Transformers: Dark of the Moon (SUA, 2011)

Transformers: Dark of the Moon

(SUA, 2011)

Regia: Michael Bay

Cu: Shia LeBoeuf, John Turturro, John Malkovich, Frances McDormand

Rating: 1.5/5

Ce se mai poate spune despre al treilea film regizat de Michael Bay cu și despre roboți veniți din spațiu care reprezintă o civilizație veche de mii de ani, dar totuși se pot transforma în automobile (americane) contemporane? Plot nu prea există, mai mult un simulacru de plot... Shia LeBoeuf e chiar mai enervant decât îl în filmele precedente și pare din ce în ce mai evident că este un anti-talent mai mare decât părea inițial, cu atât mai mult cu cât atât prezența cât și personajul său sunt irelevante... Trei actori buni au roluri de nimic, mai ales John Malkovich, care - dacă tot a fost convins să semneze - ar fi meritat mai mult de cele 3-4 scene absolut penibile în care apare... Efectele speciale sunt mai credibile decât mă așteptam și filmul nu arată rău în 3D, deși nici nu câștigă ceva din aceasta...

Problema mea este că eu nu cred, precum mulți alții, că Michael Bay este cel mai slab regizor contemporan și nici că filmele sale ar fi cele mai proaste. Din contră, cred că tipul are ochi și se pricepe să lucreze cu efecte speciale și set pieces-uri impresionante. Problema este că, în filmele lui Michael Bay, fiecare secvență este o mega-producție, totul este în mișcare, totul explodează, de la containere cu combustibil la fețele actorilor. Un personaj din ”The Bad and the Beautiful” spune, aproximativ: Dacă aș face fiecare secvență un climax, aș fi un regizor prost. Exact aceasta este problema cu filmele lui Michael Bay, oricare dintre ele. Nu că ar fi opere sexiste, militarizate, pline de clișee, ci pentru că toate scenele sunt realizate cu aceeași intensitate. Nu există oscilații și schimbări de ton care să pună în valoare secvențele de acțiune și să dezvolte personajele și scenariul între acestea. Stilul său (și, da, este un stil) astfel susținut pentru peste două ore și jumătate nu este cinema. Cu atât mai mult cu cât filmul de față arată ca o foarte lungă reclamă la mașini, jucării, modă, America, Cisco, whatever...

Singurul lucru cu adevărat bun din ”Transformers 3”? Vocea lui Leonard Nimoy. De ce? Pentru că te face să uiți că ești la porcăria asta. 

Red (SUA, 2010)

Red

(SUA, 2010)

Regia: Robert Schwentke

Cu: Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich, Helen Mirren, Mary-Louise Parker, Brian Cox, Richard Dreyfuss, Ernest Borgnine

Rating: 2.5/5

Povestea a patru spioni, foști agenți CIA acum în pensie (Willis, Freeman, Malkovic, Mirren), care se reîntorc în activitate, după ce devin ținta unor asasini plătiți... Bazat pe un „roman grafic” (filmul este co-produs de DC Comics), ”Red” (adică ”Retired, Extremely Dangerous) este mai bun decât ar părea, deși nu depășește sfera filmelor de acțiune. Semi-succesul lui se datorează nu în ultimul rând distribuției extraordinare. Willis este aproape genial, luându-și peste picior rolul de dur care l-a consacrat, mai ales în prima parte a filmului. Malkovich este în elementul său în rolul unui agent dus bine cu pluta (după ce s-a experimentat pe el ani întregi cu doze zilnice de LSD). Freeman este elegant, ca de obicei, dar rolul lui are mai mult pathos ca al celorlalți (asta ca să nu zic patetism). Helen Mirren e grațioasă, atrăgătoare - ca de obicei - și formează un cuplu inedit cu Brian Cox, care este un prietenos agent rus. În alte roluri îi avem pe Richard Dreyfuss ca un fabricant de arme fără scrupule și uber-veteranul Ernest Borgnine, ca paznicul arhivei CIA. Doi actori mai tineri completează perfect distribuția: Karl Urban și foarte amuzanta Mary-Louise Parker, aceasta din urmă fiind mult mai tânăra parteneră a lui Bruce Willis.

Per ansamblu, filmul este bine făcut, mi-a plăcut cum a fost filmat, iar scenele de acțiune sunt bine dozate (nici prea multe, nici prea puține). Este un pic cam sec - m-aș fi așteptat să râd mai mult, mai ales că filmul are în distribuție atâția actori care știu să fie cu adevărat amuzanți. Dar măcar nu e genul de film care știi că e umplut cu glume (proaste) la care, chipurile, ar trebui să râzi, dar chiar nu e cazul. Nici intriga nu este foarte reușită, dar având în vedere universul de semi-realitate în care se desfășoară, nici ea nu prea contează.