Comedy Cluj 2011: Defendor & Adalbert

Defendor (Peter Stebbings, 2009), filmul care a deschis oficial festivalul de anul acesta, este un indie canadian, cu Woody Harrelson în rolul unui inadaptat social, care se îmbracă în super-erou și atacă diverși interlopi și polițiști corupți, în căutarea arch-nemesis-ului său, Captain Industry. După ”Defendor” au apărut și alte filme pe aceeași temă, inclusiv ”Kick-Ass” (bazat pe un comic, dar totuși) și, mai recent, ”Super”, dar în timp ce acestea mizează pe acțiune și pe estetica de benzi desenate, ”Defendor” e un film foarte bine ancorat în realitate, spre deosebire de eroul său. Comedie neagră, aluzii la clișeele filmelor cu super-eroi, elemente de thriller și dramă televizuală se contopesc într-un produs final care mi-a plăcut filmul mai mult decât mă așteptam. Dar filmul nu ar fi fost nimic fără interpretarea lui Harrelson, care face un personaj foarte ușor de simpatizat, un fel de Forrest Gump justițiar, nu foarte inteligent, dar hotărât să schimbe lumea prin forțele proprii. 

Visul lui Adalbert este singurul film românesc din competiția festivalului (și, cred, singurul film românesc care a fost în competiție la Comedy Cluj). Regizat de Gabriel Achim, filmul stă de fapt pe umerii lui Gabriel Spahiu, care interpretează un angajat al Biroului de Protecția Muncii al unei uzine din Prahova, în anul 1986, a cărui sarcini par să fie realizarea de reconstituiri și documente video. Cu ocazia sărbătoririi a 65 de ani de la înființarea Partidului Comunist, el pregătește și un film mai experimental, intitulat ”Visul lui Adalbert”, tot pe tema siguranței la locul de muncă. Filmul este încă unul dintre acelea care își bate joc de comuniști și ultimul act al filmului este plin de discursuri în bine-cunoscuta limbă de lemn a vechiului regim. Filmul se revendică de la ”Reconstituirea” lui Pintilie și chiar face trimitere aproape directă, dar ”Reconstituirea” nu este filmul cu care să te compari și cred că ”Visul...” pierde mult prin simpla comparație. Singurul punct de interes pe care îl oferă filmul este faptul că este filmat, în marea sa parte, în Super VHS și la un aspect ratio de 1.33, un format care se potrivește cu perioada pe care filmul o evocă și cu pasiunea personajului pentru filme pe casete video. Singurele scene filmate în alt format sunt cele din filmele produse pentru uzină, filmate în Super8 și, posibil, o scenă în care este povestită o întâmplare cu o vulpe, care pare un pic mai HD decât restul filmului. ”Visul lui Adalbert” este un film inegal, dar onest, cu o doză substanțială de umor negru și minimalism tipic pentru filmele românești din ultima vreme, dar care nu depășește nivelul unui film experimental, „de școală”.