamenii la film sau ca să experimenteze artistic (”Raise the Red Lantern” este un clasic, iar ”Hero” este unul dintre filmele pe care le-am trecut în topul deceniului trecut). ”Blood Simple” avea umor negru, atmosferă, personaje delicios de dezagreabile și era o foarte interesantă deconstrucție și re-invenție a unui gen care părea deja fumat (și pe care frații Coen aveau să o continue, intermitent, în filmele lor viitoare). ”A Woman, a Gun and a Noodle Shop” e, mai degrabă, o comedie trăznită în care, din când în când, mor oameni. Filmul nu își găsește un ritm bun, astfel încât avem secvențe de câte cinci-zece minute în care nu se întâmplă mai nimic, iar personajele se învârt în jurul aceluiași plot point. Nu mi-a prea plăcut nici modul în care a fost filmat. Yimou de obicei folosește culori pentru a da tonul scenelor și a-și caracteriza personajele, dar aici nu se vede coerența utilizării lor. Aceasta, în cominație cu obiectivele cu unghi larg, îi dau filmului un look straniu, de documentar televizat. Iar scenele de day for night sunt groaznice. Singura secvență extraordinară (care parcă întrerupe documentarul ca o reclamă) este prepararea acrobatică a tăiețeilor.

Actorii sunt histrionici și împiedicați (la propriu), cu excepția tipului care îl joacă pe soldat - având doar vreo două-trei replici și o expresie neschimbătoare (până în ultima scenă), ne amintește de Alain Delon în ”Le Samourai” și e schimbarea majoră față de original, unde personalitatea detectivului jucat de M. Emmet Walsh era complet diferită. Cel mai bun lucru care se poate spune despre film este că e foarte ușor să nu fie luat în serios. Iar povestea rămâne interesantă, chiar dacă modul în care este tratată lasă de dorit.