Taking Off
(SUA, 1971)
Regia: Milos Forman
Cu: Lynn Carlin, Buck Henry
Rating: 4.5/5
”And even horses had wings...”
Primul film pe care Milos Forman l-a făcut în Statele Unite este complet lipsit de compromisuri, emană bună dispoziție și creează hohote de râs. Filmul începe frenetic: vedem mai multe fete la o audiție muzicală, apoi un bărbat care încearcă să se lase de fumat prin hipnoză, apoi iar fete, mai multe cântece, apoi bărbatul apare iar, alături de soția sa, ambii îngrijorați că fiica lor nu a venit acasă toată ziua, ea fiind evident una dintre fetele de la audiție. În acest început, tăieturile de montaj sunt foarte rapide, scenele sunt intercalate una într-alta, iar linearitatea este ignorată.
Odată ce fata dispare de-a binelea, părinții trec repede peste perioada în care sunt disperați să o găsească și se gândesc că - dacă ea sigur se distrează cu alți tineri - de ce să nu se distreze și ei un pic? Așa că încep să iasă în oraș, participă la o serată organizată de o asociație de părinți ai „copiilor fugitivi”, iar după chef joacă o partidă de Texas One Card Shuffle (cred că asa i-au spus...) pe dezbrăcate.
La un moment dat, am crezut că filmul o să o ia razna rău de tot, în secvența în care, aflați la serata respectivă, toți participanți sunt invitați să fumeze marijuana, pentru a înțelege mai bine ce îi atrage pe copiii lor să adopte un alt stil de viață. Dar imediat după aceea, apare Vincent Schiavelli (unul dintre cei mai frecvenți colaboratori ai lui Milos Forman), într-un rol monstruos de hilar de doar câteva minute în care le explică părinților cum trebuie fumat un joint. Dincolo de faptul că el ia totul în serios și adoptă chiar un aer de pedagog (indeed, scena ar putea fi dintr-un instructional video!!), reacțiile pe care le provoacă sunt la fel de distractive (unii părinți își notează ceea ce le spune, alți îi pun întrebări etc.)
Filmul a avut premiera în 1971 și a câștigat Marele Premiul Special al juriului la Cannes. El evocă foarte autentic decada care tocmai se încheiase și schimbările în dinamica și raporturile sociale care se petrecuseră în anii '60 într-un moment în care acestea încă erau de actualitate. Menționez acest lucru pentru că, în 1979, Milos Forman a insistat să realizeze o adaptare pentru marele ecran după musical-ul ”Hair” (manifest al generației hippie și protest împotriva războiului din Vietnam), însă acel film a venit prea târziu ca să mai însemne ceva.
”Taking Off”, deși uitat în filmografia lui Forman, păstrează amprenta cineastului, prin interpretările pe care acesta le obține de la actori, refuzul unei structuri narative clasice și - în aceeași manieră cu „Balul pompierilor”, sinceritatea cu care este filmată fiecare persoană care apare în cadru. La început, filmul pare că urmează să aibă un ton moralizator - în ciuda montajului frenetic - dar până în final (și în special îl ultima scenă) este evident că avem de-a face cu o operă care este conștientă de absurditatea sa comică, pe care și-o asumă necondiționat.
Posts
