Micro Reviews (2)

The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson, 2014)
Admir noua ambiție a lui Wes Anderson de a face desene animate cu actori în carne și oase. Evident, experiența ”The Fantastic Mr. Fox” a fost mai mult decât o incursiune în lumea animației, iar impactul acelui film reverberează în continuare în opera lui Anderson. ”The Grand Budapest Hotel” este o aventură frenetică, un caper nebun care reunește câteva duzini dintre cei mai mari actori ai momentului cu somptuoase decoruri miniaturale și clin d'oeil-uri către Lubitsch, Hitchcock și mulți alții. Anderson aliniază fiecare cadru stilului său din ce în ce mai lucrat, dar lui i se opune o forță dominatoare aproape egală - Ralph Fiennes, într-unul dintre cele mai bune roluri ale sale, M. Gustave, concierge demodat al unui hotel care își trăiește ultimele zile de glorie. Sufletul acestui film (greu de găsit dincolo de înfloriturile de stil) este relația dintre M. Gustave și tânărul său protejat, Zero, interpretat în anii tinereții de Tony Revolori. Iar ultimele 20 de minute sunt neașteptat de melancolice, privind nostalgic înspre prima jumătate a secolului al XX-lea și aproape reușind să integreze marile evenimente care au marcat mijlocul secolului în această stranie poveste despre un hotel din Alpi care arată ca un tort rozaliu. 
Rating: 4/5

Noah (Darren Aronofsky, 2014)
Până acum, Aronofsky a reușit să își mențină integritatea artistică indiferent de scara bugetelor pe care le avea la dispoziție. Din spusele sale, se pare că inclusiv ”Noah” a ieșit așa cum a vrut el și nu a fost ciopârțit în post-producție de casa de producție. Motiv pentru care noul său film este cu atât mai dezamăgitor. Nu că nu ar lipsi câteva secvențe pe care numai Aronofsky le putea pune pe ecran, precum excelenta cosmogonie pe care Noah o povestește copiilor săi. Dar ”Noah” este un epic biblic și moștenește toate păcatele acestui gen. Obligativitatea unei povești cât mai stufoase, a unui confict cât mai multilateral, prelungește timpul de proiecție la aproape două ore și jumătate, dominate de efecte speciale, confruntări armate și așa-zise climax-uri emoționale. Dilemele care îl frământă pe Noe de-abia sunt puse în scena, Aronofsky preferând să dezvolte un personaj negativ monoton și banal, interpretat cabotin de Ray Winstone. Am citit comparații cu ”The Fountain”, dar să ne înțelegem - ”The Fountain” este unul dintre cele mai originale și mai creative filme ale noului mileniu; ”Noah” e un action blockbuster cu câteva idei interesante. Să sperăm că nu este decât un accident nefericit.
Rating: 2.5/5

Captain America: The Winter Soldier (Marvel Studios, 2014)
Odiseea supereroilor Marvel continuă sub bagheta cuplului fraternal Anthony și Joe Russo, cei mai recenți regizori racolați de Marvel. ”The Winter Soldier” nu are look-ul lui ”The First Avenger”, dar parcă e ceva mai bine scris (deși nu pot să fiu sigur, a trecut ceva vreme...) Totuși, s-au spus lucruri despre el care nu sunt adevărate. Ceea ce este cel mai evident este nu avem de-a face cu un thriller à la anii '70. Doar fiindca Robert Redford joacă într-un film, nu înseamnă că suntem în fața unui nou ”All the Presidents Men”. O deconspirare a lumii actuale a spionajului... cu atât mai puțin. Ceea ce m-a dezamăgit cel mai mult este că - odată ce aflăm identitatea acestui The Winter Soldier - miza filmului ar fi trebuie să fie relația dintre Captain America și acest personaj. Și cum o rezolvaă regizorii & scenariștii? Cu o bătaie. Concluzie: ”The Winter Soldier” este un episod dintr-o serie care începe din ce în ce mai tare să arate că e în lipsă de suflu și idei. 
Rating: 2.5/5

Moonrise Kingdom (SUA, 2012)

Moonrise Kingdom

(SUA, 2012)

Regia: Wes Anderson

Cu: Jared Gilman, Kara Hayward, Bruce Willis, Edward Norton, Frances McDormand, Bill Murray, Tilda Swinton, Harvey Keitel, Jason Schwartzman

Rating: 4/5

Nu sunt un prea mare fan al lui Wes Anderson. Îmi place ”Rushmore”, dar restul filmelor sale au părut să fie din ce în ce mai auto-indulgente, lâncezind într-un fel de detașare ironică, devenită marca de stil a regizorului. ”The Fantastic Mr. Fox” a fost o parțială revenire în formă, probabil și datorită faptului că animația i-a oferit o oarecare libertate lui Anderson și ocazia de a redescoperi magia unui cinema viu și dinamic. ”Moonrise Kingdom” seamănă mai degrabă cu acest film animat, decât cu restul creațiilor sale. Trupa de cercetași strecurându-se prin întuneric, cu căciulile de blană pe cap, pentru a-și pune în aplicare planul, ne amintește de trupa de vulpi și rozătoare care îi păcălesc pe cei trei industriași din ”The Fantastic Mr. Fox”, iar secvențele de acțiune sunt și ele foarte cartoony, Anderson chiar integrând un pic de animație în filmul său (barajul care se rupe, de exemplu).

În rolurile principale, a doi foarte tineri îndrăgostiți care fug de acasă pentru a avea o aventură, avem două interpretări destul de bune făcute de Jared Gilman și Kara Hayward. Aparent, ei sunt prototipuri Anderson-iene: băiatul inteligent, priceput la toate și fata la fel de inteligentă, dar 100% blazată. Însă cred că motivul pentru care mi-au plăcut caracterizările celor doi mai mult decât ale omologilor interpretați, printre alții, de Ben Stiller sau Gwyneth Paltrow, este că cei doi par să fugă și de aceste clișee pe care Anderson le tot propune. Iar, pe parcurs, Gilman se dovedește a nu fi deloc precoce pentru vârsta lui, iar Hayward ne tratează chiar cu câteva zâmbete. Iar în celelalte roluri, avem o pleiadă de mari actori jucând reținut, personaje lipsite de glamour, unii dintre ei împotriva tipologiilor pe care le-au cultivat decenii la rând: Bruce Willis este un trist polițist rural, rutinat (deși are un scurt moment ”Die Hard” la sfârșit), Frances McDormand și Bill Murray sunt un cuplu de avocați într-o relație searbădă, iar Edward Norton este un Scout master care nu pare a avea mai multă minte decât micii săi elevi. 

Unul dintre lucrurile pe care nu i le-aș putea reproșa lui Wes Anderson este că nu are o vastă cultură muzicală. Filmele sale anterioare ne-au tratat cu numeroase reprise-uri ale unor melodii de Rolling Stones, câteva John Lennon-uri, un șansonetist francez ocazional, a „furat” muzică din filmele lui Satyajit Ray, iar în sfera clasică i-a ales pe Beethoven, Debussy sau George Enescu. În ”Moonrise Kingdom”, o mare parte din fondul sonor este dedicat lui Benjamin Britten și în special două opere de-ale sale sunt mai mult decât un simplu fond sonor: ”The Young Person's Guide to the Orchestra”, care deschide și închide filmul și ”Noye's Fludde”, o operă concepută pentru a fi interpretată de amatori/copii, care prevestește potopul din finalul filmului. La fel ca și aceste bucăți, ”Moonrise Kingdom” se adresează nu doar publicului matur sau fanilor, ci și unui public tânăr, spunând această poveste pentru copii, care nu este deloc copilăroasă, dar în niciun caz serioasă. Foarte importantă este și treaba pe care o face compozitorul „delegat” al filmului, extraordinarul Alexandre Desplat, a cărui muzică va fi „descompusă” de către unul dintre copii, pe genericul de final al filmului, în maniera lui Young Person's Guide...

Și, apropo, ”Moonrise Kingdom” arată grozav. Filmat aproape în totalitate în aer liber, deja se demarcă de celelalte filme ale lui Anderson, unde predominau interioarele surprinse în compoziții de o precizie aproape matematică (sincer, acest aspect nu mă deranja atât de mult și regăsim destul de multe exemple și în filmul de față). Dar dincolo de noutatea aspectului vizual, se simte că Anderson spune această poveste cu mai multă căldură - pare să fie mai fascinat de personajele sale tinere și să îi pară mai rău de cele mai în vârstă, iar spectatorul este invitat să relaționeze cu ele și nu doar să le admire sau să le deteste de la distanță. Pentru mine, această mișcare nu a funcționat decât pe jumătate (I'm too jaded), dar, oricum, a fost pentru prima dată când Anderson a reușit să-mi inducă un pic de empatie pentru personajele sale. Și aș semnala cea mai reușită secvență a filmului, din acest punct de vedere și nu numai: dansul timid, urmat de primul sărut, iar apoi de primul french kiss, toate pe o melodie de Françoise Hardy.