Material reciclat (partea I?)

Pe un anumit forum se derulează un turneu de regizori/filme. Reiau aici câteva dintre postările mele inițiale...

"Life Is Sweet"
Ce se poate spune de bine despre acest film este ca, pentru toate cele 100 de minute ale sale, nu este niciodata cu adevarat plicitisitor, iar excentricitatile personajelor reusesc sa provoace macar zambete acolo unde este nevoie (desi eu am ras chiar tare de vreo doua ori). Mai mult, Jim Broadbent si Alison Steadman fac un cuplu credibil, in toate nebunia asigurata de fiicele lor sau de personajele lui Stephen Rea si - mai ales - Timothy Spall. L-as mai mentiona si pe David Thewlis, care fura pasiv fiecare dintre cele doua scene ale sale, iar faptul ca Dick Pope este in spatele camerei de filmat a avut rolul de a ma reasigura, oferind cateva "delicii" pe parcurs (tracking-ul cu Jim Broadbent dand indicatii in bucatarie, sau atmosfera unica a restaurantului lui Aubrey).
Totusi, "Life is Sweet" nu este un film adevarat. Cu tot respectul pentru Leigh, acest film de-abia daca este regizat. Stiu ca metoda lui implica improvizatii si experimente, dar acesta este singurul sau film in care nu mi-am putut da seama daca unele scene fac parte din conceptia filmului sau sunt numai adaugate ca umplutura. Sunt prea multe inflorituri in "scenariu", care, cred, ne indeparteaza de la ce putea fi o poveste destul de simpla, onesta si directa despre un cuplu si fiica lor deja adulta care incearca sa-si gaseasca drumul prin viata. Mi-a placut "Life is Sweet" cat a durat, dar nu cred ca o sa imi ramana prea mult in amintire.

"Le genou de Claire"
In mai multe filme de-ale lui Rohmer, exista cate un personaj care, macar la sfarsit, stie mai multe decat celelalte despre adevaratul decurs al povestii din care fac parte. In "Le genou de Claire", acest personaj nu este protagonistul Jean-Claude Brialy, ci scriitoarea jucata de Aurora Cornu. Sigur, calitatea interpretarii este oribila, replicile sunt telegrafiate, iar accentul te zgarie pe urechi, dar - sincer - acest lucru conteaza mai putin. In timp ce Jerome (Brialy) incearca sa patrunda in vietile celor din jur, este Aurora cea careia i se destainuie atat el, cat si alte personaje si - in excelentul cadru final - adevaratul deznodaman al micii povesti.
Este chiar o incantare sa vezi cum se succed elementele povestii in "Le genou de Claire", precum intoarcerea paginilor unei carti.
Iar ca unul dintre asa-numite filme "de vacanta" a lui Rohmer, "Le genou de Claire" profita la maxim de peisajul natural (dar si de cel antropizat) al lacului Annecy, al localitati cu acelasi nume si statiunilor dimprejur. Putin filme filmate "en plein soleil" arata atat de bine. Rohmer se joaca nu numai cu culorile, dar si cu activitatile estivale "obisnuit". Nu multe povesti compuse numai din lenevit la soare, meciuri de tenis si plimbari cu barca prin ploaie reusesc sa fie interesante.
Pentru mine conteaza mai putin despre ce este vorba in acest film. E multa gargara in acest film dar nu cred ca Jerome trebuie luat in serios, cu toate lamentarile si asa-zisa sa fixatie pentru genunchiul Clairei. Mai degraba ma intereseaza regia lui Rohmer, foarte precisa, dar lasand loc pentru interpretari. In fond, toate rationalizarile personajelor nu sunt decat incercari de a da sens unei istorii absurde.
A, da, si Béatrice Romand e extraordinara.