Trei zile până la Crăciun (România, 2012)

Trei zile până la Crăciun

(România, 2012)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Constantin Cojocaru, Victoria Cociaș

Rating: 3/5

S-ar putea să nu știți acest lucru, dar în mai multe cinematografe din țară rulează în această perioadă un film de Radu Gabrea despre evenimentele petrecute între 22 și 25 decembrie 1989. Filmul este un semi-documentar, combinând interviuri în alb-negru cu persoane care au fost implicate în povestea spusă (dintre care highlight-ul este chiar generalul Victor Atanasie Stănculescu, actualmente coleg de penitenciar cu Adrian Năstase) cu reconstituiri regizate în care Constantin Cojocaru și Victoria Cociaș îi joacă pe soții Ceaușescu, de la fuga cu elicopterul până la sala de judecată. Gabrea pare să fie, însă, mai puțin ce s-a interesat de ce s-a întâmplat cu soții Ceaușescu în acele trei zile pe care le-au petrecut jalnic într-o garnizoană militară la Târgoviște decât de a ridica o întrebare pe care am mai auzit-o deja: de ce au trebuit să moară aproape o mie de oameni în acele zile în care dictatorii erau lipsiți de putere? Din ordinul cui și pentru ce...?

Dacă soții Ceaușescu sunt priviți cu ceva mai multă simpatie decât ne-am aștepta și nu sunt atât de lași pe cât sunt senili și bolnavi (se amintește diabetul secret al lui Nea Nicu), acest lucru se datorează probabil faptului că - în viziunea lui Gabrea - în loc să fie pedepsiți pentru adevăratele lor crime au fost mai degrabă executați pe post de țapi ispășitori, pentru ca noul regim care se instala să își revendice legitimitatea. Cred că nimeni nu știe care este adevărul despre aceste trei zile. Dar tocmai de aceea trebuie să continuăm să vorbim despre ele și să le readucem în discuție, chiar dacă doar „în sezon”. Iar în ceea ce privește filmul lui Gabrea, eu personal aș fi preferat un documentar de auteur ceva mai tradițional, dar apreciez stilul realist, lipsit de înflorituri vizuale, care imită imaginile pe care le cunoaștem atât de bine din timpul revoluției.

Further reading:

• Despre cele mai recente lungmetraje ale lui Radu Gabrea, tot despre trecutul nostru recent și zbuciumat: Călătoria lui Gruber și Mănuși roșii.

• Despre Nea Nicu, să nu uităm că Andrei Ujică a semnat opera definitivă: Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu.

RO 2010 - Partea a 13-a: Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu

Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu

(România, 2010)

Regia și scenariul: Andrei Ujică

Rating: 4/5

Aproximativ 25 de ani de carieră politică în 3 ore de film compilat integral din imagini de arhivă, fără niciun fel de comentariu din off și fără subtitrări sau orice alt fel de precizări scrise care nu apăreau în original pe materialul de arhivă. Dincolo de imposibilitatea de a clasa filmul (e documentar? nu e?... ca o mențiune, nota de 4/5 e absolut fără nicio relevanță), acesta mai ridică problema subiectivității interpretării sale, pentru că fiecare îl vede cu propriile sale prejudecăți, cu propriile sale opinii politice și cu propriile sale amintiri.

Personal, nu mă fascinează personajul Nicolae Ceaușescu. Dar m-a fascinat un film care a menținut un pacing dramatic și chiar suspans pe parcursul a trei ore de istorie pe care o cunoșteam, cu un personaj care nu prezintă absolut nicio evoluție. Nu există progres psihologic, îndeplinirea unor idealuri, nici măcar revenirea asupra sau constatarea greșelilor vieții în momentele de final. Doar o limbă de lemn și o gândire pe măsură. În tot filmul există doar un singur moment în care Nea Nicu arată ca un lider, acela în care condamnă, „în uralele mulțimii”, intrarea armatei sovietice în Cehoslovacia. Dar următoarele sale discursuri (în special în fața liderilor străini) arată ca o groaznică parodie a celui de dinainte, iar Ceaușescu se afundă în ridicol pe măsură ce gesturile sale devin mai ample și mai nervoase, iar cuvintele sale evocă la nesfârșit miticul „materialism dialectic și istoric marxist-leninist”.

Fascinant nu este personajul Nicolae Ceaușescu, ci personajul mai degrabă absent al acestui film, despre care ne sunt sugerate multe: acea foarte originală democrație românească (pe care dictatorașul o laudă într-un discurs), întreținută de aparatul de stat și de partid care genera acest infailibil cult al personalității, dar și de diverșii lideri străini care îi strâng mâna lui Nea Nicu și îi laudă realizările, parcă întrecându-se unul pe altul să-i facă o primire mai fastuoasă: Carter îl numește „un mare lider de stat”, coreenii de nord au pregătit o uriașă coregrafie pe un stadion în cinstea lui, iar regina în plimbă prin Londra cu caleașca... Între documentar, eseu cinematografic și „film artistic de montaj”, ”Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” este și un film de groază. Cu cât Ujică se abține mai mult de la explicații și de la un montaj senzaționalist, cu cât filmul este mai rece, cu atât devine mai frapant.