Evrei de vânzare (România, 2012)

Evrei de vânzare

(România, 2012)

Regia: Radu Gabrea

Scenariul: Radu Gabrea, Magdalena Schubert

Rating: 4/5

„Petrolul, evreii şi germanii trebuie să devină mărfuri prioritare la export pe valută forte!”

Nicolae Ceaușescu

Numai luna trecută rula în cinematografe, în premieră națională, un documentar (de fapt, docu-dramă) semnat Radu Gabrea - „Trei zile până la Crăciun”, despre ultimele 72 de ore din viața cuplului Ceaușescu. Nici nu a început bine 2013, că Gabrea a reapărut pe ecrane (ceva mai discret, e drept) cu un nou film, tot documentar, de data aceasta spunând o poveste prea puțin cunoscută, cea a vânzării a mii (zeci, poate chiar sute de mii) de evrei de către statul român către Israel și țări din Occident în timpul regimului comunist, la schimb cu bani, utilaje petroliere, investiții, contracte și statul de țară privilegiată.

În ultimii câțiva ani, Radu Gabrea și-a asumat rolul de a „deconspira” istoria recentă a României, abordând subiecte aparent diferite (pogromul de la Iași, persecuția sașilor din Transilvania, Revoluția etc.), însă de fapt spunând diferite fațete ale aceleași povești: istoria „marginalilor” de la periferia regimurilor totalitare care s-au succedat de la sfârșitul anilor '30 până la căderea comunismului. Filmul de față continuă în aceeași direcție. Folosindu-se de un număr relativ mic de povestitori (istorici și martori ai evenimentelor), Gabrea trasează în doar 75 de minute o istorie care s-a întins pe aproape o jumătate de secol, apelând ori de câte ori este posibil la imagini de arhivă, documente din arhivele serviciilor secrete, stenograme din ședințe ale birourilor de Partid sau scrisori ale celor vânduți/cumpărați. Cu „Evrei de vânzare”, Gabrea bifează încă un capitol rușinos din istoria țării noastre. Mie mi-a plăcut destul de mult și, chiar dacă probabil este un film care s-ar simți mai bine la TV decât pe un ecran de cinema, m-a ținut interesat de la un capăt la celălalt, chiar dacă știam o parte din povestea pe care o spune. 

Trei zile până la Crăciun (România, 2012)

Trei zile până la Crăciun

(România, 2012)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Constantin Cojocaru, Victoria Cociaș

Rating: 3/5

S-ar putea să nu știți acest lucru, dar în mai multe cinematografe din țară rulează în această perioadă un film de Radu Gabrea despre evenimentele petrecute între 22 și 25 decembrie 1989. Filmul este un semi-documentar, combinând interviuri în alb-negru cu persoane care au fost implicate în povestea spusă (dintre care highlight-ul este chiar generalul Victor Atanasie Stănculescu, actualmente coleg de penitenciar cu Adrian Năstase) cu reconstituiri regizate în care Constantin Cojocaru și Victoria Cociaș îi joacă pe soții Ceaușescu, de la fuga cu elicopterul până la sala de judecată. Gabrea pare să fie, însă, mai puțin ce s-a interesat de ce s-a întâmplat cu soții Ceaușescu în acele trei zile pe care le-au petrecut jalnic într-o garnizoană militară la Târgoviște decât de a ridica o întrebare pe care am mai auzit-o deja: de ce au trebuit să moară aproape o mie de oameni în acele zile în care dictatorii erau lipsiți de putere? Din ordinul cui și pentru ce...?

Dacă soții Ceaușescu sunt priviți cu ceva mai multă simpatie decât ne-am aștepta și nu sunt atât de lași pe cât sunt senili și bolnavi (se amintește diabetul secret al lui Nea Nicu), acest lucru se datorează probabil faptului că - în viziunea lui Gabrea - în loc să fie pedepsiți pentru adevăratele lor crime au fost mai degrabă executați pe post de țapi ispășitori, pentru ca noul regim care se instala să își revendice legitimitatea. Cred că nimeni nu știe care este adevărul despre aceste trei zile. Dar tocmai de aceea trebuie să continuăm să vorbim despre ele și să le readucem în discuție, chiar dacă doar „în sezon”. Iar în ceea ce privește filmul lui Gabrea, eu personal aș fi preferat un documentar de auteur ceva mai tradițional, dar apreciez stilul realist, lipsit de înflorituri vizuale, care imită imaginile pe care le cunoaștem atât de bine din timpul revoluției.

Further reading:

• Despre cele mai recente lungmetraje ale lui Radu Gabrea, tot despre trecutul nostru recent și zbuciumat: Călătoria lui Gruber și Mănuși roșii.

• Despre Nea Nicu, să nu uităm că Andrei Ujică a semnat opera definitivă: Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu.

RO 2011 - Partea a 4-a: Mănuși roșii

Mănuși roșii

(România, 2010)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Alexandru Mihăescu, Andi Vasluianu, Marcel Iureș, Udo Schenk

Rating: 2.5/5

„Mănuși roșii” reprezintă perseverența lui Radu Gabrea în a examina trecutul recent al poporului român și a forțelor care au generat răsturnarea completă a raporturilor etnice și sociale în spațiul mioritic. Totodată, este a doua adaptare a regizorului după un roman de Eginald Schlattner, după „Cocoșul decapitat”, căruia „Mănuși roșii” îi este, de fapt, o continuarea. În 1957, brașoveanul sas Felix Goldschmidt este student la Cluj, unde se află și în tratament la Clinica de Psihiatrie pentru anxietate. Într-o zi, fără să i se ofere vreun motiv, este arestat de Securitate, închis într-o temniță mizeră și anchetat la greu.

Filmul este povestit în flashback-uri. Eliberat după doi ani, Felix își reamintește viața din celulă. În celulă, își reamintește vremurile pașnice când îl citea pasionat pe Marx și vorbea despre idealurile socialiste. Pe măsură ce înaintăm, începe să își amintească și de prietenii săi „reacționari, spioni, imperialiști”, pe care ajunge să îi toarne anchetatorilor. „Mănuși roșii” este povestea unui om înfrânt de sistem și de propriile slăbiciuni. Este și povestea populației săsești din Transilvania, persecutată în primii ani ai noului regim, apoi lăsată să părăsească țara (pe bani, evident).

Din păcate, filmul nu este foarte convingător. Secvențele din celulă, alături de Andi Vasluianu și (pentru o scurtă perioadă) Marcel Iureș, sunt cele mai reușite. Este regretabil, însă, că toate celelalte secvențe sunt filmate de ca și cum am fi tot într-o temniță, în cadre strânse, filmate în decoruri de studio mult mai puțin convingătoare decât celula de închisoare (care și aceasta este un pic cam încăpătoare). Îmi plac, în general, filmele lui Radu Gabrea și le consider importante. Se știe folosi de actori și de camera de filmat atunci când este nevoie. Dar ceea ce îmi pare evident la „Mănuși roșii” este evitarea de a merge până la capăt, ceea ce se traduce printr-o incoerență narativă și pedanteria cu care mesajul ne este livrat.

Călătoria lui Gruber (România/Ungaria, 2009)

Călătoria lui Gruber

(România, 2009)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Florin Piersic jr., Claudiu Bleonț, Marcel Iureș, Udo Schenk

Rating: 3/5

În 1941, jurnalistul italian Curzio Malaparte (Piersic jr.) vine în România și intenționează, apoi, să urmeze trupele naziste pe frontul de este, în Rusia. Înainte de plecarea sa, i se declanșează o alergie, care se agravează pe parcursul drumului cu trenului de la București la Iași. Singura lui speranță de însănătoșire și de a pleca la timp pe front este un doctor din Iași, alergologul Gruber, care însă nu este de găsit.

Cel mai fascinant lucru despre „Călătoria lui Gruber” este că scenariul este scris de Răzvan Rădulescu (vezi „Felicia, înainte de toate”) și Alexandru Baciu. Aceștia doi au colaborat împreună la scenariile pentru ultimele trei filme ale lui Radu Muntean, „Hârtia va fi albastră”, „Boogie” și „Marți, după Crăciun”, filme de factură foarte diferită. Mâna lui Rădulescu pare să se simtă în momentele în care Malaparte are de-a face cu birocrația statului român, cu plimbări de la armată la poliție pentru a afla informații despre Gruber și de a face rost de adeverințe și ordine în scris, toate puse în contrast cu organizarea eficentă a armatei germane. Radu Gabrea regizează destul de plat acest film, singurele momente de inspirație fiind câteva cadre lungi, pan-uri la înălțime deasupra personajelor, momente în care camera reușește să se strecoare pe uși înguste sau între două vagoane de tren. Distribuția este uniform la înălțime, Florin Piersic jr. ducând greul (și o face destul de bine), Udo Schenk și Claudiu Bleonț perfect aleși în rolurile celor doi colonei (unul neamț, unul român) și Marcel Iureș furând filmul la final, apărând în sfârșit în rolul doctorului Gruber, întors din călătoria sa misterioasă.

Șpilul cu „Călătoria lui Gruber” este că acțiunea se petrece imediat după pogromul de la Iași din 1941, când, într-o perioadă de câteva zile, câteva mii de evrei au fost deportați și/sau uciși. Gruber, însuși, este evreu, iar Malaparte petrece mult timp căutându-l pe tatăl acestuia, care a fost pus pe tren și a murit în timpul transportului, jurnalistul descoperind într-o scenă-cheie (dar prost tratată de realizator) trenul cu deportați și groapa cu cei morți în timpul transportului. La final, nu se explică de ce Gruber nu a fost deportat și el (se sugerează că a fost să-și identifice tatăl), dar finalul nu îi lasă nici acestuia prea multe speranțe. Curzio Malaparte avea să scrie, după război, romanul ”Kaputt”, în care relata și evenimentele de la Iași din 1941.