Wednesday, February 20, 2013

Flight (SUA, 2012)

Flight
(SUA, 2012)


Regia: Robert Zemeckis
Cu: Denzel Washington, Don Cheadle, Kelly Reilly, Bruce Greenwood, John Goodman

Rating: 3/5

După o decadă întreagă în care a eșuat în lumea filmelor motion capture (în care s-a remarcat drept cel mai puțin inspirat pionier al genului), Robert Zemeckis revine la filmele cu actori în carne și oase, cu această poveste despre un pilot alcoolic, chain-smoking și drogat care evită ca prin miracol o tragedie aviatică. În aftermath-ul momentului său eroic, Whip Whitaker trebuie să își reconsidere întreaga viața, pe măsură ce dependențele sale devin din ce în ce mai greu de controlat, iar justiția începe să îi bată la ușă.


Problema principală cu ”Flight” că, odată trecută secvența extraordinară a prăbușirii avionului, filmul nu prea are unde să se ducă, decât să se înscrie în niște coordonate destul de safe și  previzibile. Și, cum este cazul la Zemeckis, adeseori povestea ajunge să fie spusă de soundtrack și nu de camera de filmat. La fel ca și în ”Forrest Gump”, câteodată unele dintre alegerile muzicale (toate cântece excepționale, de altfel) sunt mult prea evidente. De exemplu, priza finală de heroină a personajului interpretat de Kelly Reilly este acompaniat de „imnul heroinoman” Under the Bridge al celor de la Red Hot Chili Peppers, în timp ce ambele intrări în scenă ale lui John Goodman sunt anunțate de Sympathy for the Devil.


Pe de o parte, filmul prezintă cam toate comportamentele deviante care se încadrează în categoria R-rated, pe de cealaltă parte este infuzat de un straniu și nelalolcul lui ton moralizator (pseudo)creștin, care acompaniază traiectoria auto-destructivă a lui Whip și justifică deznodământul ușor forțat. Până la urmă, ”Flight” este salvat de interpretarea lui Washington, care se abandonează complet adicțiilor personajului său. Într-un Hollywood în care drogurile și violența sunt mai ușor acceptate decât fumatul, Denzel termină pachet după pachet, iar interpretarea sa este complet dedicată exceselor prin care personajul său își justifică existența.


1 comment:

Stefan Carpanu said...

Finalul moralizator m-a durut. Pe de alta parte, maniera in care este tratat cazul "exceptional" (in ambele sensuri) a fost aproape fascinant - probabil de asta a si durut finalul.