Trolljegeren AKA Troll Hunter (Norvegia, 2010)

Trolljegeren AKA Troll Hunter 

(Norvegia, 2010)

Regia: André Øvredal

Cu: Otto Jespersen, Glenn Erland Tosterud, Johanna Mørck

Rating: 3/5

”Troll Hunter” începe aproape identic cu The Blair Witch Project: trei studenți (o fată ți doi băieți) pornesc să facă un documentar/reportaj despre o serie de urși uciși în condiții misterioase. Încep să urmărească un anume vânător retras, pe nume Hans, care pare să știe ce se întâmplă. Și, într-adevăr, Hans se dovedește a fi singurul vânător de troli, a căror existență este ascunsă de autorități, adevărații responsabili pentru o groază de evenimente stranii din ultima vreme. Inițial, Hans este reticent în a fi filmat, dar cedează foarte repede și chiar îi încurajează pe cei trei să-i filmeze aventurile, dorindu-și să expună o dată pentru totdeauna adevărul. 

În centrul filmului stă interpretarea lui Otto Jespersen, comic și actor norvegian, personaj controversat la el acasă, dar care aici face un portret foarte exact al unui angajat guvernamental overworked and underpaid, frustrat de derularea muncii sale foarte importante într-un complet anonimat. Dintre cei trei studenți, doar doi apar destul de des în fața camerei (al treilea fiind cameramanul). Interpretările lor sunt secundare celei ale lui Jespersen, dar sunt credibili ca cineaști amatori, dar poate un pic prea deciși în a-l urmări pe Hans în situații care le pun viața în pericol.

Sincer să fiu, consider că filmul eșuează din mai multe puncte de vedere. Ca fals documentar (found footage) nu aduce nimic nou și are mult prea multe cadre aleatorii, care vor să transmită ideea de material brut, sacrificând narațiunea și pacing-ul. Ca film cu monștri, nu e deloc ”scary”, iar creaturile în sine par mai degrabă desprinse din desene animate (deși imaginile din final, cu un trol uriaș în mijlocul unei pustietăți înzăpezite îți taie răsuflarea). Totuși, poanta care închide filmul (care include un „cameo” interesant), revelează un alt sens filmului. Cu ce rămâi după ”Troll Hunter”, dacă te uiți un pic mai în profunzime, este un portret destul de amănunțit al atitudinilor norvegienilor față de autorități, politică în general, religie (doar 30% dintre norvegieni cred în vreun Dumnezeu, iar trolii simt mirosul de creștin), mediu înconjurător etc. Iar acestea sunt transmise fără prea multe explicații, fără exces de inside jokes înțelese doar de scandinavi și evitând capcana post-modernismului.