La migliore offerta (Italia, 2013)

La migliore offerta

(Italia, 2013)

Regia: Giuseppe Tornatore

Cu: Geoffrey Rush, Sylvia Hoeks, Jim Sturgess, David Sutherland

Rating: 2.5/5

Este departe de mine gândul de a-l considera pe Tornatore „expirat”, dar trebuie să recunosc cî nu am fost niciodată prea impresionat de opera sa. Mai mult, principalul motiv pentru care m-am gândit că nu ar fi rău să văd acest ultim film al său a fost faptul că muzica filmului este scrisă de Ennio Morricone. Din aceste motive, vestea relativ bună este că imaginile filmului au reușit să-mi distragă atenția de la coloana sonoră, care este mult mai discretă decât filmele precedente ale lui Tornatore (mai ales foarte lacrimogenul „Nuovo Cinema Paradiso”) m-ar fi lăsat să aștept.

„La migliore offerta” începe bine și se menține mult desupra liniei de plutire pentru cel puțin o jumătate din timpul de proiecție. Virgil Oldman (Rush) este un dealer de artă foarte respectat, care locuiește singur și evită pe cât posibil contactul cu alți oameni (iar, în cazul femeilor, le evită chiar și privirile). Alături de un vechi prieten (Donald Sutherland), măsluiește unele dintre licitațiile pe care le conduce, pentru a intra în posesia unor tablouri foarte valoroase (toate portrete feminine), pe care le ține ascunse de ochii lumii, într-o încăpere secretă a apartamentului său. Liniștea asumată a existenței sale este ruptă odată ce este angajat ca evaluator de Claire Ibbetson, o tânără moștenitoare, care suferă de agorafobie și nu părăsește locuința părinților săi recent decedați. Nici măcar lui Virgil - față de care se atașează destul de repede - nu îi este permis (inițial) să o vadă la față, adresându-i-se doar dintr-o cameră ascunsă în pereții vilei care urmează a fi golită de obiectele de valoare. Cele mai bune secvențe ale filmului, de o stranie teatralitate, dar în același timp foarte intense, sunt cele în care Geoffrey Rush face un adevărat one-man-show, răstindu-se la peretele pictat în spatele căruia se ascunde misterioasa femeie, sau ascunzându-se la rândul său în spatele unei statui pentru a o spiona pe aceasta când ea se crede singură în casă. 

Totul se scufundă, din păcate, odată ce relația dintre Virgil și Claire devine focus-ul principal al acțiunii. Scenele dintre cei doi - care se cunosc până la urmă față-în-față - sunt destul de repetitive (certuri din nimicuri urmate de împăcări plângăcioase), tratate adeseori destul de stângaci (mai ales probele de rochii și machiaj sunt niște secvențe foarte neinspirate). Pe măsură ce cei doi petrec mai mult timp împreună, devine din ce în ce mai evident că filmul se va îndrepta spre deznodământul pe care îl poate ghici orice spectator cât de cât atent încă din primele 5 minute. Din păcate, problema este că, în „vâltoarea dragostei”, personajul lui Rush își pierde toată consistența. Penibilul îndrăgostit din ultimul act nu mai are nimic din tipicarul mizantrop, germofob, potențial pervers și voyeur de la început. Iar uriașa metaforă de la centrul filmului - atât Claire cât și picturile adorate ale lui Virgil „locuiesc” în camere secrete - își pierde sensul. Și la ce bun mai este atunci automatonul pe care personajul lui Jim Sturgess îl reconstruiește, decât să reprezinte perfecțiunea complotului care este îndreptat împotriva personajului principal? Pentru că nu face decât să scoată la iveale uriașele plot-hole-uri și imposibilitatea ducerii la bun sfârșit a unui asemenea plan.

Sigur, acum, aș putea fi acuzat de ipocrizie sau ignoranță, pentru că nu sesizez posibilele trucuri hitchcock-iene pe care Tornatore le pune în mișcare. Ei bine, „La migliore offerta” nu este mai aproape de Hitchcock decât este de un giallo banal (ambele rute ar fi fost preferabile, în cazul dat). Filmul este construit pe șablonul lui ”Vertigo”, complet cu secvențe à la Pygmalion, dar doar până la un anumit punct. Acolo unde Hitch ne surprinde și își întoarce armele psihologice și asupra personajul feminin - manipulatoare, manipulată și victimă în același timp - Tornatore lâncezește în depresia lipsită de sens a personajului lui Geoffrey Rush. De ce ar mai trebui să ne intereseze ce s-a întâmplat cu Claire sau care sunt motivațiile sale pentru ce a făcut? Fuck that! ne spune Tornatore și face din ceea ce ar fi putut fi personajul central al dramei sale un simplu obiect, un punct focal pentru privirea masculină a interpretului rolului „principal”. „La migliore offerta” este frumos filmat, dar este inconsistent, derivative și superficial.