În acest moment, am văzut toate filmele din competiție, în afară de ”Montevideo”, pe care probabil o sa-l prin mâine la amiază. Până atunci, ultimele 3 pe care le-am văzut sunt:
Ricardo Darín joacă în filme de multă vreme, dar odată ce ”El secreto en sus ojos” a luat Oscar-ul pentru film străin, a devenit mai cunoscut pe plan internațional. Cu trei filme recente - ”El secreto...”, ”Carancho” și, acum, ”Un cuento chino” - Darín demonstrează că poate juca o mare varietate de roluri, dar și că are norocul să fie unul dintre puținii actori cărora li se oferă roluri atât de ofertante. Cât despre ”Un cuento chino”, acesta este un film care te păcălește să crezi că este ceva mai bun decât este de fapt. Deși este 100% previzibil (mai puțin nefericitul accident bovin din deschidere) și nu are nimic nou de spus, tonul cu care este realizat este foarte agreabil, interpretările sunt la înălțime, iar cei de pe ecran par oameni adevărați și nu personaje dintr-un scenariu. Totuși, actul al doilea este cam lălăit, iar al treilea cam fușerit, schimbarea pe care o așteptam de la protagonist petrecându-se destul de brusc, promptată de constatarea că destinul său este legat de cel al chinezului pe care îl găzduiește.
Una dintre oile negre ale competiției, ”Stare de șoc” își împrumută (ca să spun frumos) plot-ul din povestea bărbierului din ”The Great Dictator”: Peter, muncitor într-o fabrică, este copleșit de primirea unei distincții muncitorești în 1986 și devine catatonic, stare din care nu se trezește decât peste 10 ani, când Iugoslavia nu mai este, Slovenia este independentă, naționaliștii și capitaliștii umblă liberi, iar nevasta tocmai s-a însurat cu cel mai bun prieten al său. Sunt câteva poante amuzante pe parcurs, dar nimic din ce să nu fi văzut deja în filmele care satirizează tranziția. Filmul pare să aibă și o agendă politică cel puțin dubioasă (din perspectiva mea de anti-comunist, cel puțin), dar nu îmi permit să comentez despre situația politică a unei țări pe care nu o cunosc foarte bine. Oricum, defectele filmului sunt altele: o premisă ofertantă, dar un scenariu slab, dialoguri telegrafiate, o regie neremarcabilă, un deznodământ care pare să vină de nicăieri (doar din ”The Great Dictator”, eventual), interpretări în general slabe și lipsa unei înclinații reale a celor implicați pentru satiră politică.
Acest film s-a lăsat așteptat - țin minte că primul trailer l-am văzut în urmă cu mai mult de un an de zile. Totuși, când într-un final a apărut pe ecrane în câteva țări, a fost primit cu un entuziasm reținut, nu doar din cauza subiectului unicat (inventarea vibratorului în Londra victoriană), dar și prin spin-ul feminist care îi este dat poveștii. Sunt câțiva actori foarte buni în acest film, nu doar Jonathan Pryce sau Rupert Everett, dar și relativii new-comeri Hugh Dancy și Felicity Jones. Maggie Gyllenhaal este destul de iritantă în anumite scene, dar cred că acesta este și scopul, chiar dacă până la urmă reușește să îi câștige inima (și respectul) protagonistului cu mâini dibace. ”Hysteria” este un film care ar putea avea succes și pe ecranele de la noi (nu îndrăznesc să presupun că ar putea fi chiar preluat de vreun distribuitor), fiind evident că în spatele său au stat oameni cu talent veritabil pentru comedie.
Posts
No comments:
Post a Comment