Frances Ha (SUA, 2012)

Frances Ha

(SUA, 2013)

Regia: Noah Baumbach

Cu: Greta Gerwig, Mickey Sumner, Adam Driver

Rating: 4/5

Frances (Gerwig) are 27 de ani. Este dansatoare (sau ar vrea să fie) și locuiește în New York într-un apartament pe care îl împarte cu prietena ei, Sophie. Dar aceasta se mută cu o altă colegă (într-un cartier mai convenabil), iar Frances, care nu câștigă prea mulți bani, trebuie să-și găsească o altă casă. Urmează o serie de coabitări, cu diferiți prieteni sau cunoștințe, dar și o umilitoare întoarcere la colegiul pe care l-a absolvit acum deja prea mulți ani. Încet-încet, Frances își dă seamă că trebuie să-și pună viața în ordine. Însă norocul nu pare să fie de partea ei.

”Frances Ha” este probabil cel mai puțin personal film regizat de Noah Baumbach (The Squid and the Whale, Greenberg), care a co-scris scenariul alături de Greta Gerwig. Filmul își găsește tonul tocmai din îmbinarea caracterelor celor doi (sau, mai degrabă, a modului în care sunt percepuți) - Baumbach, ușor cinic și pesimist, dar gata oricând să scape o trimitere cinematografică care pare obscură pentru publicul american și Gerwig, amuzantă, happy-go-lucky, cu simțul improvizației. Eroina noastră este, pe de o parte, perfect conștientă de gravitatea situației în care se găsește, dar alege să meargă mai departe cu optimism, cu zâmbetul pe față, întotdeauna cât de poate de politicoasă cu ceilalți și nu ezită să ia decizii prostești, pripite (precum excursia de două zile la Paris, ratată de vreme, jet-lag și ratarea întâlnirii care ar fi fost scopul întregii afaceri). Între timp, evenimentele nefericite se succed în cascadă, pe modelul ”A Serious Man”, iar numai miracolul scenaristic salvează, în final, personajul. Totuși, în această privință, trebuie să remarcăm că nu apare un Făt-Frumos care să salveze ziua și să-i ofere lui Frances stabilitatea financiară și sentimentală. Mai mult, la sfârșit ea nu este într-o situație deloc apropiată de idealul amoros pe care îl mărturisește, pe jumătate turmentată, într-una dintre scenele cele mai percutante ale filmului.

Baumbach filmează în alb-negru, ceea ce ne duce imediat cu gândul la Noul Val Francez, la ”Manhattan”-ul lui Woody Allen sau la ”Stranger than Fiction” al lui Jarmusch, dar și la o întreagă panoplie de filme independente new-yorkeze făcute în ultimii 30 de ani care încearcă să capteze, în grain-ul imaginii, un sentiment instant de nostalgie. Dacă ar fi să judecăm doar după cum arată, ”Frances Ha” riscă să intre în acea categorie de „filme cu și despre hipsteri”. Însă, chiar dacă sunt ceva hipsterisme în filmul ăsta, Frances însăși este o ființă autentică, tridimensională, ale cărei trăiri sunt aproape palpabile. Ea ne poate face să râdem, să o încurajăm în momentele mai dificile, să o criticăm atunci când face tâmpenii sau să ne dorim să fugim dansând alături de ea pe stradă. M-am bucurat că, în interiorul unui film care arată destul de sobru și al cărui regizor își impune uneori o distanțare față de spectator, am regăsit un personaj care emană atâta energie încât cuprinde tot ce este în jurul său, indiferent câte de mărunte îi sunt destinul și semnificația pentru cei din jur. În plus, ”Frances Ha” are umor, poate mai mult decât am lăsat să se înțeleagă în rândurile de mai sus. Vă recomand să îl căutați pe unde aveți ocazia, pentru că s-ar putea să dureze până să îl aducă cineva într-o sală din România.