Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2 (UK/SUA, 2011)

Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2

(UK/SUA, 2011)

Regia: David Yates

Cu: Daniel Radcliffe, Emma Watson, Rupert Grint, Alan Rickman, Ralph Fiennes

Rating: 3.5/5

Ultimul film din seria ”Harry Potter” nu este atât de mult a doua parte a filmului precedent cât este corolarul întregii serii, în care toate firele narative se închid, cele mai importante personaje primesc câte o ultimă replică (chiar și unele care nu au mai apărut de ceva vreme), iar toate celelalte filme sunt amintite într-un fel sau altul. Evident, din punct de vedere narativ, filmul este haotic, dar nici nu ar fi putut să fie altfel. Și, totuși, în avalanșa de scene care se înlănțuie mai mult sau mai puțin după un fir logic, regăsim aceleași personaje și aceleași teme ale cărților și ale filmelor precedente, iar stângăcia realizării este mai puțin importantă atâta timp cât film este o plăcere să fie privit. Stilul gotic, expresionist al ultimelor filme este păstrat, efectele speciale sunt destul de reușite (cu excepția unui zbor pe mături), iar compozițiile sunt deseori surprinzătoare.

Regizorul David Yates, care a regizat toate filmele de la ”Order of the Phoenix” încoace, s-a remarcat pentru pacing-ul mai lent al filmelor sale, refuzul marilor scene de acțiune și, în general, finaluri anti-climatice. ”Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2” are, cu siguranță, mult mai multe scene de acțiune decât filmele precedente, contrastul cel mai mare fiind cu Partea I, în care majoritatea filmului era dedicat celor trei personaje principale. Însă, într-un film de două ore, și aici acțiunea pare diluată, iar multe momente-cheie sunt tratate tot mai degrabă anti-climatic... Ceea ce pe mine nu mă deranjează deloc. Ce îi lipsește filmului este comedia (de care până acum nu am dus lipsă) - doar vreo 2-3 momente te fac să zâmbești cu adevărat. În schimb, în multe momente filmul trece de partea horror a baricadei. Avem un dragon albinos care este ținut în lanțuri să păzească un seif, o fantomă care pare desprinsă dintr-un film german din anii '20, coridoare întunecate, personaje puse în primejdii adevărate, vreo una-două morți destul de oribile și, nu în ultimul rând, una dintre rămășițele sufletului lui Voldemort arată ca o creatură dintr-un film de Cronenberg. 

Alan Rickman și Ralph Fiennes primesc partea leului în acest film (după ce Radcliffe, Watson și Grint au dominat filmul precedent). Ambele interpretări sunt magistrale, chiar dacă timpul petrecut pe ecran de fiecare este destul de restrâns. Snape este dezvăluit ca personajul tragic care este cheia înțelegerii întregii povești, în senzaționala scenă a Pensivului, care te ține încordat timp de câteva minute, iar Lordul Voldemort - la fel de tragic - devine un conducător patetic, măcinat de frică, canceros, care pare incapabil să reacționeze coerent pe măsură ce bucăți din sufletul său sunt distruse una după cealaltă.

Acestea fiind spuse, trebuie să îi dau o notă de trecere filmului pentru că reușește să dea un contur necesar întregii serii și o încheiere potrivită. Nu e un film de sine stătător, dar singurul regret pe care îl am este că Yates și scenaristul Steve Kloves nu au acordat mai multă atenție poveștii și personajelor, mulțumindu-se să ofere, în concluzie, un spectacol vizual. Sigur, au fost aproape să cadă în propria lor capcană, dar cred că, până la urmă, au reușit să o evite și să facă filmul pe care trebuiau să-l facă. Sau, mă rog, o variantă satisfăcătoare a acestuia...