La chambre bleue (Franța, 2014)

La chambre bleue

(Franța, 2014)

Regia: Matthieu Amalric

Cu: Matthieu Amalric, Stéphanie Cléau, Léa Drucker

Rating: 3.5/5

Prezentat la Cannes în secțiunea Un Certain Regard, dar lansat deja simultan în cinematografele din Franța (ceea ce cam contravine cu menirea secțiunii), „La chambre bleue” este returul lui Matthieu Amalric în spatele camerei de filmat, la patru ani după „Tournée” (premiu de regie Cannes 2010, vezi și aici). La originea sa stă un roman polițist de Georges Simenon, în care doi amanți, sunt acuzați că și-au otrăvit soții pentru a putea fi împreună. Amalric (cu aportul cu siguranță foarte important al lui Stéphanie Cléau, co-scenaristă și co-protagonistă) decide însă să nu urmeze schema clasică de thriller (à la ”The Postman Always Rings Twice”), abordând povestea din unghiul său cel mai intim și alegând un stil poetic, impresionist.

Scena de deschidere impresionează, cu imaginile repetate de trupuri goale, după și în timpul actului sexual și gros-plan-uri cu mușcături pasionale, picuri de sânge prevestitori și detalii de tapet albastru. Euforia îndrăgostiților este curmată brusc de spaima irațională care îl cuprinde pe El, după ce îl surprinde pe soțul amantei sale pe trotuarul din fața camerei de hotel în care se găsesc amanții. Fuga și decizia bărbatului de a pune capăt relației (și de a se dedica soției și fetei sale) antrenează o serie de evenimente care culmină cu aducerea celor doi în fața judecătorilor. Devine evident, încă din primele 10 minute, odată ce filmul își dezvăluie structura de tip flash-back, că nu o să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat, precum într-un roman polițist veritabil. Ultima secvență, la tribunal, care este o adevărată anti-teză a secvenței de deschidere (inclusiv cu tapet albastru pe pereți) ne ațâță cu toate variantele posibile (Julien este vinovat, dar minte / Amanta i-a înscenat crima lui Julien / Soacra amantei i-a înscenat pe amândoi etc.) 

Incertitudinea finalului reflectă starea de spirit al lui Julien pe întreg parcursul filmului. Deși încearcă să pună stăpânire pe propriul viitor, luând o decizie categorică, el nu este niciodată cu adevărat capabil să-și croiască propriul destin. Amanta, familia, relațiile de afaceri - toate acestea nu îl lasă să fie el însuși. Până la urmă, nu aflăm foarte multe despre acest Julien Gahyde, despre cine este el și ce vrea de la viață, dar asta pentru că nici el nu se cunoaște foarte bine. Cel puțin până când își acceptă soarta în final, după o serie de evenimente la care probabil nu a contribuit deloc. 

3 Cool Films

Așa cum le recomandă și titlul, cele trei filme pe care le voi aborda astăzi au fost îndelung așteptate de cinefili. Toate provin de la Cannes 2013 și în mod normal aș scrie pe larg despre fiecare, dar time is money și începe să îmi placă formatul acesta, mai concis de 3 (sau mai multe) filme în 1 postare.

A Touch of Sin (Jia Zhangke, 2013)
Poate că nu sunt cel mai mare cunoscător al lui Jia Zhangke, dar am rezonat puternic cu fiecare film de-al său pe care l-am văzut. ”A Touch of Sin” nu a făcut excepție. Această poveste în patru părți inspirată de cazuri reale în care oameni obișnuiți au răbufnit violent împotriva opresiunii se petrece în patru colțuri diferite ale Chinei și pune în evidență corupția care se întinde uniform asupra unui teritoriu imens și divers din punct de vedere cultural. Structural, ”A Touch of Sin” este destul de free-form, cele patru episoade ocupând desfășurându-se pe perioade inegale de timp, iar racordurile între ele fiind destul de laxe. Ceea ce le unește este răzvrătirea violentă care apare în concluzia fiecărei povești, fie că este vorba despre minerul care se îmbarcă într-un killing spree, de recepționera care îl elimină pe clientul abuziv al salonului de masaj unde este angajată sau de tânărul nefericit în dragoste care își curmă viața aruncându-se de pe balconul apartamentului său. Garantat, ”A Touch of Sin” nu este deloc o reclamă bună pentru China contemporană.
Rating: 4.5/5

La Vénus à la fourrure (Roman Polanski, 2013) 
În ultimii ani, cinema-ul lui Polanski a devenit din ce în ce mai „mic” și din ce în ce mai teatral. După ”Carnage”, care folosea doar patru actori într-un singur decor (un apartament), Polanski plusează (minuseaza?) cu acest ”Venus in Furs”, care are doar două personaje, un regizor (Matthieu Amalric) și o actriță aspirantă (Emmanuelle Seigner), schimbând replici într-o sală de teatru. Din punctul de vedere al regiei, nu cred că există ceva în acest film care să fie specific cinematic, în afară de traveling-ul de început și de sfârșit. În rest, cam orice idee de mise-en-scene pe care o are Polanski ar putea fi la fel de bine aplicabilă pe scenă și chiar ar putea părea mai interesantă (și asta vine din partea unuia căruia nu îi prea place teatrul). Totuși, jocul actorilor și efectele de lumini fac ca ”Venus in Furs” să fie mult mai suportabil ca film de cinema decât ”Carnage”. Iar, până la urmă, dialogurile sunt inteligente, iar schimbul radical de roluri care are loc pe parcursul celor 90 de minute poate duce la multe interpretări delicioase din punct de vedere intelectual. Genre...

Rating: 3/5

Only Lovers Left Alive (Jim Jarmusch, 2013)
În sfârșit, un film care chiar rulează în cinematografele din România. Am mai vorbit despre Jarmusch pe acest blog de mai multe ori (cel puțin aici, aici și aici), deci trebuie să recunosc că am o oarecare reverență pentru acest atât de original auteur. Iar ”Only Lovers Left Alive” are cel puțin cantitatea necesară de umor sec, referințe rafinate și personaje bizare care să îl facă, cel puțin pentru mine, o adevărată plăcere. Ceea ce nu înseamnă că nu pot să fiu și un pic critic în privința lui. Tom Hiddleston m-a deranjat cel mai tare în acest film - un actor foarte talentat, dar personajul pe care îl interpretează aici este atât de plictisit, deprimat și mizantrop încât ar putea îndepărta și cel mai binevoitor privitor. Tilda Swinton își joacă rolul de vampiriță milenară exact în registrul potrivit, dar anostul Hiddleston a trebuit contracarat de excentricitatea lui John Hurt (care îl joacă pe Christopher Marlowe!) și Mia Wasikowska (care fură o bună parte din scenele de la mijlocul proiecției). Per ansamblu, ”Only Lovers Left Alive” este foarte hipstery și satisfăcut de sine, dar eu l-am găsit mai mult decât enjoyable.
Rating: 3.5/5