Lore (Germania/Australia/UK, 2012)

Lore

(Germania/Australia/UK, 2012)

Regia: Cate Shortland

Cu: Saskia Rosendahl, Nele Trebs, Ursina Lardi

Rating: 3/5

Săptămâna trecută scriam despre ”Byzantium”, cel mai recent film al lui Neil Jordan, și menționam în trecere cel mai reușit film al său (după părerea mea), ”The Company of Wolves”, o reimaginare a poveștii Scufiței Roșii. Ei bine, nu a trecut prea multă vreme până când să apară un alt film care să mă facă să mă gândesc la povestea fraților Grimm, unul care de data aceasta debutează chiar în tărâmul care a dat naștere folclorului și imaginarului popularizat de aceștia - Munții Pădurea Neagră. Încă din titlu suntem invitați la o interpretare mitică a poveștii pe care urmează să o urmărim (Lore - numele personajului principal, dar și, în engleză, folclor, înțelepciune tradițională). Lore este un altfel de Scufița Roșie. Noi o cunoaște ca adolescentă naivă, în 1945. Părinții ei naziști sunt arestați, iar ea trebuie să își conducă cei patru frați și surori mai mici până la casa bunicii, care locuiește undeva departe, în Nord. Pe drum apare și „lupul”, în haine de oaie, evident.

Interesant cum o regizoare australiană s-a „rătăcit” tocmai într-o astfel de lume. M-a dus cu gândul la ”Katalin Varga”, filmul făcut de Peter Strickland în Transilvania, la fel de atmosferic, la fel de fascinat de un spațiu sălbatic, propice poveștilor. În cazul lui Shortland, trebuie să recunosc că nu sunt sigur ce a vrut să facă din acest film. Pe de o parte, se încearcă o radiografie a poporului german imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, încă fascinați de fantasma Fuhrer-ului, convinsă că „victoria finală” este aproape și că istoria îi va îndreptăți. Dar nu e nimic mai profund de atât și cu siguranță scenariul se rezumă la observații - nu dezvoltă personaje interesante precum bătrâna dementă al cărei soț s-a sinucis sau tânărul care umblă cu actele unui evreu mort. Pe de altă parte, avem - așa cum se obișnuiește - trezirea sexuală a fetei. Iar în acest din urmă caz, încercările lui Shortland cam eșuează, de ca și cum nu ar ști să pună așa ceva pe ecran. Să reținem, totuși, ultimele două scene ale filmului, prima în care Lore se răzvrătește împotriva rigidității generației anterioare și a doua în care își distruge figurinele de porțelan, semnalând sfârșitul inocenței.

Abundă, pe parcursul celor 110 minute ale filmului, imagini cu peisaje, vegetație unduindu-se în vânt, melci târându-se prin iarbă și alte viețuitoare minuscule. Alături de coloana sonoră bogată, dar lirică, aceste imagini construiesc atmosfera unică a filmului, dar îl și împovărează și, în mod straniu, împiedică dezvoltarea unor scene care ar fi putut avea mai mult impact. La cum ne este prezentat filmul, se puteau tăia lejer 30 de minute din el și să nu se piardă nimic din scenariu. Acesta nu este neapărat un lucru rău, dar în cazul lui ”Lore” am simțit că lipsește ceva. Poate un personaj mai bine conturat, poate o perspectivă mai clară din partea regizoarei. Trebuie menționat că filmul este o ecranizare și că cel puțin mie (care nu am citit cartea) mi s-a părut că ceva s-a pierdut în momentul adaptării.