Nobody's Daughter Haewon (Coreea de Sud, 2013)

Nugu-ui ttal-do anin

(Coreea de Sud, 2013)

Regia: Hong Sang-soo

Cu: Jeong Eun-Chae, Seon-gyun Lee, Joon-sang Yoo, Jane Birkin

Rating: 4/5

A venit vremea să primim iar vizita lui Hong Sang-soo, acest Woody Allen coreean (face cel puțin un film pe an de ceva vreme bună, repunând în scenă teme și secvențe similare). În ultimul său film, ”In Another Country”, Isabelle Huppert vizita o stațiune litorală coreeană în pielea a trei femei diferite. Secvența de deschidere a lui ”Nobody's Daughter Haewon” ne aduce aminte de filmul precedent: protagonista noastră de 20 de ani întâlnește o actriță celebră (Jane Birkin în cameo) și schimbă cu ea câteva cuvinte într-o engleză ușor chinuită. Haewon studiază actoria, iar străina o încurajează și îi laudă frumusețea. Chiar dacă Birkin nu mai apare și nu mai este menționată, acest moment este unul dintre principalele catalizatoare a „crizei” prin care va trece tânăra Haewon, undeva de la mijlocul filmului până spre sfârșit. Al doilea moment este despărțirea de mama ei, care pleacă pentru a se stabili în Canada. Iar primul act este completat de dezvăluirea existenței unei relații secrete între Haewon și un profesor de-al ei (care este și regizor de film) și o stânjenitoare petrecere alături de colegi de facultate.

Cei doi se despart, iar partea a doua a filmului este dominată de trei întâlniri. Prima cu un alt profesor, tot coreean, dar stabilit în SUA, decorat de președinte și prieten cu Martin Scorsese, care o invită pe Haewon la o cafea în ultima sa zi pe tărâmul natal. Ulterior, Haewon revizitează parcul în care s-a despărțit de regizorul Lee alături de o prietenă care este de șapte ani într-o relație cu un bărbat căsătorit. Iar la final, Lee reapare, obligând-o pe Haewon să ia o decizie cu privință la viitorul lor. Este evident că filmul are o structură „în oglindă” și că evenimentele din a doua parte sunt direct legate de dilemele pe care le are protagonista noastră în acel moment. Filmul se termină cu o supriză-glumiță pe care nu o să o dezvălui, dar care explică câteva dintre momentele mai bizare din această a doua parte, precum taxi-ul chemat telepatic de profesorul „american” sau situația similară, doar că mult mai avansată, în care se află prietene lui Haewon.

Hong Sang-soo își construiește filmul din planuri-secvență, insistând asupra timpului necesar fiecărei acțiuni, oricât de stânjenitoare ar fi aceasta pentru personajele principale. Structura „în oglindă” a filmului se remarcă și la nivelul cadrelor individuale, spectatorul atent putând observa multe repetiții ale unor acțiuni, revizitarea acelorași locații, dar niciodată mai mult de două ori și aproape în aceeași ordine (aproape că m-aș încumeta la o a doua vizionare, side-by-side, a celor două părți ale filmului). Ce este însă interesant la regizorul coreean (și se remarcă și în filmele sale anterioare) este cât de dezolante poate să facă să arată spațiile în care se întâmplă povestea. Străzile sunt aproape neumblate de alți trecători, parcurile sunt pustii, vremea este tomnatică, înnorată, cețoasă. Lui Hong Sang-soo îi place să își scoată în evidență actorii (care poartă întotdeauna tușe de culoare puternice), pe un fundal aproape monocrom. 

”Nobody's Daughter Haewon” este un superb studiu de personaj și propune o actriță foarte talentată, Jeong Eun-Chae. La rândul său, Hong Sang-soo își conservă și își îmbogățește stilul vizual. Prezentat în competiție la Berlin anul acesta, a fost probabil unul dintre cele mai bune filme de acolo (mai bun cu siguranță decât trei dintre filmele - bune! - premiate pe care le-am văzut: Gloria, Poziția copilului și Prince Avalanche). S-ar putea să fie unul dintre cele mai bune filme ale anului. Din păcate însă, la noi nu îl va distribui nimeni și nu va perturba ecranele cinematografelor din România.